Papa, ateii și ipocriții (1. Scandalul part-time)

Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea! (Matei 7:12)

1. Skandalon-ul part-time

Oare ce legătură este între Papa Francisc și atei? Una foarte strînsă: amândoi îi urăsc pe ipocriții religioși! Și până la un moment dat și o anumită limită job-ul ăsta este cât se poate de benefic și binevenit. Pare a fi o misiune nobilă și deloc ușoară în a demasca ipocriții și a igieniza omenirea de lipitorile ce comercializează vlaga morală a virtuțiilor contrafăcute.

Problema ce se naște din această misiune ține de

• motivațiile (determinate de istorii personale, de multe ori nu foarte inocente și liniștite),
• atitudinile (din lutul inimii celor ce se încumetă la o astfel de misiune) și
• limitele acestui demers.

Scriptura avertizează că oricine vrea să scoată din groapă pe cel căzut, să aibă grijă la sine să nu cadă și el în groapa respectivă. O pierdere dublă nu e de folos nimănui! Iar situarea în matricea gândirii și simțirii comunicării publice, a punerii de sine în scenă în fața altora (mai puțin direct în fața celui cu care ai o problemă), face ca jocul seducției dintre pradă și prădător să permită și chiar încurajeze dedublarea și simulacrul tocmai în scopul victimizării scenice și al permutării rolurilor actorilor. Astfel nici nu mai știi cine e victimă și cine agresor, cine e pradă și cine vânător, cine e … sfânt arogant și cine păcătos iertat (of, Baudrillard, câtă dreptate aveai în descrierea seducției – a se vedea volumul de eseuri Strategiile fatale!) Ori tocmai aici încep să apară problemele … și căderile celor ce arată cu degetul la cei căzuți! Tocmai de aceea se merită a discuta cât se poate de serios despre …. skandalon!

Spusele Papei Francisc cu privire la ipocrizia creștinilor sunt destul de clare în omilia pe care a adresat-o în cadrul liturghiei de 23 Februarie 2017 dimineață de la Casa Santa Marta:

But what is scandal? Scandal is saying one thing and doing another; it is a double life, a double life. A totally double life: ‘I am very Catholic, I always go to Mass, I belong to this association and that one; but my life is not Christian, I don’t pay my workers a just wage, I exploit people, I am dirty in my business, I launder money…’ A double life. And so many Christians are like this, and these people scandalize others. How many times have we heard – all of us, around the neighbourhood and elsewhere – ‘but to be a Catholic like that, it’s better to be an atheist.’ It is that, scandal. You destroy. You beat down. And this happens every day, it’s enough to see the news on TV, or to read the papers. In the papers there are so many scandals, and there is also the great publicity of the scandals. And with the scandals there is destruction.

Skandalon e un derivat de la skandalizeine care înseamnă a șchiopăta/cădea, a te împiedica într-un obstacol. Ori skandalon e utilizat în Noul Testament

1. în primul rând ca nebunia de a crede Evanghelia, crucea, iertarea păcătosului demn de moarte prin jerfa Mielului lui Dumnezeu și apoi
2. este prilej de păcătuire, cursă, capcană, motiv de cădere.

Papa Francisc se referă la al doilea înțeles și îl pune corect în contextul Matei 18 (versetul 7 cu precădere). Însă atât vorbele Papei cât și contextul biblic vorbesc de

1. o renunțare, o durere sfințitoare de lepădare  de sine și de ceea ce poate deveni cursă pentru cei mai slabi (vorbe nechibzuite, libertăți care impietează, fapte abrupte și născătoare de rivilitate, amar, moarte, etc.) sau inocenți asemenea copilului de care vorbea Isus, legând-o apoi cu
2. judecata din Matei 24 unde virtuțiile religioase sunt fără de folos în fața unui Domn care știe atitudini, motivații, fapte.

Ori modul în care atât mass media cât și unii agitatori cu dureri mai vechi au preluat aceste cuvinte scandaloase ale comparației dintre ipocrizia catolicului și onestitatea (implicită) a ateului (mai puțin imperativul pocăinței, al restricțiilor dureroase și ascetice pe care le impune dragostea de Dumnezeu și de oameni, certitudinea judecății celor mici și mari) merg dincolo de imprudența prin lipsă sau neplinătatea spuselor Papei și sunt folosite tocmai ca arme de retorsiune, de decapitare a celor care erau demult pândiți spre linșaj. În aceste sens cred că se face un mare deserviciu Evangheliei și mă tem (sau cel puțin sper) că nici suveranul pontif nu a intenționat un astfel de război fratricid în numele dragostei și milostivirii de sine și a altora! Dar odată inițiată discuția, riscul oferirii de vorbe scandaloase trebuie dus până la capăt!

De altfel de aici rezidă și complexul paradoxal al postmodernului/creștinului liberal: critica lui răstunat-puritană este o dorință mimetică rivală completată de un intelect gnostic, al permisivității purificatoare:

The words that designate mimetic rivalry and its consequences are the noun skandalon and the verb skandalizein. Like the Hebrew word that it translates, “scandal” means, not one of those ordinary obstacles that we avoid easily after we run into it the first time, but a paradoxical obstacle that is almost impossible to avoid: the more this obstacle, or scandal, repels us, the more it attracts us. Those who are scandalized put all the more ardor in injuring themselves against it because they were injured there before.

The Greek word skandalizein comes from a verb that means “to limp.” What does a lame person resemble? To someone following a person limping it appears that the person continually collides with his or her own shadow.

Understanding this strange phenomenon depends upon seeing in it what I have just described: the behavior of mimetic rivals who, as they mutually prevent each other from appropriating the object they covet, reinforce more and more their double desire, their desire for both the other’s object of desire and for the desire of the other. Each consistently takes the opposite view of the other in order to escape their inexorable rivalry, but they always return to collide with the fascinating obstacle that each one has come to be for the other.(René Girard, I See Satan Fall Like Lightning, Orbis Books, 2001, p. 16)

Arătăm cu degetul la ipocriziile celor din tabăra ”cealaltă” pe baza schemei valorice a lor (îi deconspirăm ca fiind căzuți/împiedicați în propria capcană/groapă)  nu pentru a-i salva ci pentru a promulga  sau cel puțin permite inversarea acestor valori, într-un necontrolat efect de domino al eliberării de orice fel de autoritate (Scriptura e doar relativă cultural, Dumnezeu e un Anonim ce bâjbâie după interpreți umani, binele e într-un continuu drum apofatic al devenirii de sine, ce nu mai are nicio legătură cu vorbele prăfuite de acum 2000 de ani, așa cum ne spune șarmant Rob Bell, etc.).