Category: Theatrum Mundi

Lumea-ntreaga e o scena si toti oamenii-s actori…

Democracy Dies in Darkness

Nothing new under the sun – the Left demonizing opponents while claiming the monopoly of all nation’s ideals and virtues and presenting itself in a bicolor dark light (red and black – zwastika, the hammer and sickle)! In our hipermodern times, because of our communicational dementia, real fascists can identify as anti-fascists! Welcome to the new 1930’s!

Terorismul ecologist sau cum Greta Thunberg e varianta “green” a lui Putin

Vremurile recente sunt o adevărată comoară pentru un istoric: caracterele istorice dramatice ce își așteptau cuminte rolul în ordinea lentă a secolelor se îngrămădesc azi pe scena nebună a ultimilor ani, luni, zile. În fața apocalipticelor viziuni viralizate azi în conținutul buletinelor de știri sau al influenceri-lor din social media, să luăm aminte la proverbialul sfat biblic: cine are urechi să asculte…

Festivalul crizelor e nu doar bucuria nebunilor ci și falimentul înțelepților care nu vor să ia aminte și să învețe din istorie.

Ultima perioadă critică din istoria umanității care a conținut o criză

  1. identitară/ intelectuală
  2. medicală,
  3. politică,
  4. economică,

perioada interbelică, a conținut darul otrăvit al autoritarismului compasional. Marii criminali de atunci au venit la putere nu ca fioroși și diabolici conducători, ci ca eliberatori, salvatori, lideri compasionali care se sacrifică pentru binele celor oprimați. Să punem pe retină și memorie campaniile propagandistice ale unui Hitler, Mussolini sau Stalin prezentați ca apărători ai copiilor, femeilor, celor în suferință, vulnerabili și marginalizați? Să completăm galeria cu activiștii neo-comunști/fasciști de azi, de la “tătucul” Putin la “mămoasele” activiste gen Thunberg, AOC, Trudeau et. Co? În creuzetul acestor crize s-au metamorfozat falșii mesia. Mesia care, ca presupusă variantă non-religioasă, chiar expres anti-creștină, nu puteau să nu aibă ADN-ul marxist, indiferent de variantele oferite pe piață – comunistă sau fascistă. Până și un ateu ca B. Russell a consemnat continuitatea acestei religiozități seculare:

The Jewish pattern of history, past and future, is such as to make a powerful appeal to the oppressed and unfortunate at all times. Saint Augustine adapted this pattern to Christianity, Marx to Socialism. (Bertrand Russell, History of Western Philosophy, pp. 363-364, 1945 edition)

Ei bine, printre multele fire care formează țesătura complicată a realității noastre de azi este această religiozitate seculară a… salvării planetei. Mitul ecologist nazist, arian, este continuat azi de roboței gălăgioși ce sunt dispuși să sacrifice milioane de vieți umane reale pentru idolatria unui ideal romantic wagnerian. Of, istoria și a ei capricioasă bătaie de joc a ignoranței noastre!

Problema mare e că ne îngrozim de cum au fost posibile orori ca cele ale comunismului și fascismului uitând însă că acestea nu au venit ca un accident, ci ca împlinire a unui vis intelectual mesianic al unor marginali, romantici, evangheliști utopici seculari cu misie sfântă. Ceea ce a ajuns să fie apoi acceptat în sferele intelectuale ca proiect progresist s-a realizat în următoarele decade în ansamblul societății și civilizației odată ce și-a găsit “eroii” care să îi poarte povara dărâmării status-quo-ului, a eliminării opoziției, a nivelării oricăror negocieri și filtre de cenzură pe care o civilizație dialogală le-a instaurat ca parte a contractului social. În numele salvării nu se negociază, ci se impune! A se compara cu structura dialogală și invitația la mântuire pe care Evanghelia lui Hristos le-a adus omenirii!

