Category: About Love

Despre dragoste (3. Dragoste de vânzare )

Dumnezeul epocii noastre e dragostea. Dar nu e dragostea celuilalt ci e dragostea de sine!

Tocmai de aici obsesia permisivității și repulsia față de orice e negație de sine/temperanță/altruism/asceza/decizie conștientă și asumată responsabil, ca semn al empatiei, respectului și prețuirii celuilalt, pentru care se merită să faci sacrificii, inclusiv sacrificiul de sine. Acesta era modelul christic, considerat acum homofob și judgemental tocmai pentru că implică o ieșire din confortul autist.

picassomirror321x400

Pablo Picasso, Girl before a Mirror, Boisgeloup, March 1932

Ceea ce avem azi e însă o violență arogantă a superioritații morale prin așa zisa acceptare a diferitului care, ciudat, se coagulează într-o singură formă, cea a omogenitatii pleziriste. De ce ecranele noastre sunt pline de obsedați de propriul lor corp, de sex și imagine de sine? Și de ce tocmai cei care consumă astfel de modele sunt cei care detestă modelele de sfinți care au ocrotit corpul altora, au avut grijă de alții și s-au sacrificat pentru binele lor?

“It matters not who you love, where you love, why you love, when you love or how you love, it matters only that you love.” spunea emfatic John Winston Lennon. Ceva gânduri despre această bomboană de prostie, pardon, iubire galactică în care se iubesc laolaltă criminalii și violatorii cu victimele lor, ateii cu mulsumanii, Lolek cu Bolek, etc.? Și vă rog să fiţi ”open and affirmative”, fără judgementalisme, că până și un Stalin sau Hitler iubeau… puterea și propriul sine pe cheltuiala multor, multor milioane de oameni!!! Că nu contează pe cine, unde, cum, de ce și ce, important e să iubești ceva!

Citatul lui Lenon e doar un exemplu de cât de jos poate coborî nivelul dragostei margarină, sintetică, nocivă dar tartinabilă pe orice suprafață. Ori astfel de porumbei zen nu sunt decât niște artificii retorice care să intimideze poziții diferite și să facă loc nu iubirii cristice, oferite nediferențiat tuturor, ci iubirii entropice, dezumanizante. Sensibilitatea subversivă trebuie să justifice o existenţă marginală. Iată dar de ce pântecul fetid al clasei mijlocii trebuie acum să dea naștere tuturor viciilor virtuti ale aristocrației de odinioară.

Puritanismul răsturnat cere acum expoziția viciilor ca modele sociale și amendarea celor care nu subscriu la noile norme, parafate de guvern și instrumentele de ”educare” (sistemul de educație, opinia publică, mass-media). De ce? Tocmai pentru că cine controlează forta dragostei și lianturile ei cu sufletul, corpul și psihicul uman, acela controlează individul și comunitatea lui. Ironia faca ca tocmai conceptul de bio-putere a lui Foucault să fie sugestiv tocmai pentru mecanismele de instaurare a noii ordini sociale si morale pe care acesta o dorea. Dar nu trebuie să ne facem griji, cu sau fără Foucault  lucrurile sunt sub control: teologii lucrează la șurubelele judecății lui Dumnezeu ca s-o transforme într-un team-building roz bombon, filosofii meșteresc conceptele care vor fi puse în literă de lege de către guvernanți, socio-biologii vor măsura gradul de animalitate care ne face să fim/rămânem/devenim umani iar psihologii vor justifica calm  orice deviație care incomodează clientul plătitor.

Dragostea e cel mai ușor de falsificat pentru că este obiectul pe care mai toți vor să-l comercializeze. Tocmai de aceea avem simulacre, forme de dragoste reproductibile serial sau in ediție limitată. Dragostea de azi e una a simularii, a unui autentic falsificat, a unei bucurii fade ce se contorizează în chitanțele consilierilor, a sinuciderilor, a adicțiilor care nu pot ridica propria vinovație. Vinovație care oricat am externaliza-o, punând-o pe seama religiei sau a educației restrictive, și oricat am acoperi-o cu farduri țipătoare, cu relații sociale superficiale, aceasta vinovație este în sângele, nervii, mușchii nostri ca o prezență incomodă.

