Vesela şi prospera cultură a paranoiei
Zice-se că istoria este scrisă de învingători pentru cei învinşi. Încep să dau dreptate acestei sentinţe când văd toată colcăiala de “deconspirări” ale conjuraţiilor diabolice (chiar dacă sau mai ales dacă acestea poartă titulatura creştinismului). Ştiu că reţeta succesului de astăzi este formată din ingrediente cât mai şocante, cât mai multă intrigă, fantezie, teribilism rebel şi răsturnare gnostică a interpretărilor “tradiţionale”. Dar nicicând nu am întâlnit în istorie o societate umană mai paranoică şi credulă ca cea de astăzi, atât de predispusă culturii conspiraţiilor. Toate acestea se suprapun cu revanşa neopăgânismului şi a ateismului antic, revitalizate de elita intelectuală formată în universităţi nu doar laice, ci vădit militant anticreştine. Într-o mass-medie alcătuită în marea majoritate din agnostici, adepţi New-Age sau activişti atei, spuneţi-mi atunci: oare cu ce fel de producţii media va fi hrănit publicul?
Aşadar, să ne lăsăm ochii bine deschişi de cleştele retoricii audio-vizuale ale filmelor care ne spun “cea mai tare poveste vândută vreodată” (adică mitul Isus) sau “cea mai tare poveste nespusă vreodată” (deja m-am pierdut printre atâtea epitete) dar ai cărei deconspirări suntem noi, astăzi, fericiţii beneficiari (mariajul lui Isus cu Maria Magdalena – vezi Codul lui Da Vinci, Secretul Magdalenei, etc.). Nu contează enormitatea aberaţiilor istorice atâta timp cât se împlineşte o nevoie de emancipare a unei mase de oameni uşor manevrabilă, “deschisă” logicii adevărului negativităţii şi strategiei care spune că e adevărat şi demn de crezare tot ceea e nou şi răsturnat faţă de “versiunea tradiţională”. Dacă povestea se vinde, atunci trebuie să fie (sau o facem noi să devină) reală!
Dictatura ideilor nu are nevoie de agoră
În acest torent colectiv aş încadra producţia cinematografică Agora (2009). Filmul descrie perioada plină de tensiune a ascensiunii creştinismului în Alexandria, la sfârşitul secolului IV d. Hr.. Ca suport narativ pentru mesajul filmului se foloseşte istoria Hypatiei, o filosoafă atee, un model de erudiţie, curiozitate ştiinţifică, toleranţă religioasă, neprihănire morală şi caracter onest.
În prima fază avem istoria confruntării dintre păgânii din Alexandria, culţi, cu demnităţi publice, dar minoritari şi creştinii din ce în ce mai numeroşi, având deja ascendentul statutului creştinismului ca religie oficială a Imperiului Roman. Această confruntare este câştigată de creştini, care distrug faimoasa Bibliotecă din Alexandria şi transformă templul păgân (Serapeum-ul) într-un staul pentru animale (realitate istorică care aparţine mai degrabă regimurilor atee, totalitare, din secolul trecut decât creştinismului cosmopolit din primele sale secole). A doua secvenţă se desfăşoară după ceva ani de la primul moment şi porneşte de la conflictul sângeros dintre iudei şi creştini. Confruntarea are acelaşi deznodământ ca şi prima, adică expulzarea noncreştinilor din cetate. Liderul creştinilor, Cyril (Chiril al Alexandriei) manevrează atât de bine masele, încât îl obligă pe Oreste, prefectul roman (un fost student al Hypatiei), păgânul convertit la creştinism, să se supună noii puteri religioase. În jocul puterii dintre cei doi, Hypatia cade victima linşajului delirant, creştinii violenţi, misogini şi barbari transformând filosoafa într-o martiră a demnităţii şi libertăţii de gândire.
Nu am să fac nicio referire la calitatea artistică a filmului. Nu mă interesează orientarea sexuală a regizorului sau ale actorilor, nici frustrările sau decepţiile lor, de orice natură ar fi acestea. Vreau însă să propun o cheie de lectură a acestui film, “deconspirând” mecanisme narative care ţin de retorica ideologică militantă a filmului. Pur şi simplu vreau să aplic mai departe ceea ce se numeşte diaporematică, printre altele arta retorică a “parazitării” opiniei adverse şi a includerii contradicţiilor, a slăbiciunilor lor în apărarea propriei teze. Dacă tot am fost învăţaţi de la Hume, Rousseau şi Nietzsche să facem răsturnări, deconstrucţiii, atunci să rămânem constanţi şi să mergem pe acelaşi mecanism interpretativ, răsturnând răsturnarea, ironizând ironia, deconstruind deconstrucţia. E chiar distractiv şi nonconformist să incomodăm pe incomozi şi să râdem de cei care râd. Să vedem dar câteva artificii ale sofismelor narative:
– cine are curajul să conteste tăria de caracter a unei femei filosof, atunci când toţi din jurul ei îşi schimbă “credinţa” în funcţie de privilegiile pe care aceasta le aduce? Un Nae Ionescu care ar contesta profesia de filosof a Hypatiei ar fi inevitabil acuzat de misoginism şi homofobie. Rafinamentul, dorinţa de cunoaştere, principiile respectului de sine şi al celorlalţi, sacre pentru Hypathia, sunt puse în contrejour cu gloata murdară şi întunecată a creştinilor (cu ceva apropouri pentru mulsumanii de astăzi).
