A trecut deja un an.
Un an de când nu mai iau doza zilnică de inocenţă şi bucurie copilărească de la micii artişti de la Tonitza. Artişti chinuiţi de îngramădita asta de viaţă în care trebuie să se rostogolească de-a valma savoarea primelor iubiri, chinul orelor plictisitoare, incantaţiile veneratoare ale soliştilor rock, micile trădări şi marile orgolii.
Un an de când mi-e dor de argumentele voastre pro şi contra existenţei lui Dumnezeu (imprudenţă cu care am băgat-o în sperieţi pe profa de Religie) şi de lecturarea Orbitorului lui Cărtărescu la ora de Logică, un an de când nu mai servim ciocolată belgiană la prima sau ultima oră de Filosofie (ciocolată asortată cu discuţiile voastre referitor la “mizilicurile” liberalismului politic, pe care mai nimeni nu mai vrea să-l respecte chiar dacă beneficiază din plin de el). Mi-e dor de timida voastră lectură a Criticii Raţiunii Pure pe iarba din faţa şcolii sau de verva cu care vă împărţeaţi şi jucaţi rolurile în jocurile de la Cultură Civică.
A trecut un an de când nu mai “conspirăm” la diriginţie împotriva ordinii “mondiale” instaurată în şcoală de unul sau altul dintre profi/părinţi sau de când nu vă mai mituiesc, umplându-vă gurile cu Kinder ca să îmi pot ţine în linişte predicuţa când vă citeam absenţele şi notele din catalog.
A trecut un an de când orizontul liantelor sufleteşti e mai sărac fără bucuria jocului, inteligenţa întrebărilor şi puritatea viselor celor cărora le-am fost profesor şi diriginte.
Onorat că v-am fost profesor timp de trei ani, vă ofer o imaginară evadare din prezent, indiferent cum ar fi el, şi vă invit să retrăim trecutul, purificat, aşa cum devine el în amintiri.
Alonewithothers's Blog 
Multumim ….Ai fost cel mai marfa prof din liceu….pacat k am terminat si nu mai putem da timpul inapoi…Sa ramai la fel …:*
multumim domn’ profesor! Tin minte cu cata nerabdare asteptam orele de logica…si invatzam cu placere:( singura materie care chiar mi-a placut…si asta datorita dvs.
Foarte dragut!Multumim!Sunteti, cu adevarat singurul profesor care a dorit sa ne asculte.Regret ca nu mai predati in liceu,in mod special anul asta cand in orar va configura o ora de filozofie.Sa ne mai vizitati,artistii din Tonitza,duc lipsa de conversatii animate in contradictoriu:)
Ati scris deci deja articolul dedicat noua…
Multumiiiiiiiiiiiiimmmmm!!!!
Ne e dor de toate orele dumneavoastra…
Chiar daca nu mai aveam chef, sau dormeam pe noi, ne intrati usor in subconstient, si folosindu-va de sidekick-ul dumneavostra credincios, vesnica musculita imaginara, reuseati sa ne dati pofta de viata….nu doar de ora…ci de viata…
Daca am fi putut sa va clonam si sa va punem la mai multe ore pe post de profesor ar fi fost foarte tare!!! (si cred ca ati fi gasit interesanta o discutie in cancelarie cu mai multe alter-ego-uri…)…
In fine…
Continuati sa saditi, si veti obtine numai roade bune…
Ati scris prea frumos despre noi domn’prosesor….ma bucur ca nu ne-ati uitat cum nici noi nu v-am uitat,cel putin eu tin minte cand imi erati dirigite cum mai imi motivati din “gresala” cate o absenta,cand ne dadeati numai sfaturi bune legate de scoala.
Pacat ca nu ati mai stat printre micii artisi din Tonitza.
Multumim pentru dedicatie!