Dragostea epocii noastre este un puternic strigăt de ajutor: oricât de zgomotoși ar fi iubăreții de azi, tot ceea ce fac în numele libertății de a iubi se încadrează perfect în limitele unui pacient care strigă că e singur, neînțeles și total părăsit, neauzit în babilonia strigătelor identice ale altor milioane de pacienți. E o dragoste de vânzare, pe toate ecranele și tarabele cetății noastre, tocmai pentru că undeva comercianți și cumpărători laolaltă își doresc o dragoste genuină, una care e primită nu vândută, care nu trebuie să urle, să pretindă și să se umfle de o mândrie psihanalizabilă. Oricât ar crede în acest dumnezeu convenabil al dragostei oricum, fiecare păstrează în sinele lui un altar, mai mare sau mai mic, unui dumnezeu necunoscut și a unei dragoste cum nu au vazut-o și simțit-o încă. De abia de acolo începe marea aventură a dragostei, descoperită însă doar cei ce cred cu adevărat în ieșirea din tipare, iubirea umanității din celălalt și libertatea de a fi diferit, de a fi un altul…

Planul B sau morala la secundă

Știrea e simplă: în New York avem un program numit CATCH (Connecting Adolescents to Comprehensive Healthcare) care prevede oferirea gratuită de contraceptive fetelor cu vârste de minim 17 ani din vreo 40 de școli din New York, cu intenția declarată de a retrage interdicția de vârstă în viitorul apropiat. Și cum omul e un animal care se adaptează, cum credeți că au reacționat tinereii noștri zburdalnici? Și-au făcut vreo problemă din faptul că anual sunt numai în New York peste 7000 de fete cu sarcini nedorite (nu prea știm câte o fi având avorturi sau o fi utilizat pastila minune ”Plan B. One Step”)? Să înțeleg că  scăderea riscului de a rămâne însărcinată va crește conștientizarea și responsabilizarea adolescenților în cauză? Nop! Omul hipermodern își folosește tehnologia nu ca să devină mai independent, mai rațional, mai demn, ci dimpotrivă, ca să își acopere mai bine mizeriile făcute de tot felul de adicții: ”pastila îți poate reda demnitatea, te ferește de riscurile de a simți pe propria piele efectele nedorite ale propriilor acțiuni”, etc.!

Conform unui studiu al Guttmacher Institute,

Making access easier is likely to increase use: in the two-year period after the FDA approved emergency contraception for over-the-counter sales, the rate of use more than doubled, compared with the four-to-six year period before that when it was available by prescription only, according to datareported by the Guttmacher Institute in April. Tellingly, the percentage of women who had discussed emergency contraception with a doctor did not change between the two periods, but the overall rate of use remained low, the study found. (Alexandra Sifferlin, ”New York City Offers Plan B to High School Students”, TIME, 25th September 2012)

Evident, o întrebare pertinentă ar fi aceea cu privire la uimitoarea grijă a unor bărbați cu privire la treburile pe care femeile/fetele ar trebui să le stabilească. Putem extinde pertinența acestei întrebări la problema avortului, observând că sunt multe persoane care nu au avut ”șansa” să fie subiectul unui avort, dar îi propovăduiesc utilitatea?

În fine, cred că asistăm la o nouă exemplificare a filosofiei că poți modela morala omului contemporan cu ajutorul unor pastile și că progresul tehnologic aduce cu sine și un progres al moralei! Cred că conștiința publică ar trebui pusă în fața propriei ipocrizii: dacă relațiile sexuale ale unei persoane de peste 18 ani cu un minor/minoră sunt condamnabile, pedepsite foarte aspru de lege, de ce nu ar avea același tratament relațiile sexuale dintre minori (să spunem doi adolescenți de 17 ani, 11 luni și vreo 28 de zile)? Dacă se face multă gălăgie mediatică cu pozele unor violatori/pedofili care se stabilesc prin nu știu ce zone rezidențiale, spre disprețul și furia vecinilor, de ce societatea nu  și-ar manifesta măcar îngrijorarea, dacă nu același dispreț, față de tot felul de ”violatori cu voia” (lipsește violența dar remușcările sunt tot acolo, numai că s-a dat mai întâi cecul în alb al ”making love”) de prin casele americanului/canadianului de rând? Să înțeleg că o dată calendaristică, un an, o săptămână, o zi, chiar o secundă face diferența între ceea ce este moral/legal și ceea ce este imoral/infracțiune? Colegii mei nu mi-au putut răspunde la această întrebare când am discutat acest articol. Încă mai aștept ”iluminarea”.. poate vine de la unul dintre cititori.

Love…, there is no safe investment – C. S. Lewis

“There is no safe investment.  To love at all is to be vulnerable.  Love anything, and your heart will certainly be wrung and possibly broken.  If you want to make sure of keeping it intact, you must give your heart to no one, not even an animal.  Wrap it carefully round with little hobbies and little luxuries; avoid all entanglements; lock it up safe in the casket or coffin of selfishness.  But in that casket- safe, dark, motionless, airless- it will change.  It will not be broken; it will become unbreakable, impenetrable, irredeemable.  The alternative to tragedy, or at least to the risk of tragedy, is damnation.  The only place outside Heaven where you can be perfectly safe from all the dangers and perturbations of love is Hell.”