– cine poate să conteste calitatea Hypatiei ca om de ştiinţă independent, cu o gândire vizionară? Totodată, cine poate să conteste obscurantismul, grobianismul şi caracterul gregar al creştinilor, prezentaţi în film ca fiind modele de ignoranţă, analfabeţi manipulaţi de clerici machiavelici?
– cine poate contesta adevăratul personaj de martiriu, filosoafa atee Hypatia, linşată de creştini într-o biserică creştină? Spre deosebire de atrocităţile la care a fost supusă Hypatia, şmecherul şi impetuosul creştin Ammonius, omorât de garda prefectului ca pedeapsă a huliganismului de a arunca cu pietre în demnitar, a fost declarat martir şi sfânt (Sfântul Taumasio) de către Cyril.
– cine poate contesta nobleţea şi pacifismul ateu sau păgân, faţă de ura viscerală a creştinilor, organizaţi într-o miliţie sadică, violentă şi nesătulă de vărsare de sânge? În acord cu pedagogia corectitudinii politice, păgânii şi ateii sunt prezentaţi ca fiind adevăratele modele de îngăduinţă faţă de iudei, spre deosebire de antisemitismul patologic al creştinilor.
– cine poate contesta adevărata neprihănire a Hypatiei, cea atee, faţă de pasiunile sexuale ale fostului său sclav (Davus), devenit creştin, dar la fel de obsedat şi lasciv?
Povestea Hypatiei este doar un vehicul pentru mesajele ideologice cât se poate de vizibile în film, recunoscute de altfel de către realizatorii lui. Urmând cu sfinţenie sugestiile “tătucului” scepticilor de azi, putem descoperi cu mare uşurinţă în film idei greşite care ne fac să credem în bazaconii: (1) teoriile/predispoziţiile filosofice ale autorului, scenaristului şi regizorului influenţează modul în care ei selectează şi prezintă observaţiile istorice (filmul nu e un compediu ştiinţific dar “prezintă fapte istorice reale”), (2) observatorul modificând astfel ceea ce el observă. (3) Tonul îndrăzneţ nu face ca afirmaţiile să fie adevărate iar (4) erezia nu înseamnă corectitudine. (5) Implicit, regia vizuală nu înseamnă că demonstraţia ideii sugerate este realizată. Aşa cum observa Andrei Gorzo, Agora este “un discurs dramatic avînd ca scop popularizarea ateismului”. Cum poţi recunoaşte o propagandă? Simplu: se diabolizează adversarul, se minimalizează calităţile lui în paralel cu supralicitarea calităţilor poziţiei proprii, etc. Iar pentru ca artificiile retorice propagandistice să fie complete, se face apelul la (6) argumentele “ad hominem”, argumente prezentate obsesiv şi care umplu cadrul vizual şi emoţional al filmului. Agora pare a fi de un real serviciu pentru cauza ateilor. Sper însă că cei care îşi clamează superioritatea gândirii lor ştiinţifice în faţa “tribalismului nongândirii creştine” nu se vor folosi de un jenant artificiu retoric, bazat pe mistificări, tuşări grosiere şi inadecvări istorice, susţinute cu atâta pasiune în acest film. Regizorul are libertatea de a imagina, de a modela materialul istoric, dar nu are dreptul de a abuza de ignoranţa sau neatenţia auditoriului, uzând astfel de reaua credinţă, impostură, de “deturnare semantică” grosieră. Să nu mai vorbim de modul în care spectatorul e forţat să ajungă la nişte concluzii prin apelul la (7) generalizarea pripită şi (8) eroarea negaţiei sau falsa dilemă.