Comunismul marxist, fascismul nazis și ecologismul autoritar neo-fascist de azi poartă în genele lor aceeași procesualitate, cresc în vitalitatea lor mutantă și nocivă în același fel:

  1. totul începe cu utopiile marginale ale unor romantici (etapa conceptualizării)
  2. urmat apoi de evangelismul acestora în mediul academic (etapa prozelitismului sectar, a acapărării puterii soft)
  3. co-optarea personajelor istorice ce au rolul de a prezenta și impune aceste proiecte utopice în ansamblul culturii populare și a discursului politic/birocrației guvernamentale și corporatiste (etapa puterii hard, a autoritarismului).

The signs of growing radicalism in green circles are already there, if you know where to look. While researching for my recent book, Radicals Chasing Utopia, I spent time with Earth First!, a hard-line environmentalist group founded in the southwestern United States but with cells all over the world. It is enjoying a resurgence precisely because of its promises of “no compromise in defense of Mother Earth.” Longtime members told me that they’ve never seen this level of interest or frustration; it was clear from my time with them that, along with hardened old-timers, Earth First! has attracted loads of young people getting involved for the first time, all of whom had a sense that something needed to be done and fast. (Jamie Bartlett, The Next Wave of Extremists Will Be Green. Militant environmentalism is coming. And we aren’t ready for it. Foreign Policy, September 1, 2017)

Ce urmează de aici încolo? Același autoritarism compasional, în varianta clasică a unui Putin, a despotismului oriental (salvați Mama Rusia!) sau cea scandinavă, a fascismului occidental, woke, ecologist (salvați Mama Gaia!). Acum ardem etapele, după pandemie și o scurtă perioadă de relaxare, iată norii recesiunii economice, ai războiului și a atotcuprinzătoarei pasiuni maternale a guvernului care, în lipsa lui Dumnezeu, ne învață, ne îmbracă, ne hrănește, ne protejează, ne salvează! Două decade interbelice condensate în doar doi ani. Să ne pregătim deci de varianta nouă a anilor ’40!

PS. Mi se pare o crimă spirituală relaxarea lâncedă a conducătorilor spirituali creștini ce-și ascund impotența spirituală, leneveala intelectuală și lașitatea pastorală în dosul unor interpretări biblice platonice, moralist și pretins spiritual – terapeutice. Nu e treaba noastră să știm vremurile și totuși: învățați să deosebiți duhurile, stați treji în credință, nu dați Cezarului ce e a lui Dumnezeu și, câteodată, pentru trezirea din somnolența curviei politice, se mai permite și calificative ca “vulpe”, “câini”, etc. Somnolența căldicică a creștinismului occidental este incubatorul perfect pentru creșterea mesianismului secular ce ni se injectează azi în ochi, minte, spirit. Dar despre asta, vom vorbi mai pe îndelete cu o altă ocazie.

Oficial ne merge bine!

Cu retina lipită de ecranul postului național de TV (din Canada), bine conectat la vaca de muls a fondurilor guvernamentale și urechea bine educată să audă sunetele mirifice ale noii epoci, dintr-odată am avut revelația ciclicității istoriei: cu progresul tot înainte pionieri, ce-a fost va mai fi! Oricât m-aș uita zăpăcit la calendar, am puternica senzație că fiind în Canada, la 44 de ani, îmi retrăiesc vremurile copilăriei din România, de dinainte de 1989:

