Viva la revolución!

Aproape două secole socialiștii au tot strigat cu isterie progresistă: ”La arme, camarazi!”. După ce s-au instalat în confortabelele scaune ale puterii, iată-i întorcând isteria trecută cu una prezentă, la fel de progresistă: ”Pe arme, camarazi!”. Etica flexibilă cu 180° nu este una relevantă fluxului istoric ci doar o non-etică, pură în mulțimea ei vidă. Ori având drept fundament tocmai o astfel de non-etică, socialismul excelează în parazitarea etichetelor pentru a-și urmări interesele de putere, mereu proiectate doar asupra celeilalte părți a binomului bun-rău, eliberator-opresiv, altruist-avar, sine diferit-anonim masificat, etc.

Dacă nu ar fi luat în serios de mințile avide de teocrații laice, socialismul ar fi un bun studiu de caz clinic pentru filosofii dornici în a vedea cum o utopie plină de idei nobile poate eșua cu brio într-un imperiu al macabrului. Din păcate până și filosofii s-au cam molipsit de boala care ar fi trebuit doar studiată! Nici nu mai înțeleg despre ce revoluție mai poate fi vorba când mai toți îs deja setați de revoluțiile socialiste? Cum ar fi o realitate monistă care-și trădează mereu caracterul dualist? Ce plicitseală ar fi în lumea în care socialismul nu ar avea țapi ispășitori, victime ceremoniale asupra cărora să-și verse toate frustrările funciare! Așadar, dragi camarazi, la arme sau pe arme?
PS
S-a sesizat cineva că în prime-time, la finala Super-Bowl de anul acesta, Beyonce a făcut propagandă explicită unei organizații violente, cu ceva crime în “palmares”, numită “The Black Panther Party”, adică un fel de KKK răsturnat? Evanescența unei sensibilități morale, a dreptății sociale doar pentru categoriile favorizate ale momentului, se face pe socoteala ignorarii tuturor erorilor de judecată care contravin agendei/dogmei oficiale. Ăsta e încă un argument că socialismul parazitează idealul egalității doar pentru a se instala ca fiind noua aristocrație/noul oprimant.

Diego Riviera, The Arsenal (1928)