Este uimitor cum regizorul atribuie Veacului de Aur al creştinismului, care a dat marea Şcoală Patristică Alexandrină şi despre care a curs atâta cerneală, clişeele Inchiziţiei, războaielor religioase medievale ori Conquistei spaniole, ba chiar obsedantelor decenii totalitare!! În viziunea sa egalizatoare, creştinismul, după trei veacuri de mucenicie şi catacombe, s-ar fi adoptat în masă, asemeni carnetului de partid, din oportunism (“trebuie să fii de partea puterii”, sugerează fostul sclav al Hypatiei, Davus, convertit de curiozitate la creştinism), martiriul nu ar fi decât joc fachiric (ne arată predicatorul Ammonius, ce ţopăie ca un derviş prin jăratec, instigă la ură, acoperindu-se viclean cu citate evanghelice, şi se laudă că Dumnezeu îi vorbeşte tot timpul), iar omiliile, o sforăitoare poliloghie de partid. Gesturile şi faciesurile grupurilor de creştini amintesc de cele ale papuaşilor dintr-un ritual orgiastic ori, în cel mai bun caz, de ale suporterilor la un meci de fotbal. Culmea “subtilităţii” regizorale e atinsă când momentul prohodirii unui episcop – personaj episodic, neutru în film – este acompaniat sonor de un apăsător bâzâit de muşte (procedeu defel original, de altfel) … Alături de atâta ură, obtuzitate şi ignoranţă, orice elogiu al Palas-Athenei îşi deconspiră singur duplicitatea, lovit chiar de paloşul, intolerant la ipocrizie, al olimpienei fecioare! (Elena Dulgheru, O impostura istorică de proporţii – “Agora” de Alejandro Amenabar)
Să îl respectăm deci, până la capăt, pe D. Hume şi să ne gândim că “un om înţelept îşi potriveşte credinţele după evidenţă/dovezi”. Aşadar, dragi doritori de cunoaştere a dovezilor şi faptelor istorice, fuguţa la bibliotecă, nu la coloseumul ideilor de la multiplexul din mall! Documentarea ştiinţifică poate începe de la modul în care povestea Hypatei este filtrată ideologic de la John Toland până la romanţele istorice ale lui Adriano Petta şi ale lui Ramon Gali. Apoi, valenţele istorice trebuie recuperate trecând prin Edictul de la Thesalonic (380). Să citim câteva ceva despre Şcoala alexandrină, veritabilă continuatoare a platonismului, mixat cu învăţătura creştină. Răbdători cu descoperirea cutumelor bisericii creştine din primele secole, aflăm că Teofilus, predecesorul lui Chiril al Alexandriei a murit prin 412 iar transmiterea ofiicilor de episcop/patriarh nu se făcea prin smulgerea inelului de la predecesor, ci prin punerea mâinilor, hirotonire. Mai aflăm astfel că transformarea de către creştini a templelor păgâne în staul pentru animale e mai degrabă o caricatură decât un fapt istoric. E suficient să ne uităm la arhitectura bisericilor creştine ca să recunoaştem multe elemente structurale ale vechilor temple. Cât priveşte distrugerea Bibliotecii din Alexandria de către creştini, să avem pardon, dar cred că până şi un zvon de genul R. Dawkins s-a convertit la creştinism pare mai probabil decât prea puţinele, firavele şi neconcludentele sugestii ale unor scriitori antici.
Dovada iubirii atunci când raţiunea e oarbă
Mi se pare neoportună şi chiar periculoasă interzicerea filmului, aşa cum au început catolicii. Se cade astfel tocmai în capcana victimizării călăului şi a imaginii de călău şi ofensator al celui ofensat şi atacat. Prin martiriul în faţa unui public care judecă emoţional, orice eroare îşi arogă prestanţa unui adevăr.
Înţeleg că curentul de gândire actual este să le închidem gura creştinilor care vor să-şi proclame public credinţa, dar să aplaudăm la comandă parodiile şi scandalurile prin care ingurgităm pe nemestecate (ne)credinţele de tot felul ale regizorilor şi vedetelor?! Să înţeleg că am ajuns în momentul în care toţi, la unison, trebuie să cântăm pionereşte liturghia publică a ateismului? Ştiu că societatea europeană are mania autoflagerării, a negării propriei istorii. Paradoxal, dar aceasta este o reminescenţă a unei structuri de gândire creştine, a practicii pocăinţei, cu adevărat tolerante. Ca şi creştini, să ne asumăm erorile, violenţele şi faptele nedemne de Hristos pe care mulţi “creştini le-au făcut în numele crucii! Să nu ne erijăm în profesori de morală atunci când ne ascundem propriile eşecuri! Dar avem toată libertatea să dovedim că suntem urmaşi ai Hristos.
Adevăratul test al uceniciei creştine este să-L urmezi pe Isus nu atunci când toţi îl urmează, ci când tot mai mulţi nu doresc a-L urma. Adevăratul test al dragostei este dat atunci când întoarcem obrazul, iubim vrăjmaşii, chiar dacă raţiunea lor este oarbă şi violentă. Adevărata bunătate se vede atunci cânt te rogi pentru mântuirea semenilor, înconjurat de mulţimea excitată de proorocii falşi care cer răstignirea adevărului. Să iubeşti vrăjmaşii chiar într-o astfel de ostilitate făţişă, violentă – iată mărturia adevărului lui Hristos! Poate că vom ajunge din nou vremurile când vom ajunge noi, creştinii, în situaţia Hypatiei din film şi ni se va cere mărturia/martiriul credinţei în faţa spectacolului batjocoritor al ateilor, într-o arenă a jocului mulţimii care savurează pâinea şi circul. Când adevărul e călcat în picioare, să nu ne lăsăm amăgiţi să strigăm şi noi cât mai tare pe piaţa orgoliilor şi a pasiunilor violente. Singura armă care ne mai rămâne pentru a-l cuceri pe păgân/ateu este iubirea dezinteresată, dragostea pe care Hristos ne-a arătat-o…
Alonewithothers's Blog 
Cred ca un film artistic nu trebuie sa respecte intocmai realitatea istorica. Si in fond pericolul si imoralitatea crestinismului in special si a religiei sau a ideologiei in general a fost si este dovedita de nenumarate ori, mentionez si a ideologiei pentru ca a fi ateu nu inseamna a fi comunist sau a avea vreo ideologie ci doar a nu crede in nici un zeu.