  • rafturi tot mai goale în magazine dar nu-i nimic, oficial ne merge bine, avem di tăti și, dacă nu cumva chiar nu găsești ceva, cu siguranță că e din cauza capitalismului avar și speculativ!
  • Statul e ocupat cu legislarea aproape a fiecărui aspect de viață personală și socială, că da, în lipsa lui Dumnezeu, avem nevoie de o figură paternală (sau maternală, cum prompt o feministă intersecționalistă ar corecta sofisticata analiză freudiană).
  • Oare ce ne-am face azi fără datoria cetățenească de a ne pârâ unii pe alții? Da, pentru bine social putem accepta senzația de incomfort a unei populații speriate și suspicioase, să nu cumva să te pârască vecinul că ai mai mulți de 5 invitați, că vine statul să îți controleze sufrageria (vecin care știe mai bine decât tine că are datoria supremă să asculte directivele Tatălui și Mamei binelui social și, eventual să îți predice cu patos revoluționar cât de toxic este egoismul individualist; gândul doar să ieși din linie te face un inamic ireverențios față de bunătatea și altruismul genuin ce se revarsă din toți porii corpului social).
  • Când simți că ai nevoie de o pauză publicitară de la necontenita iubire și respect față de alții, nicio problemă, statul și organele de comunicare socială au pregătite cele 2 minute de ură pe care ni le-a recomandat Orwell în 1984. Public shaming este o unealtă a progresului bine dovedit în istorie. Notă: azi nu mai ardem ereticii și vrăjitoarele în pieți publice, preferăm să îi izolăm în ospicii sau celule marginale.
  • Dacă cumva îți folosești mintea și simțurile, agățându-te de vre-un microscop sau altă unealtă de cercetare științifică, ai grijă să nu cumva să zgârii cu întrebări incomode și gânduri eretice impeturbabila unanimitate a comunității științifice. Iar dacă continui cu șoapte otrăvitoare care contestă dogma sindicatului, te izolăm ca un nebun periculos, te punem în arest la domiciliu și anulăm licența că doar așa lucrează algoritmul științei. Notă: uitați de Karl Popper, noi nu avem nevoie de falsificarea teoriilor științifice, testarea lor e suficientă!
  • Să stai în linie este metafora vremurilor noastre – e linia de la progres, e linia formată de coada de la magazin, la vaccinare, e linia în care se uniformizează individualul, e linia conformismului cuminte, e linia care măsoară coeziunea socială și demască urâțenia celui care are curajul să se dea rotund, ieșind din linie, etc..
  • Să nu mai spunem că azi ai interne și foarte serioase dezbateri hermeutice, poate chiar mai sofisticate decât hermeneutica alegorică a lui Origen, dacă să tastezi ceva pe telefonul sau computerul tău de frică să nu fii pus la index, cenzurat, anulat și re-educat de cei care dețin monopolul adevărului științific și moral, cei care vin să te elibereze tocmai de tradiționalismul osificat, retrograd, închis și dogmatic.
  • Până și umorul a ajuns azi unidirecțional, o vulgară oglindă care reflectă tușat toate erorile de serviciu ale trecutului și opozanților de serviciu, oglindă care însă e palidă și sfioasă cu reflectarea incoveniențelor, imperfecțiunilor, ipocriziilor, rupturilor de logică și bun simț ale celor ce dețin și manipulează luminile spectacolului social.
  • Ca în vremurile de odinioară, până și copiii care azi merg la școală sunt pe valul progresului, citând și încorsetându-se frumos, cu ajutorul profesorilor, în selecții de texte scrise în maxim ultimii 5 ani din perspectiva celor care se luptă cu progresul de la Manifestul Comunist din 1848.
  • Iar dacă chiar ești suficient de rebel și mai cauți o ușă către transcendență, dincolo de cercurile concentraționale ale monopolului social și cultural, nicio problemă, du-te la biserică. O să găsești acolo predicile Cezarului suplinite cu aprobarea explicită a lui Dumnezeu prin versete biblice! Doar Dumnezeu e dragoste și nu poate spune NU!

Să stai în linie pentru a aștepta cuminte salvarea de la stat e un exercițu ce trebuie exersat din fragedă pruncie. Când stai în linie ești cu adevărat “cute and brave“!

Stați cuminți la locurile voastre! este ultima remarcă a vremurilor când oficial îmi mergea bine, o vreme pe care o credeam îngropată în cimitirul ideilor și realităților eșuate, pe care nimeni nu le-ar mai încerca vreodată. Se pare însă că am avut prea multă credință în promisiunea lui Fukuyama că istoria se termină cu victoria democrației și a capitalismului.