(C. S. Lewis, The Four Loves, Harcourt Brace, 1991, p. 121)

Despre iubire (2. Riscul analizei)

Îmi asum un risc supărător atunci când vreau să analizez iubirea în formele ei cotidiene. Este suficient să observăm etimologia cuvântului analiză spre a ne lămuri că un astfel de demers este unul distructiv, al disoluţiei: νάλυσις înseamnă a rupe, a separa. Până şi sensul din latină – luxus (cu ceva filiaţii spre luxul contemporan?) înseamnă a disloca, a înstrăina.

Aşadar, o analiză este, de cele mai multe ori, un pretext războinic. Pretext  care poate descoperi simptomele celui care o iniţiază,  printre care şi posibilele simptome ale unui narcisism şi ale unei fantezii ideatice pe care o orchestrează folosind partitura evenimentelor cotidiene.

În analiza iubirii se reflectă stări şi chipuri: de la cele “odioase” ale părinţilor care au învăţat de la copii să spună numai NU! până la chipurile sterile şi amorfice ale erudiţilor ce îşi consumă viaţa ronţăind cărţi despre iubirile altora.

Prin urmare, analiza iubirii comportă riscul acuzărilor, pe când lipsa de analiză implică riscul eşecurilor ….

Ceea ce e frumos dar şi dureros este faptul că iubind chiar cu luciditate (ce amestec ciudat de termeni!?), acuzările şi eşecurile îşi fac casă în sufletul celui care iubeşte, laolaltă cu savoarea unei lumi noi, în care se topesc lumile vechi ale celor separaţi…

Despre iubire (1. Şi iubirea are anotimpurile ei)

Preambul la Despre iubire

Câteodată încerc să privesc dincolo de adoraţiile la secundă, urmate de melancoliile cronice ale multor adolescenţi şi tineri. De fapt îi simt păcăliţi de fericirea instant, gratificată şi superficială, păcăliţi de nebunia unei frumuseţi nicicând gratuite. Iar apoi se numără atâtea regrete a celor făcute la umbra bucuriei fără griji!

Dar viaţa creşte din moarte şi moartea din viaţă, iertarea din iubire şi iubirea din iertare, frumuseţea din inocenţă însă nu neapărat şi inocenţa din frumuseţe. Momentele sfâşietoare ale unei despărţiri pot fi răgazul sufletului înaintea unui nou drum.

Orice versiune zaharată a creştinismului sau a unei filosofii de viaţă laice, care se bazează pe “puterea gândirii pozitive”, nu poate pregăti tânărul pentru inevitabilele dureri şi despărţiri care însoţesc ceea ce numim iubire: alchimie misterioasă a unirii şi despărţirii, a fericirii şi suferinţei, a patimei şi a iertării. În iubire sunt pierdute şi recuperate sensuri ale vieţii, în iubire se descoperă şi se vindecă boli ale sufletului.

Iubirea, mai mult decât o fascinantă idee platonică, este îmbrăţişarea oamenilor, aşa cum sunt ei. Ea este îmbrăţişarea vieţii, aşa cum este ea.

Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.

Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei;

săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.

Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei;

dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei;

plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui;

bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;

aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei;

îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei;

căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei;

păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei;

ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui;

tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei;

iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui;

războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.

Ce folos are cel ce munceşte din truda lui?

Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu (Eclesiastul 3:1-11).

Aşadar, orice festival al fericirii induse de Valentine’s days se cere condimentat cu ceva realism, absolut necesar pentru terapia melancoliilor şi a dezamăgirilor care vin la pachet cu mania iubirii instant şi fără responsabilităţi.

Lunik – Let go

My eyes were closed when I ran away from your love
And you asked me to return
It took a while to see that you’re the one for me, it took too long
‘Cause you were gone
Every minute every hour I long for your touch
I know now it’s true – I just wanted too much
I try to move on, try to enjoy being free
But a love that big can’t be forgotten easily
And in the night I see your face
And now I know I can’t replace you
But I try to let go

You’re happy now, it seems to be easier with her
First I was hurt, now I’m sorry
Sorry that I couldn’t give you the best of me
I wasn’t good enough to make you happy
I’m tempted to fight but I wouldn’t be fair
No it wouldn’t be right now that you’ve found your place
It’s hard to accept ’cause I know deep inside
A love that big shouldn’t be left behind
But after all that was – I still love you
And all I want is the best for you
Unfortunately it doesn’t seem to be me

Gotta let you go, gotta let you go, gotta let you go, gotta let you go
let go, gotta let you go, gotta let you go, gotta let you go

Sometimes I dream that one day you will tell me
You want to give us another try
And make them real – all the dreams and plans we had
A family with you by my side
But after all it’s just a dream

Dadadada… gotta let you go, gotta let you go, gotta let you go
Let go, gotta let you go, gotta let you go, gotta let you go
Let go, oh I gotta let you go, I gotta let you go, I gotta let you go
Gotta let you go, gotta let you go, gotta let you go

My eyes were closed when I ran away from your love
And you asked me to return

%d bloggers like this: