Ce urmează după “baby boomers”? (Condiţionări culturale)

Condiţionări culturale

Oricât am încerca să ne controlăm dinamica vieţii, trebuie să recunoaştem că avem totuşi un punct de plecare (lumea nu a început odată cu noi). Descoperim apoi că ne aflăm într-o interdependenţă cu mecanismele de producere şi de difuziune culturală. Oricât am încerca să fim absolut liberi, determinând prin existenţa noastră esenţa (aşa cum credea J. P. Sartre), suntem de fapt pre-condiţionaţi de cultură, de habitusurile şi cutumele pe care le moştenim, învăţăm sau respingem, prin eforturile de definire prin asumare sau diferenţă. Atunci când ne permitem câteva clipe de linişte şi introspecţie, avem un sentiment de strivire faţă de mecanismele uriaşe ale condiţionărilor educaţionale, sociale, politice, religioase, culturale. Ne simţim ca nişte furnicuţe înrobite într-o apăsătoare dinamică socială şi culturală a/trans/personală.

Şi totuşi, minunea extraordinară este că putem fi factori de schimbare în condiţia socială, morală şi spirituală a umanităţii noastre sau chiar a altora! În paradigma profetică a unor cărţi precum Daniel şi Apocalipsa, mecanismele şi structurile de putere care condiţioneză viaţa socială, forţele aproape implacabile din religie, politică, cultură şi economie sunt puse în contrejour cu viaţa dedicată dar şi adaptată la contextul secolului a unor veritabili sfinţi.

De pildă, în Babilon, în plină dominaţie despotică a unui Nebucadneţar narcisist, împărat este de fapt Dumnezeul lui Daniel.  Contrastează atitudinea arogantă şi tiranică a lui Nebucadneţar de la începutul capitolelor 2, 3 şi 4 cu recunoaşterea de către el a domniei Dumnezului lui Daniel, menţionate la sfârşitul fiecăruia dintre aceste capitole.  Secretul acestor transformări uluitoare a lui Nebucadneţar se află în atitudinea de închinare dar şi de excelenţă culturală şi de caracter ale lui Daniel şi a celor trei tineri. Să nu uităm că în primul capitol din carte, Daniel se defineşte ca unul care şi-a păstrat devoţiunea faţă de Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov chiar şi atunci când a învaţat limba, cultura, religia babilonienilor.

În Apocalipsa, singura modalitate de a nu fi strivit de maşinăria aplatizării valorice, morale, culturale, religioase pe care o presupune spiritul veacului este  aceea de a avea certitudinea că Cel de care te-ai alipit este adevăratul Dumnezeu. Ori această certitudine numai prin ignoranţă nu se capătă!

În vremurile din urmă, sfinţii sunt cei care vor şti să discearnă adevărul de minciună. Ei vor şti să rămână credincioşi adevăratului Hristos, faţă de curentul dominant al societăţii care va alerga după sumedenia de hristoşi falşi. La intersecţia dintre sacru şi profan, credincioşii pot rezista tentaţiilor de izolare, ghetoizare culturală sau celor de imersiune depersonalizantă în curentele culturale. Dar vor putea rezista acestor tentaţii extreme doar în măsura în care înţeleg rolul lor în dinamica spirituală şi culturală din societate. Dimensionarea credinţei, înrădăcinată în Duh şi adevăr, va fi atentă la schimbările din cultura şi societatea în care ea se mărturiseşte.