d) “Ceasul” isprăvirii lucrării de mântuire
Toate beneficiile intrării în odihna lui Dumnezeu sunt posibile doar după ce Domnul Isus a trecut prin acel “ceas” al suferinţei, al crucii, după ce Domnul a “isprăvit” lucrarea de mântuire, pentru ca să ofere viaţa veşnică tuturor celor ce cred în El.
De ce însă textul din Genesa se referă la această zi a Sabatului la timpul trecut? Chiar dacă ne-ar induce în eroare traducerile din ebraică în limbile moderne, evreii aveau un mod ciudat, pentru noi, europenii de astăzi, de a evoca evenimente viitoare însă la timpul trecut. Drept exemplu:
– priviţi psalmii mesianici, de exemplu Psalmul 2.: “Astăzi Te-am născut!” (v. 7) se referă la un eveniment care s-a împlinit mult după ce a fost scris acest psalm, se referă la ziua învierii şi punerea în slujba de Mare Preot a lui Isus Hristos (Fapte 13:30-37; Evrei 1:3-5; 5:5);
– Isaia scrie la timpul trecut despre Robul Domnului care trebuia să sufere, Hristosul, venit în istorie la câteva secole după ce a scris Isaia acest pasaj (Is. 53:1-12). Despre hotărârea lui Hristos de a suferi se vorbeşte la timpul trecut, adică la un grad maxim de certitudine, de împlinire, pentru că hotărârea a fost luată dinainte, din veşnicii, iar despre roadele suferinţei Sale se vorbeşte la viitor fiindcă ele depind de realizarea primei părţi, a suferinţei şi a jertfei Robului Domnului;
– priviţi de asemenea cum vorbeşte Hristos cu ucenicii – după decizia lui Iuda de a-L vinde – şi cu Tatăl în Ghetsimani: “am sfârşit lucrarea”, “a fost proslăvit”, chiar dacă acestea s-au împlinit pe cruce şi la înviere (Ioan 13:31-32; 17:4-5). Biruinţa a fost câştigată în Ghetsimani, chiar dacă ea s-a împlinit la cruce!
Despre acest “ceas” se vorbeşte în Evanghelia după Ioan:
– un “ceas” al intrării în odihnă a lui Dumnezeu şi a oferirii posibilităţii de a intra şi noi în odihna Lui, de a gusta de acum o realitate care se va împlini desăvârşit în viitor (Ioan 2:4; 4:21, 23; 5:25; 7:6, 8, 30; 8:20; 12:23; 27; 13:1; 16:25; 32; 17:1; 19:30),
– “ceasul” în care Dumnezeu alege un nou loc de întâlnire cu oamenii, un nou Templu (Ioan 2:13-22),
– de aceea acum nu osândeşte (Ioan 8:11)
– ci cheamă la mântuire ca să dăruiască la viaţă veşnică (Ioan 3:17, 36; 4:32; 34; 5:17; 6:27, 29, 40; 10:9, 11, 18, 28),
– acum este “ceasul” care aduce lumina (Ioan 8:12; 11:9-10; 12:35-36, 46) şi slobozirea (Ioan 8:34, 36; 9:4),
– judecata diavolului (Ioan 12:31-32)
– şi mai ales înfierea noastră, intrarea slobodă la Tatăl (Ioan 20:17).
Alonewithothers's Blog 