Inițial mă încerca un gând eretic, să mai aștept liniștit și să văd dacă nu cumva timpul va da testul de sănătate mentală întregului scenariu pe care îl trăiesc împreună cu voi în timpurile noastre. Dar mă liniștesc de fiecare dată cu un aer de sfințenie istorică când mă gândesc că retrăim vremurile de glorie ale progresului ce nu se rușinează să încerce din nou să salveze umanitatea! Cu re-trăirea acestui peisaj de copil captiv cenușiului comunist, mă simt acum, în mult mai colorată Canada, din nou copil la 44 de ani. Iete că așa am descoperit secretul tinereții veșnice!

Vreau să vă asigur de deosebita prețuire față de grija iubiților conducători, profesionalismul liderilor de opinie, obiectivitatea oamenilor de știință și pentru dragostea nețărmuită a tuturor celorlalți care faceți utopia posibilă. Iar pentru că e păcat să gândesc în paradigma individualismului vinovat de toate bolile prezentului, pot spune acum din fundul inimii mele recunoscătoare: OFICIAL NE MERGE BINE!

Între Mântuitor și Irod

1.1. Narațiune familiară și totuși străină

Găsim în povestea/narațiunea nașterii Domnului Isus o familiaritate deloc obișnuită în zilele și cultura noastră. 

Familiaritate pentru că toți actorii sunt umani în lipsurile și luptele lor.

Dar această familiaritate e straină acum pentru că poveștile unei societăți post-creștine sunt axate pe narativul auto-dezvoltării, al pen-umbrelor și fluidității morale, unde posibilitatea propriului eșec este frumos ascunsă sub pompoase și sterile prețiozități științifice, politice, filosofice, culturale.

În narațiunea nașterii Domnului descoperim oameni săraci cu caractere puternice și oameni puternici cu caractere slabe. Contrastul între lumină și întuneric e clar definit. Înțelepciune și nebunie, dragoste și ură, închinare și respingere sunt cât se poate de clar demarcate.

Manger Of Jesus by Sharefaith

1.2. Actori într-o piesă de teatru

Dacă Evanghelia se încheia în ultima săptămână a vieții Domnului cu o suită de oameni care îl vânează, trădează, admiră sau respinge, fiecare personaj jucând un rol profețit și identificat de singurul conștient din întreaga dezvoltare a săptămânii patimilor, la fel și începutul Evangheliei ne desfașoară o pleiadă de caractere și roluri umane în care ne putem oglindi pe noi, temerile, slăbiciunile și speranțele noastre.

La Crăciun ne aducem aminte că Dumnezeu a venit să fie cu noi (nașterea Domnului a fost profețită ca venire a lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său). În Săptamâna Patimilor realizăm că noi L-am lasat singur

Pe scurt, iată invitația pe care ne-o adresează Dumnezeu ca să învățăm din dramaturgia nașterii Fiului Său.

2.1. Maria – simplitatea prin care Dumnezeu vine să ne mântuiască (Luca 1:30)

Evanghelia începe și se sfârșește cu “Să nu îți fie frică! – Marie, Iosif, păstori, ucenici ascunși în camera de sus….!

Să uităm de sofisticarea sceptică a Evei, care întreabă ca să răstălmăcească! Povestea Mariei este plină de onestitatea celei care întreabă ca să asculte – “oare cum este cu putință?” Întreaga viață relațională, emoțională, socială va fi schimbată de ce i-a spus îngerul. Cea prea binecuvantată între femei – să fii purtătoare de Dumnezeu, să porți shekinah – iată condiția umană restaurată dincolo de simbolismul preoților și al templului din Vechiul Testament. Maria e cea care alege să spună DA lui Dumnezeu, să recunoască onoarea de a avea un rol în planul lui Dumnezeu. Spre deosebire de Eva postmodernă, care se mândrește arogant cum să omoare în pântece rodul propriei moralități ușuratice, Maria alege riscul rușinii, a unei stigmatizări certe pentru o moralitate problematică, pentru a păstra și da viață pruncului miraculos conceput. Cântarea Mariei din Luca 1:46-55 este confirmarea conștientizării rolului pe care pruncul ei îl avea în planul mântuirii. Să fii parte a vieții și nu a morții pare a fi o onoare cu totul răsturnată în minunatele zile ale progresului nostru cotidian!