In ceea ce ma priveste, desi nu am vazut filmul, nu il consider in mod necesar si automat anticrestin, ar putea fi privit si asa, avand in vedere ca practic personajele negative sunt crestinii in film, insa mai corecta ar fi, in opinia mea, poate o delimitare fata de aceste personaje sau cel putin de un asemenea comportament tribalist.
Cu speranta ca nu am fost identificat ca dusman prin acest comentariu, va doresc numai bine!
1. Am afirmat de două ori în articol libertatea regizorului de a modela materialul istoric. Dar cred că un film artistic care nu respectă întocmai realitatea istorică are obligaţia de bun simţ să nu mai afişeze “o poveste reală” ci, poate doar ironic, “orice asemănare cu personaje şi evenimente reale este o pură întâmplare”. Efectul satiric ar fi mai puternic. (Din câte ştiu eu, există legi destul de aspre pentru publicitatea înşelătoare.)
2. Când discutăm de “pericolul şi imoralitatea creştinismului dovedite de nenumărate ori” în paralel cu puritatea nonideologică a ateismului, atunci avem o gândire maniheistă, pur religioasă. Tot ce se pune în termeni de puritate a unei poziţii şi diabolizare a poziţiei contrare se încadrează în gândire religioasă, tribalistă, cum bine spui tu.
3. Dacă crezi că ateii sunt nişte paşnici practicanţi ai ikebanei şi au ajuns la nirvana, la stingerea oricărei dorinţe ideologice, a oricărei nevoi de explicare a vieţii, atunci ori tu ai dreptate şi eu mă înşel, dar acest film şi toată campania noului ateism nu există decât în imaginaţia mea ori cineva trebuie să facă un pas înapoi….
Sper că nu sunt periculos şi imoral dacă, în spiritul îngăduinţei creştine, te rog să mă corectezi dacă am greşit în răspunsul meu 🙂
1. În ceea ce priveşte acest punct nu vreau sa mă pronunţ deoarece nu am analizat în amănunt realitatea istorică deocamdată. Aş vrea insă punctual să lămuresc o chestiune: de cine a fost ucisă Hypatia? Nu de alta dar din câte ştiam fondul poveştii este adevărat şi a fost ucisă de un grup de creştini la instigarea lui Cyril. În cazul în care mă inşel atunci aveţi dreptate şi filmul este o doar o propagandă fără nici o legatură cu realitatea.
2. După cum poate observaţi am afirmat că pericolul vine din parte ideologiei si religiei, am numit creştinismul având in vedere tema postării, nu pentru că aş considera alte religii mai sănătoase.
Inchiziţia,cruciadele, vânătoarea de vrăjitoare, robia ţiganilor si semirobia ţăranilor români din evul mediu sunt, cred eu, probe ale limitelor unei gândiri religioase. Iar până la proba contrarie, un om ce se declară ateu nu este obligatoriu sa fie adeptul vreunei ideologii, ceea ce nu inseamna ca nu poate fi, insă ateismul nu implica o anume ideologie, poţi fi liberal ateu sau poţi fi comunist ateu, acest lucru nu se datorează ateismului ci viziunii asupra vieţii şi a lumii, o viziune ce poate să implice şi ateismul.
Poate observaţi totuşi că crimele mai sus numite nu au fost comise în numele necredinţei, ba din contră.
Iar în ceea ce priveşte gandirea maniheistă de care înţeleg că sunt acuzat, nu prea am ce spune decât că abuzaţi de cuvinte şi faceţi nişte afirmaţii ce nu se susţin. Vă pot demonstra că părerea mea negativă în ceea ce priveşte religia nu este doar rezultatul unei gândiri simpliste, ci rodul unei ample cugetări, cel puţin în ceea ce mă priveşte.
Iar ”diabolizarea”, sper să observaţi această nuanţă, se referă în primul rând la idei şi doctrine, nu la oameni. Iar din moment ce am argumente pentru a susţine ca o poziţie este foarte periculoasă, sau poate devenii mai ales în anumite circumstanţe extrem de periculoasă, atunci nu văd de ce aş considera că sunt maniheist şi dau dovadă de o gândire religioasă.
3. Nu îmi dau seama de unde reiese ceea ce spuneţi dumneavoastră că aş crede.Deşi, în ceea ce mă priveşte cel puţin, de când am incetat a mai crede in vreo divinitate mă simt mult mai bine, evident fără a practica ikebana (deşi acuma că mi-aţi amintit de ea poate am sa îmi fac vreun hobby nou), şi spre uimirea dumneavoastră probabil, fără a ajunge in vreo stare de nirvana.
Evident ca nevoile de explicare a vieţii rămân, dar ele se mută exclusiv în sfera raţională, căci nu înţeleg până la urmă de ce aş prefera sa cred în poveşti în locul realităţii.