Sunteti un profesor minunat:)
Ma bucur ca nu ne-ati uitat, multumim!:*:*
Salut! De cand ati plecat din Bucuresti nu am mai tinut legatura 😐
Sa inteleg ca ti-e dor de capitala? :p
P.S. faina melodia (nu stiam formatia)
Îmi amintesc cu groază și dezgust de acea ”inocenţă şi bucurie copilărească”.. Cum ar zice unii, inocența și bucuria sunt complexe și au multe aspecte. Depinde dacă priviți de pe partea ”bucurosului”, ”inocentului”, sau de pe cea a celui asupra căruia aceastea s-au răsfrânt.. Încep să-mi pun grave semne de întrebare. De când nesimțirea înseamna bucurie, inconștiența inocență si cultura snobism sau fițe ieftine?
Scopul postării nu era victimizarea, ci reamintirea unor momente plăcute, care au fost şi ele destul de multe. Tocmai pentru ochiul critic şi realist am menţionat, in final, că mă refer la “trecutul, purificat, aşa cum devine el în amintiri” – aici se subînţeleg toate realităţile crude ale şcolii româneşti. Puţintică răbdare şi vor urma postările mai “picante” şi mai realiste despre şcoală.
multumim din suflet domn` diriginte pentru dedicatie!
va multumim pentru sentimentele de compasiune pe care nu ati vrut sa ni le dezvaluiti cat am fost in scoala (citez “sunteti doar o nebuloasa trecatoare in viata mea” XD suna asa de mult a dumneavoastra), dar noi stiam si stim ca totusi ati avut un dram de sentiment pentru micile creaturi incomplete ce bazaiau necontenit pretutideni pe holuri, prin clase, prin curte (cu mirosul tabacului intiparit bine in faldurile hainelor)…
va multumim ca ati vegheat asupra noastra in timpul scolii, va multumim ca nu neati uitat, va multumim pentru clipele minunate inmiresmate de mirosul dulciurilor menite sa ne astupe bazaiala cotidiana.
Da, acelea au fost zilele mai putin amare. Acele ore mult asteptate de civica. Singurul lucru care indulcea ziua… se aseza un moment pe catedra, dupa care incet se apropia de banca in timp ce eu ma uitam cu interes si nerabdare sa ajunga….o sa’mi lipseasca ciocolata aia belgiana 😦 …. a da, si conversatiile purtate destul de captivant….ca atunci cand vorbeam despre..(ciocolata)…ce spuneam? oricum sper sa mai vizitati sarmana scoala ce pare sa se duca (unde, nu spun, ca ar putea fi ofensiv) pe an ce trece…. Sa aveti succes in strainatate, loc in care sper sa ajung si eu. probabil ca ar fi mai multe lucruri de zis, dar moment nu se afla in cerebel…
Awww….imi este dor de filosofie asa cum o predati dumneavoastra.Am ajuns la facultate si de ce am dat? un profesor cu complexe de superioritate ce inceark sa ne spele creierul si ne face idioti din doua in doua cuvinte!
Onorata ca v-am fost eleva [and miss u to dude] si am conspirat impreuna.
Ehei, Marius, dar puţină lume traumatizată după orele tale. Sau cumva cenzurezi comentariile neplăcute. 😉
Să înţeleg că premisa fundamentală de la care porneşte un profesor este aceea de a traumatiza cât mai puţin? 🙂
Tocmai ca nu le cenzureaza… Aici e farmecul! Si le scrie singur! 😉
Cu respect maestre!
