Culturi generaţionale
Nu ne putem imagina o cultură fără generaţii. Dintotdeauna istoria umană a cunoscut grupuri noi de oameni care să intre în contact cu creaţiile şi acumulările culturale. Cultura este dezvoltată de către indivizi care intră în contact cu patrimoniul acumulat de secole, indivizi care valorizează această moştenire şi o îmbogăţesc cu noi produse culturale. Însă ceea ce altădată se întâmpla de a lungul a secole întregi, acum dinamica şi schimbările de paradigmă, produse de succesiunea culturilor generaţionale, se măsoară în doar câteva decade de ani. Zeitgeist-ul pare a se schimba în ritmul unor valuri din ce în ce mai furioase. Cu alte cuvinte, putem vorbi din ce în ce mai mult de conştiinţe generaţionale.
Cu privire la dinamica moştenire – creaţie culturală, sociologul german Karl Manheim prezintă câteva caracteristici ale existenţei generaţiilor în corpul social şi ale dinamicii culturale pe care o produc acestea (a se vedea Kurt H. Wilff (ed.), From Karl Mannheim, second edition, Transaction Publishers, New Brunswick, New Jersey, 1993, The Problem of Generations, p. 351- 398):
- noii participanţi în procesul cultural sunt emergenţi, în timp ce
- vechii participanţi în acest proces dispar continuu,
- membrii oricărei generaţii pot participa doar într-o secvenţă temporal limitată a procesului istoric şi,
- prin urmare, este necesară transmiterea în permanenţă patrimoniului cultural acumulat;
- tranziţia de la o generaţie la alta este un proces neîntrerupt (op. citată, p. 367).
Ca model interpretativ, teoria culturilor generaţionale ne oferă explicaţii valoroase pentru multe fenomene particulare pe care le putem observa în desfăşurare diacronică. Alături de studiul lui Karl Manheim, fundamentele determinărilor culturilor generaţionale pot fi studiate şi în William Strauss & Neil Howe, Generations: The History of America’s Future, 1584 to 2069 (Harper Perennial, 1991), precum şi într-o sinteză a acestui studiu, care poate fi citită în capitolul Generations of Americans: a big picture look at the future of higher education, Neil Howe, William Strauss and Reena Nadler (a se citi Donald E. Heller & Madaleine B. d’Ambrosio (ed.), Generational Shockwaves and the Implications for Higher Education, Edward Elgar Publishing, 2008, p. 6-20).
Strauss şi Howe consideră că de-a lungul istoriei umane se succed cicluri care durează aproximativ 80-90 de ani, desfăşurându-se pe tiparul criză-renaştere-criză-renaştere şi aşa mai departe. În dinamica schimbării generaţiilor o dată la 20 de ani, membrii fiecărei generaţii îşi manifestă concomitent credinţele şi comportamentele diferite.
După cel de al doilea război mondial nu mai putem vorbi atât de mult de o cultură avangardistă (în care putem discerne câteva dintre izvoarele culturii moderne târzii de astăzi), cât mai degrabă putem discerne o cultură segregată generaţional, mai mult ca niciodată în istorie. În straturile demografice de astăzi putem discerne câteva culturi generaţionale, pe care le vom prezenta în linii generale. Geografia umană contemporană permite vizualizarea unor portrete colective diferite care aparţin unor generaţii diferite. Aceste caracteristici sunt mai degrabă profile colective şi indicatorii unor vectori ai unor dinamici socio-culturale decât caracteristici individuale.
Pentru că topografia valorilor unei societăţi este dată de varietatea geografiei umane, vom arunca o scurtă privire asupra culturilor generaţionale din spaţiul cultural american, considerând acest efort absolut necesar pentru devoalarea influenţelor pe care le suferă tinerii noştri. Observaţiile privind culturile generaţionale din spaţiul nord american se pot aplica în geografia umană românească mai ales ultimelor două generaţii prezentate mai jos, puternic americanizate, comparativ cu celelalte straturi demografice din România, cu specificul lor european interbelic şi apoi comunist/postcomunist.
De a lungul secolului 20, literatura de specialitate a schiţat următoarea constelaţie de generaţii:
– Generaţia pierdută (născută între 1900-1920), numită astfel de Ernest Hemingway în The Sun Also Rises, 1926, operă literară prefaţată cu epitaful “You’re all a lost generation”. Aceasta este generaţia copiilor care au început să beneficieze de programe educaţionale şi sociale ale statului, fiind din ce în ce mai scutiţi de exploatarea prin muncă. Este însă generaţia care intră în nebunia primului război mondial şi apoi în febra marii crize economice, căutând stabilitate după marile dezamăgiri.
– Generaţia cea mai mare (născută între 1920-1930), numită astfel de Tom Brokaw în The Greatest Generation. Este generaţia care a luptat în al doilea război mondial nu pentru faimă, ci pentru că ea credea în anumite valori. A fost generaţia cu simţul sacrificiului, respect faţă de autoritate, familie, comunitate, care a contribuit decisiv la industrializare şi reconstrucţia de după cel de al doilea război mondial.