Fac un pas înapoi, dacă pot să spun aşa, strict în ceea ce priveşte afirmaţia privind noul ateism, deşi nu ştiu cât se aplică la acest film, poate că aveţi dreptate şi face parte dintr-o campanie de promovare a ateismului, lucru pe care nu înţeleg de ce îl priviţi ca pe ceva negativ.
Consider că spiritul toleranţei este mai curând omenesc decât creştin,iar prezenţa lui o salut si apreciez pozitiv. În ceea ce priveşte acest comentariu, recunosc că ar fi mult mai mult de argumentat, dar lipsa de timp nu îmi permite deocamdată.
1. Dacă tot s-a dat liber la jocul de-a interpretarea lăutărească, ideologică a istoriei, (“pentru că Isus nici nu a existat, sau dacă a existat nici nu a murit, sau dacă a murit nici nu a înviat”, etc.), atunci aş ajunge la tot felul de interpretări şi reinterpretări, care mai de care mai fabuloase. Într-un spirit liber şi nonconformist, aş putea contesta însăşi existenţa Hypatei sau, dacă a existat, de fapt ea nu a fost omorâtă de creştini, sau dacă a fost omorâtă de creştini este doar pentru că a fost confundată cu o criminală, etc.. Cine poate opri o astfel de derivă a interpretărilor?
Dar faptul (istoric) că Hypatia a fost ucisă de un grup de creştini atrage respingerea învăţăturii lui Hristos ca fiind instigare la omucidere? Vă las pe Dvs. să căutaţi tipul de eroare logică care se ascunde în spatele acestui raţionament. Să înţeleg că dacă voi face un film, chiar foarte tras de păr, în care voi filma milimetric şi obsesiv ura viscerală cu care nişte atei masacrează un creştin (exemplele luaţi-le din istorie), veţi considera că întreg ateismul e responsabil de acea crimă şi că el instigă la violenţă?
Să nu uităm că mila şi compasiunea, la care faceti şi Dvs. apel şi în funcţie de care judecaţi faptele reprobabile, violente, ale creştinilor din film, sunt valori aduse de creştinism în Europa, nicidecum de filosofie sau religiile păgâne. Apelul la istoria culturii şi a filosofiei antice europene va confirma această noutate adusă de creştinism.
2. Pentru a descoperi “limitele gândirii” iudeo-creştine în ceea ce priveşte sclavia, vă rog să citiţi poruncile din Exod, Levitic şi Deuteronom (iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi, respectându-i viaţa, demnitatea şi bunurile; robul evreu era eliberat în al 7-lea an de robie, etc.), Psalmii şi căldura umană a profeţilor (care luau partea săracului, a văduvei şi a copilului) precum şi Evangheliile (măcar Predica de pe Munte), epistolele din NT., absolut liberale şi inovatoare în materie de drepturile omului în antichitate. Totodată, pentru a fi corecţi, putem să ne uităm la mişcarea de abolire a sclavagismului. Apoi, să ne gândim doar la revoluţia nonviolentă a lui Gandhi, inspirată de acesta nu din hinduismul castelor, ci din iubirea lui Hristos şi a unor sfinţi creştini!
De văzut însă limitele “umanismului” ateu, ale eugeniei, ale avortului, ale prescrierii violului ca expresie a vitalităţii masculinităţii, ale discriminărilor rasiale bazate pe evidenţe ale evoluţiei….
Recursul la istorie nu trebuie făcut parţial (poate doar în cazul în care se ascund interese partizane).
Observ astfel că creştinii îşi pot recunoaşte greşelile pe care le-au făcut unii în numele lui Hristos, cu atitudini însă care dovedeau că nu au înţeles nimic din Evanghelie. Regretul pentru faptele şi atitudinile rele, mărturisirea păcatelor sunt virtuţi creştine. Însuşi Hristos a spus că mulţi vor face multe în numele Lui, dar El nu-i va recunoaşte. Doar cel care face faptele lui Hristos, însufleţit de Duhul de smerenie şi dragoste al lui Hristos, doar acela este creştin.
Mă întreb însă dacă şi-a cerut vreun ateu scuze şi a recunoscut vina zecilor de milioane de oameni omorâţi de maşina terorii şi propagandei ateiste a regimurilor totalitariste din secolul XX? Ştii cumva vreun ateu care să îşi asume onest aşa ceva?
Dar dacă judecăm ideile în funcţie de licitaţia ororilor făcute în numele acelor idei, s-ar putea să găsim scuze ipocrite doar pentru a respinge acele idei, fără să le analizăm.