Cu acelaşi respect, fermecat de inventivitatea Dvs. nostimă 🙂
As putea spune si eu ca ceilalti, ca mi-e dor, ca ne lipsiti, dar ar insemna sa copiez ceea ce s-a mai spus. Dar in istorie s-a copiat si reinterpretat ceea ce s-a mai spus, asa ca voi spune si eu ca imi e dor de ora, de tine ca om, ca profesor, ca prieten, ultimul termen e un pic maret dar ai fost ca un coleg mai mare care incerca sa nu se enerveze pe tancii “aia mici” si incerca sa ne inteleaga comportamentul pubertin. si tot nu am iesit la o bere:P
P.S. nu ne-ati dat kinder si noua! nu eram diabetici…
Ca si toti ceilalti,si mie imi este dor de orele de civica (pacat ca am prins doar un an de civica cu dumneavoastra 😦 )…de orele de logica si de dirigentie…iar de teze ca la ora de logica nici ca am mai avut parte 😛 Nu o sa uitam bineinteles nici excursiile si de iesirea la ceai 🙂 Ati fost un dirig special cel putin pentru mine chiar daca am avut 9 la purtare 😛 nu pot si nu am putut sa va port pica pentru asta,stiu ca ati facut acest lucru pentru a ma trezi din inertia in care ma cufundasem…ati reusit. Va multumim ca ati fost un profesor bun si un diriginte asemenea
De cand creştin, domnule Corduneanu?
V-am avut profesor de filosofie în a 12a (materie la care am dat şi luat bac-ul), şi întotdeauna mi-aţi dat senzaţia că sunteţi agnostic. Ciudat.
Ciudat e că la întrebările mele “agnostice” nu se repezeau “creştinii” să ia cuvântul. Ca să înţelegi mai bine strategiile mele folosite la ora de filosofie, te invit la studierea retoricii lui Aristotel. Din câte ştiu eu, o oră de filosofie (şi nu una de dogmatică) e una de dezbatere, de interogaţii, de invitaţii la gândire, chiar dacă implică şi un efort de evadare din comoditatea turmei mute. Oricum, cine a fost atent la direcţia întrebărilor şi a scepticismului meu de la ora de filosofie ar fi văzut către ce anume se îndrepta “agnosticismul” meu. Bon voiage printre întrebări, sperând că veţi ajunge şi la niscai răspunsuri!
Eu doar am menţionat ca mi-aţi fost profesor de filosofie. Însă atunci cand am spus ce am spus mai sus, nu la ora de filosofie mi-a fost gandul, şi nici la metoda dvs. de a preda. Ci la discuţiile pe care le-am purtat înafara acestei ore, pe holuri, sau spre sfarşitul anului cand sala era aproape goala şi materia era, temporar, abandonată în favoarea altor conversaţii, precum şi la alte evenimente, cum ar fi alegoricul bal de la finalul anului… etc.
Sper ca n-am dat impresia unui om care arată cu degetul, sau vreun fost admirator dezamagit. Pur şi simplu sunt surprins că sunteţi adeptul acestei încleştari a mandrei lupte creştine de a stabili adevaruri. Aveam o alta impresie, atata tot.
Să înţeleg că ceea ce te miră e modul în care o persoană care are structura valorică creştină poate fi “normal” adică poate discuta şi alte chestiuni decât cele religioase, poate fi mai inteligent şi să nu-şi afişeze credinţa ca literele în abecedar, poate împărtăşi divagaţii filosofice, poate asculta şi o altfel de muzică decât psaltică, poate gusta şi o altfel de artă decât icoane, etc.? E o crimă să fii creştin dar şi un liberal în sfera publică, să respecţi, într-un dialog, opinia contrară, sa nu afişezi ostentativ credinţele personale şi să inviţi cu multă prudenţă nu chiar pe oricine în bătătura sufletului? Cât priveşte structura mea dialogală, ţi-ai dat seama că pot glumi, schimba subiectul de discuţie dacă mediul sau momentul o permite. Cred că v-am dovedit faptul că am fost o normalitate printre voi, nicidecum o făptură ciudată, evadată de prin vreun laborator de experimente filosofice sau religioase :-))
Ei bine, chestia cu “încleştarea şi mândra lupta creştină de a stabili adevăruri”, aceasta este deja o platitudine intelectualistă epuizată ce ţine deja de o condescendenţă arogantă a ignoranţei scepticului relativist – nu cred că e cazul tău. Discuţia despre cine stabileşte adevărul nu mai aparţine exclusiv autorităţilor religioase sau filosofice, dar nici nu se supune la vot sau se rezolvă prin etalarea frustrărilor religioase sau de altă natură.