2.2. Iosif – eroul nepus în cantece al Craciunului (Matei 1:24)

Iosif și-a respectat jurământul dat Mariei, tocmai când cultura îi dădea toate argumentele să o respingă. Iosif e bărbatul care se gândește serios la responsabilitatea jurământului făcut celei iubite de el, nicidecum alege să capituleze și să falimenteze când este pus în fața dilemelor și alegerilor grele. Crezând-o pe Maria, el a acceptat vestea bună, care i-a fost apoi confirmată de înger. Aflat într-o imposibilă situație, credincios lui Dumnezeu și fidel soției, Iosif alege să creadă pe Maria și apoi cuvintele îngerului, promisiunile scripturale fiind mai importante decât orice fel de pierdere a reputației sau a rușinii/stigmatizării sociale. Nu degeaba se referă Scriptura mai târziu la educația pe care Isus a primit-o ca fiu al tâmplarului.

2.3. Zaharia si Elisabeta – credincioșii până la capăt, chiar și când Dumnezeu tace (Luca 1:78-79)

Iată un cuplu credincios în pofida tăcerii asurzitoare a lui Dumnezeu. Și da, ei i-au ramas credincioși până la capăt. Bucuria de la sfârșitul alergării lor, ca să folosim o metaforă paulină, a fost răspunsul credincioșiei lui Dumnezeu față de situația lor personală și față de mântuirea neamului lor. Iar când slăbiciunea omenească ne ajunge în fața promisiunilor nespuse a lui Dumnezeu, Zaharia a fost credincios în răbdare și tăcere. Răspunsul lui Zaharia este o variantă nou-testamentară a răspunsului lui Iov la sfârșitul așteptării lui – Luca 1:67-79. Modelul răbdării și credincioșiei lui Zaharia și Elisabeta ar trebui să fie pe lista medicamentelor minune din vremea spectacolului, a succesului și gratificării la minut.

2.4. Gazda care l-a gazduit pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 2:7)

Promisiunile frumoase făcute lui Maria și Iosif se izbesc de zidul rece al legilor guvernului. Într-o societate rece, care funcționează ca o mașinărie, ești redus la o cifră, un număr care nu face excepții în fața  unei familii puse pe drumuri exact când contracțile Mariei erau în toi. Pompoasa și orgolioasa umflare a stimei de sine a demnitarilor care își numără populația e în contrast cu umilința Celui Prea Înalt care e nevoit să se nască într-o iesle. Sub imperativul cifrelor, statisticilor, trendurilor, etc., care să le probeze propriile vanități, ce știe un împărat sau guvernator despre problemele reale si teribile ale unui individ sau ale unei familii? Nu pune statul sub presiune sau stres, ci suportă tu tot stresul și presiunea! Dar toată această umilință datorată de aroganța guvernamentală este  implinirea unei profeții de demult (Mica 5:2). Vestea bună e că Dumnezeu e profund implicat în viața unor indivizi total neprotejați în fața abuzurilor mașinăriilor guvernamentale.

Puținul pe care l-a putut face gazda care avea ieslea este tot ce aceasta putea face în condițiile limitate de indecența celor de la putere. Sub imperativul legilor reci, puțină umanitate și grijă de semen fac diferența. Iată dar că s-a găsit un loc și pentru Maria și pruncul care I-a născut. E puținul pe care I l-am putut oferi lui Dumnezeu venit în vizită! Prea ocupați cu statistici și trenduri am rămas și până în ziua de astăzi…

2.5. Păstori și înțelepti – gardieni ai cunoasterii lui Dumnezeu (Luca 2:8-12, Matei 2:1-2)

De la o margine la alta a societății, de la păstori până la filosofi și oameni de știință, fiecare e invitat să Îl cunoască, să fie uimit și să se închine Fiului!