Cât priveşte cruciadele, vânătoarea de vrăjitoare şi Inchiziţia, să înţeleg că am rămas la explicaţiile simpliste, demagogice, propagandistice, oferite în plină epocă de “iluminare” a ateismului ştiinţific, primite de mine încă de prin anii ’80? Să fi fost eu atât de privilegiat şi să fi avut “revelaţia” asupra creştinismului încă din clasele primare? Eu am fost multă vreme ateu, folosind din plin mitologia violenţei creştinismului – până când am început să pun mâna serios pe carte şi să mă documentez. Aşa mi-am descoperit sumedenia de “mitologii ştiinţifice” (vorba lui Lucian Boia) care erau prejudecăţi comode. Aşadar, cu speranţa deschiderii şi la noi abordări şi a altor lecturi decât cele dintr-o anumită bibliografie preferată, te rog să citeşti cel puţin cartea lui I. P. Culianu, “Eros şi magie în Renaştere – 1484” şi “The myth of religious violence. Secular Ideology and the Roots of Modern Conflict” (William T Cavanaugh). Sunt aspecte interesante şi bine documentate istoric, care pot schimba perspectiva batătorită a vechiului/noului ateism (dar deja iesită din uz în spaţiul academic) a violenţei istorice a creştinismului.
Să nu confundăm politica de putere, de cucerire, făcute în numele lui Hristos cu devoţiunea caldă a creştinilor, cei care s-au lepădat de ei înşişi, de orgoliile lor şi şi-au luat crucea! Dacă această confuzie vă este de folos, atunci este strict alegerea Dvs.
Cât priveşte nonideologia ateismului, v-aş sugera o mai mare atenţie şi precizie a termenilor.
Spaţiul maniheist al afirmaţiilor Dvs. se păstrează şi este vizibil în continuare. Cel mai bine este însă să-l observaţi Dvs. înşivă.
3. Să înţeleg că toţi creştinii sunt nişte ignoranţi, care cred habotnic în “poveşti de adormit copiii” (diferite de cele spuse mie la orele de ateism ştiinţific), incapabili de a folosi raţiunea, de a-şi justifica credinţa, decuplaţi de la realitate, etc. ? Şi, prin ricoşeu, să înţeleg că ateii sunt deţinătorii exclusivi ai raţiunii, ai probelor, a moralităţii şi bunului simţ? Ne întoarcem la o problema “atitudinii maniheiste si ideologice” … 🙂
În primul rând înţeleg din ce scrieţi dumneavoastră ca ateii sunt vinovaţi de crimele comuniştilor. Nu înţeleg de unde aceasta echivocare ilogică şi răuvoitoare. Am menţionat deja că ateu nu este sinonim cu comunist, în caz contrar vă mulţumesc că aţi descoperit că eu, deşi cred in libertate, economie de piaţă şi alte principii liberale şi sunt concomitent ateu, sunt totuşi vinovat de crimele comuniştilor. Menţionez că în momentul revoluţiei aveam 3 ani şi jumătate.
în ceea ce priveşte explicaţiile pe care le numiţi simpliste, precum ar fi vânătoarea de vrăjitoare de pildă, ca un creştin ce sunteţi cunoaşteţi desigur versetul biblic din Exodul 22:18:” Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască.” Cel puţin acest verset ar putea trece drept instigare la crimă. Vă rog sa mă corectaţi dacă greşesc.
Atacaţi înverşunat ateismul, deşi nu există în realitate ideologia numită aşa, iar în caz contrar doresc să îmi prezentaţi care este aceasta, care îi sunt principiile, eventual carte sfântă sau măcar un manual de acţiune.
Bănuiesc că aţi dorit să faceţi o glumă scriind despre eliberarea robului evreu în al şaptelea an de robie. Nu de alta dar nu înţeleg de ce nu ar elibera un Dumnezeu blând şi iubitor toţi robii imediat?
Îmi pare deja descalificantă atitudinea dumneavoastră pentru o discuţie raţională având în vedere faptul că faceţi confuzii grave între diverşi termeni, cum ar fi ateu şi comunist. Apoi în Bilblie apar de prea multe ori instigări la crime, cum este şi episodul fiului lui Avraam,pedepsirea în bloc a popoarelor cu care Israelul se află în război,atitudinea extrem de inumană faţă de viol (nu îmi amintesc versetele dar dacă nu mă înşel fata violată putea fi cumparată de la tatăl ei de violator, iar în anumite cazuri puteau fi amândoi omorâţi, bănuiesc că ştiţi dumneavoastră mai multe detalii decât mine). Pedeapsa cu moartea este foarte prezentă în Vechiul Testament, ca poruncă divină.