Domnule Marius, aveti de gand sa va scrieti comentarii in numele tuturor elevilor? =))
Sper sa abordati intrebarea in stilu’ aristotelian!
Deja intru de cateva ori pe zi pe acest blog! Promite!
Săracul Aristotel, ignorant în ceea ce priveşte patologia personalităţilor multiple, nu mi-a putut lăsa suficiente resurse retorice în dialogul cu alter-egoul meu jucăuş. Rămâne doar fascinaţia oglinzii să mă mai inspire în vreun comentariu scris în numele vreunui fost elev de al meu!
Cu respect, fiind prea mic faţă de o imaginaţie conspirativă atât de mare!
În contextul unei ţări înca tributare superstiţiilor şi a dogmelor ortodoxe care te vor tampit şi supus, şi în care “talibani” ca Dan Puric (un Becali care emite fraze coerente) capată din ce în ce mai mulţi adepţi sub deviza “pentru Dumnezeu, neam şi ţară”, nu ma miră, ci mă bucură faptul ca există persoane cu “structura valorică creştină” care sunt deschise dialogului. Dar nu la asta m-am referit, ci la faptul ca atata timp cat aţi fost profesor, nu aţi menţionat nimic despre această “latură” creştină. Nu că ar fi ceva rău…
Cat despre adevăr, eu consider că aparţine fiecăruia în parte, conform concepţiilor sale. Eu îl percep ca fiind ceva relativ. Însă atunci cand un grup de oameni încearcă să impună ceea ce ei consideră că este adevărul, aşa cum tind majoritatea creştinilor, şi mai ard şi cateva persoane pe rug pentru asta, atunci devine o problemă. Iar dacă asta e o “platitudine intelectualistă ce ţine deja de o condescendenţă arogantă a ignoranţei scepticului relativist”, atunci ne putem trezi cu o nouă noapte a Sf. Bartolomeu.
Dacă lăsăm deoparte retorica şi dacă vrem să fim oneşti şi să întreprindem o cercetare istorică serioasă, creştinismul (istoric) nu deţine monopolul superstiţiei şi a fanatismului, valori care au căpătat valenţe maximale terifiante în regimurile “ateismului ştiinţific” în care nu cred vrei să trăeşti (cu nopţi ale Sf. Bartolomeu celebrate în fiecare secundă a expresiei libere democrate şi non-ateiste).
Cât despre noii “apostoli” ai ortodoxismului îngust, fanatic şi retrograd de gen Becali, Puric & Co., eu sunt de aceeaşi părere cu tine şi ai foarte mare dreptate. Poţi “savura” critica mea pe acest subiect în seria de articole “Cum să-L omori pe Dumnezeu – simplu şi repede”.
Cât priveşte problema adevărului, dacă aş merge pe varianta ta aparent hiper-liberală, variantă pe care am adoptat-o şi eu ceva timp, ţi-aş spune atunci că nu pot emite nici o judecată pentru că îmi refuzi dreptul la sens, la obiectivitatea semnelor lingvistice şi a semnificaţiilor degajate de ea. Incomunicabilitatea pare a fi destinul acestei emancipări, iar acolo unde nu se poate comunica, violenţa îşi poate cere dreptul de lege universală.
Dom` profesor! >:D:D<
Toate cele bune!
Alexandra.
foarte tare blogul. si dedicatia, desigur. ma bucur ca ati ramas si dumneavoastra cu amintiri placute, nu doar noi elevii. 🙂
interesant totusi ca v-ati simtit asa bine ca profesor tocmai in tonitza. o fi cu adevarat foarte diferit modul in care percepe un om atmosfera de-acolo din postura de profesor si nu din cea a unui elev, dar na.. cand ati plecat erau si vremurile mai bune. 🙂
multumesc pentru aprecieri.
tocmai ma apuc de lecturat blogul tau, mi-a atras atentia deja 🙂