– Generaţia tăcută (1930-1946), descrisă în revista Time din 5 noiembrie 1951. Este generaţia tăcută dar destul de activistă, cu o atitudine contradictorie de fatalism şi convenţionalism dar şi cu o dorinţă de mai bine, generaţia în care femeile încep să dorească success atât în familie cât şi în carieră. Este generaţia care învaţă şi predă cel mai bine lecţia toleranţei şi a relativismului.
– Generaţia natalităţii explozive, Baby boomers (1947-1964), a creşterii substanţiale a populaţiei, generaţia sandwich datorită faptului că trebuia să aibă grijă de copiii lor concomitent cu îngrijirea părinţilor, generaţia rock & roll, a căutării libertăţii, prima care a experimentat televiziunea şi cultura media de masă, emanciparea feministă, revoluţia sexuală, divorţurile epidemice. Este o generaţie optimistă, activă şi cu responsabilitate socială, impunând ca platformă ideologică socială corectitudinea politică şi respectul diversităţii. Realitatea de astăzi surprinde membrii acestei generaţii în posturile de conducere din instituţiile statului, universităţi, autorităţi locale, etc. Rebelii de acum câteva decenii sunt decizionalii de astăzi! (Îmi vine în minte un caz european, cel al rebelului Joschka Fischer, cel care prin ’68 era un violent membru al Proletarische Union für Terror und Zerstörung, atacând de atâtea ori forţele de poliţie, pentru a deveni apoi, peste ani, un responsabil ministru de externe al Germaniei, între 1998-2005). Spre deosebire de generaţia pierdută sau cea tăcută, boomers au cultura implicării sociale chiar şi în pofida îmbătrânirii: rămân activi în câmpul muncii chiar şi după pensionare, beneficiază din plin de turismul cultural, balnear şi de agrement, de tehnicile şi tratamentele medicale performante, care le măreşte speranţa de viaţă, etc.
– Generaţia X (1965-1980), generaţia relaţiilor sexuale premaritale, care nu şi-a mai dorit copii, cel puţin nu mulţi, nereligioasă, individualistă, independentă, focalizată pe status social şi bani, îndoielnică faţă de orice formă de autoritate. Acum are loc o scădere evidentă a performanţelor şcolare, compensată însă de dezvoltarea unor noi curente de cultură democratică (heavy-metal, grunge, disco, hip-hop, alt-rock). Membrii acestei generaţii sunt cei care se confruntă cu pericolul SIDA în manifestarea libertăţilor sexuale cucerite de generaţia precedentă, se vor căsători târziu, nu vor mai dori să aibă copii decât după ce şi-au asigurat un succes în carieră. Totodată, generaţia X este extrem de protectivă faţă de proprii copii. Generaţia X este caracterizată prin apatie, cinism, revoltă, scepticism, respingere a normelor şi valorilor tradiţionale dar creatoare şi predispusă culturii tehnologice şi noilor media, pe care le-a influenţat profund (să amintim fondatorii Amazon, Google, etc.). Spre deosebire de generaţia precedentă, cei din generaţia X sunt mult mai pragmatici, evaluează relaţiile, acţiunile, serviciile şi produsele în termenii eficienţei, a comodităţii şi a personalizării/individualizării.
– Generaţia Y/Net/Millenials (1980-2000), generaţia ambiţioasă, conştientă de imaginea de sine, cu o rată mare de divorţ, instabilă în carieră, schimbând mult locul de muncă. Generaţia Y este cunoscută şi ca generaţia MTV, rebelă, nerăbdătoare, nepoliticoasă, hiperindiviadualistă, care ştie să ceară mai mult decât să ofere, fascinată de viteză, carismă şi manifestările energice. Staticul, plictisitorul sunt duşmanii de moarte ai acestei generaţii.
– Generaţia Z sau iPod (născută după 2000), nativ digitali, cu o extraordinară rapiditate a procesării informaţiilor, captaţi doar de interactivitate, dependenţi de feedback şi conectivitate. Paradoxal poate, aceasta este o generaţie cu ceva dificultăţi în raţionare şi reflectare, chiar dacă citeşte mai mult decât oricare generaţie de dinaintea ei. Dar aici nu este vorba de lectura unei paginaţii clasice, considerată plictisitoare şi neinteresantă ci de lectura mixului audio-vizual al noilor media. Aflată încă în timpul şcolarizării, acestă generaţie caută să lucreze mai eficient dar nicidecum mai mult. Iar dacă se poată să muncească distrându-se, atunci i-ai cucerit complet! Este generaţia digitilizată (wired generation), a comunicării cu orice preţ şi totuşi a însingurării, a Internetului, a dependenţei de artefactele tehnologice. Faţă de profesori, această generaţie are aşteptările alfabetizării acestora la noile tehnologii şi utilizarea tehno-pedagogiei (o instanţă a retardării, ar spune unii, uitându-se la dominanta vizuală care poate face atractiv un lucru pentru tânărul de astăzi), colaborare şi inovaţie continuă.
Rămâne de discutat mai în detaliu resorturile culturale care determină credinţele şi comportamentele generaţiei Y şi Z. În ultimă instanţă, viitorul va fi clădit de către elevii şi studenţii de astăzi, cei care fac parte din ultimele două generaţii prezentate mai sus.
Alonewithothers's Blog 