Valorile morale nu sunt apanajul exclusiv al creştinismului decât în mintea celor ce vor să creadă aşa ceva. În plus valorile morale evoluează concomitent cu evoluţia omenirii, fără să ţină cont de cărţile sfinte ale vreunei religii ba de multe ori împotriva lor. De exemplu situaţia femeii s-a îmbunătăţit în ultimele secole femeile căpătând mai multe drepturi, precum probabil ştiţi şi dumneavoastră. Acesta este însă un merit al umanismului şi nu al creştinismului. Chiar nu vă pune pe gânduri faptul ca secole la rând, pâmă la apariţia Iluminsmului morala nu a evoluat , sclavia nu a fost interzisă de pildă decât după inceputul erei moderne declanşate de iluminism. Moralitatea este mai curând o calitate naturală. şi nu doar a oamenilor, ci chiar a animalelor. Poate creţi că glumesc, dar de pildă lupii când se luptă pentru rangul in cadrul haitei rareori sfârşesc prin a se ucide reciproc. La sfârşitul luptei cel învins se predă întinzându-şi gâtul către învingător, iar acesta cel mai adesea îl cruţă. Strict sub acest aspect lupii pot fi animale chiar mai morale decât oamenii, căci în decursul istoriei de prea multe ori invingătorii au nimicit popoare întregi doar pentru că au avut posibilitatea. Cu alte cuvinte nu toţi oamenii au fost capabili de un gest echivalent cu al lupilor la sfarşitul unui război. Pentru mai multe detalii privind moralitatea în general vă recomand un curs scris de un profesor din ASE Dan Crăciun, numit ”Etica în afaceri”. Are şi o destul de concludentă parte despre etică în general şi veţi putea descoperii ca morala există şi în afara creştinismului, ba chiar poate fi mai solid susţinută raţional astfel decât bazându-ne pe texte sacre şi porunci. Îl găsiţi gratuit pe internet.
Comunismul, nazismul şi alte ideologii, deşi pot să implice ateismul, nu este obligatoriu. Ele se bazează însă pe un model de a gândi şi acţiona asemănător religiei, o gândire de tip magic şi totalitară, în sensul de a tinde să explice tot, tendinţă în realitate nerealistă şi care duce direct la nebunia declanşată de orice model de gândire ce nu ţine cont de realitate.
Mi se pare foarte ciudat că îi acuzaţi pe atei de comunism. Dar eu vă întreb : cu ce se aseamănă modelul de organizare al primilor creştini din faptele apostolilor? Punerea bunurilor în comun nu vi se pare o idee comunistă?
De asemenea creştinismul este pur şi simplu fals, există o întreagă bibliografie pe această temă şi în fond e un lucru de bun simţ să observi falsitatea sa, nu există de pildă probe serioase şi din surse nereligioase privind existenţa şi faptele lui Isus.
Din lipsă de timp nu mai menţionez contradicţiile evidente dintre diversele cărţi ale bibliei, cu o singură excepţie, diferenţa dintre atitudinea celor doi tâlhari ce sunt răstigniţi pe cruce alături de Isus, diferentţă sesizabilă mi se pare între primele două evanghelii. Am încredere că dacă o veţi căuta o veţi şi găsi.
Nu înţeleg de ce credeţi că i-aş privii pe atei ca pe nişte sfinţi. Este o gravă eroare de judecată să nu vă daţi seama că aceasta este o falsă dilemă, ceea dintre ”răii” creştini şi ”bunii” atei. Păreţi să îmi puneţi în cârcă afirmaţii pe care nu le-am făcut. Critic creştinismul pentru ca este el fals şi imoral nu pentru ca există o ideologie atee al carei adept aş fi şi care este mai bună ea în contradicţie cu creştinismul. Orice poziţie se susţine argumentat prin ea însăşi, nu atacând o poziţie presupus sau real adversă. Mai simplu, dacă nu e alb, nu e obligatoriu să fie negru, doar există atât de multe culori…
Dacă veţi răspunde la aceste acuzaţii ce le aduc creştinismului acuzându-mă din nou de maniheism şi gândire simplistă, atunci voi concluziona că vă lipsesc total argumentele raţionale caz în care cred că ne putem opri aici.
Oricum ar fi, o seară bună!
Să “zâmbim” puţin de valorile toleranţei, respectului şi dragostei de semen, ale unui “umanist” ateu (o fi şi G. B. Shaw comunist?) (mărturia este din secolul XX, al civilizaţiei moderne “evoluate”). Aşadar, oricare dintre noi, simpli oameni (nu doar vrăjitoare 🙂 ) suntem susceptibili de a fi invitaţi la un interogatoriu politicos în camerele de gazare. Halal evoluţie!
Într-adevăr, este posibilă o morală fără Dumnezeu. Dar nu trebuie să se supere nimeni dacă mărturisesc faptul evident că această morală este prea “acidă” pentru gusturile mele.
Este posibil să aveţi scuze pentru modul în care aţi gândit şi scris ultimul Dvs. răspuns. Ca profesor de logică şi filosofie sunt contrariat, dar ca om vă înţeleg – e omeneşte a greşi. Recunosc că şi eu am zile neinspirate şi mai puţin fericite. 🙂
Mă îngrijorează însă modul în care repetaţi aceleaşi erori logice, aceleaşi prejudecăţi şi interpretări grosiere, care nu pot deriva decât dintr-o insuficientă cunoaştere şi documentare (sau dintr-una parţială, partizană, închistată şi dogmatică). Este frustrant pentru capacitatea Dvs. de gândire să preluaţi gratuit erorile altora. Mă îngrijorează mai ales modul în care puneţi capăt dialogului, un mod neelegant pentru o anumită prestanţă şi onestitate intelectuală. Înţeleg astfel că precizia semantică, calitatea, profunzimea şi diversitatea lecturilor nu sunt uniform răspândite. Nu-i bai! Observ însă că dictatura ideilor nu are nevoie de agoră, refuză dialogul. Să fim oneşti şi să recunoaştem că acest fapt se aplică democratic atât creştinilor, cât şi ateilor. Asta confirmă faptul că eu, ca şi Dvs. sau oricare altă persoană, suntem oameni, nicidecum roboţi programaţi să gândească perfect. Într-adevăr, fiecare crede ce vrea, înţelege cât vrea, interpretează cum vrea şi explică cum poate!