Dar dacă păstorii s-au dus și au spus tutoror vestea nașterii Celui promis, magii nu au putut face la fel cu Irod. Expertiza lor a fost cenzurată de puterea politică. Știința lor trebuia să fie pervertită și folosită în a elimina orice potențial adversar sau discomfort celui aflat la putere.

Umilința cu care s-a născut Isus e în contrast cu darurile și statutul celor ce au venit sa îl viziteze. Magii, cei cu înțelepciune și știință, au urmat evidența oriunde aceasta îi va duce și astfel l-au găsit pe Isus. Ei au căutat adevărul, s-au supus unei porunci morale (de a nu se întoarce la Irod), l-au gasit pe Isus, s-au închinat și i-au dat daruri.

2.6. Irod – cel care folosește puterea ca să elimine orice risc al pierderii puterii (Matei 2:16-18)

Irod e cel care are putere, dă ordine, are pârghiile legale de face ce vrea el, e ros de ambiție, mânie și ură, vrea să folosească expertiza magilor pentru a își împlini vanitățile politice, cu PR-ul protecției sociale, dacă ar trăi în vremurile noastre. El e cel care mai degrabă omoară copiii ca să își liniștească siguranța, să fie “safe”. Povestea nașterii lui Isus nu e un episod sentimentalist, cheesy, ci o cronică a naturii umane corupte, care se simte amentințată de prezența lui Dumnezeu.

În contextul crimelor justificate de Irod cu argumentul propriei sigurante, a eliminării oricărui risc, strălucește și mai mult povestea lui Dumnezeu – cel care și-a trimis Fiul să se nască în condițiile unei lumi pline de corupție, violență, moarte. Iată riscul creatorului lumii de a se naște în lume! Iar noi ne tot calculăm oportunități mai bune și riscuri mai mici!

3. Între Mântuitor și Irod

Înfofoliți și bombordați zilnic cu evanghelia cotidiană predicată și semnată de Irod: “Fiindcă atât de mult Dumnezeu a iubit lumea încât … l-a pus pe Fiul Său pe Zoom!”, ne hrănim zilnic cu otrava unei frici care i-ar face de rușine pe cei care au definit în trecut vocabularul suferințelor, primejdiilor și al riscurilor. Odată scăpați din ghiarele mașinațiunilor unui împărat sau guvernator rece, insensibil, meschin pervertitor al siguranței publice și al științei înspre a-și împlini obtuzele dorințe de dominare, control și slavă deșartă, realizăm că de fapt nu mai suntem singuri –  Dumnezeu e cu noi! Nu vă temeți, cântați-I celui născut în Betleem, voi toți cei care veniți să primiți lumină, dragoste și speranță!

Porunca a 11-a

Istoria este povestea naturii umane.

Cu cât mai mult ne credem eliberați de fantasmele trecutului, cu atât mai mult ne înfundăm în mocirla nepuțintelor atât de binecunoscute celor ce studiază istoria falimentelor din trecut! Viscerala aroganță a prezentului cocoțat in vârful pomului evolutiv al progresului vine la pachet cu rușinea repetării cool a acelorași greșeli, vanități și atotsuficiențe atât de omenești.

Auschwitz nu a căzut din cer: a fost mai întâi imaginat, gândit, planificat de filosofi, doctori, politicieni si apoi zidit si folosit. Cel mai mare respect față de supraviețuitorii Holocaustului e arătat atunci când le ascultăm avertizarea că indiferența față de abuzurile mici si sistematice poate duce la reeditarea Holocaustului oricând și oriunde!

Nu ne sanctifică nimeni pentru ignoranța noastră! Și nici să nu ne credem martiri morali când ne justificăm indiferența căldicică si confortabilă a turmei…

%d bloggers like this: