Blue like Jazz

1. Cartea

Nu mi-a plăcut niciodată jazz-ul, pentru că jazzul nu are nicio finalitate. Într-o seară însă mă aflam în faţa teatrului Bagdad din Portland, şi acolo un bărbat cânta la saxofon. Am stat în locul acela un sfert de oră, şi în tot acel timp bărbatul a cântat fără să-şi deschidă ochii.

Din momentul acela mi-a plăcut jazzul.

Uneori, pentru a ajunge să-ţi placă un lucru, trebuie să priveşti pe altcineva făcându-l. E ca şi cum persoana pe care o priveşti ţi-ar arăta cum trebuie să faci tu însuţi ceea ce face ea.

Nu-mi plăcea Dumnezeu, pentru că mi se părea că Dumnezeu nu avea nicio finalitate. Asta însă era înainte să se întâmple tot ce urmează. (Donald Miler, Albastru ca jazzul. Reflecţii postmoderne asupra spiritualităţii creştine, Editura Kerigma, Oradea, 2009, Nota autorului, p. 9)

2. Muzica

(Mulţumesc L. pentru recomandare 🙂 )