Tocmai de aceea, ca să vă fie demonstrată încă odată “falsitatea”, “pericolul” şi “imoralitatea” creştinismului, în rugăciunile mele de mântuire a sufletului, am să amintesc şi dorinţa sinceră de a ne întâlni la un dialog confortabil, degajat, sub zări mult, mult mai senine decât cele de aici şi acum. Atunci când canalele de comunicare verbală sunt blocate, nu pot decât să rezist ispitei de a lecţii de logică, retorică, istoria religiilor, a culturii, de etică sau metaetică, etc. pe care orgoliul meu uman le-ar dori şi am să vă consider în continuare un om valoros, preţios, un om pentru care Isus Hristos are toată dragostea şi interesul cel mai pur.
Fie ca odată, cândva, să vă bucuraţi de dragostea Lui nemărginită! Restul sunt cuvinte zgomotoase, cu care ne rănim prea mult.
Vă îmbăţişez cald, în dragostea cu care m-a cucerit Hristos,
al Dvs., Marius Corduneanu
Vă felicit pentru ”eleganţa” cu care evitaţi un răspuns. Apelul la propria autoritate în ceea ce priveşte domeniile pe care le enumeraţi nu ţine totuşi loc de argumente.
Ultimul meu mesaj a fost scris într-o notă cât se poate de rezonabilă în ceea ce priveşte creştinismul. Chiar nu remarcaţi, ca profesor de logică, corelaţia ce există între anumite versete biblice şi faptele inumane ale creştinilor pe parcursul istoriei? Antisemitismul de pildă nu ar putea prea lejer “justificat” în versetele ce se referă la răstignirea lui Isus? Bănuiesc că ştiţi că a existat o tradiţie creştină a antisemitismului atât în răsăritul Europei cât şi în apus.Poate aţi auzit de progromul din Chişinău de la începutul secolului 20, poate ştiţi despre legăturile strânse dintre legionari şi unii preoţi ortodocşi.Înţeleg că veţi fi tentat să mă acuzaţi din nou de simplism pentru că acuz o întreagă religie pentru faptele unor membrii ai ei. Dar eu subliniez : nu aş face acest lucru dacă nu ar exista corelaţiile despre care vă vorbesc. Dacă nu ar fi exista vreun verset biblic care sa poată fi privit ca instigare la ură furnizând “argumente” unor nebuni, atunci dumneavoastră aţi fi avut dreptate iar eu aş fi greşit. Dar ştiţi ca există aceste corelaţii totuşi. Şi totuşi poate dumnezeu ar fi putut să anticipeze felul cum va fi folosită cartea lui sfântă şi să formuleze mai blând anumite versete. Nu vi se pare penibil măcar faptul că se poate ajunge la discuţii despre cine a omorât mai mulţi oameni comunismul sau creştinismul?Adică nu vă pune pe gânduri cât de uşor pot fi justificate diverse atrocităţi de o carte presupusă a fi inspirată de un zeu perfect si blând?
De asemenea vânătoarea de vrăjitoare se află în aceeaşi situaţie, iar la asta mai pot adăuga homosexualitatea, care desigur că şi în prezent e considerată tot un păcat. Apoi Isus nu interzice sclavia, ba din contră, sunt date pilde ce implică robi şi stăpâni.
Nu înţeleg sincer ce vă jigneşte. Am criticat atitudinea dumneavoastră precum şi creştinismul, nu vă cunosc şi nu sugerez că dumneavoastră personal aţi făcut ceva imoral. Însă este exasperant faptul că deşi mă acuzaţi deja constant de simplism nu precizaţi deloc în ce constă acest simplism. În faptul că nu stau să dau anumite interpretări bibliei? Dar eu măcar nu cred în ea, alţii au crezut şi au acţionat aşa cum au înţeles ei că trebuie. Adică uneori chiar criminal.
În ceea ce îl priveşte pe Shaw nici măcar nu auzisem de el, recunosc că nu e o calitate faptul că nu îl cunosc. Sper totuşi să înţelegeţi că ateismul înseamna doar lipsa de credinţă, nu automat şi o ideologie. Cu alte cuvinte atunci când vorbeam despre moralitatea fără dumnezeu chiar nu mă gândeam la acest personaj.Adică mai simplu spus nu are omul acela monopolul unei unice si atotcuprinzătoare morale atee. Dacă vreţi să credeţi altceva, nu aveţi decât.
Legat tot de morală am să ating un subiect şi anume: eugenia. În sens foarte larg vă daţi poate seama că acest cuvânt nu are conotaţia folosită de nazişti. Adică orice bărbat care îşi alege o soţie cât mai frumoasă, inteligentă şi sănătoasă s-ar putea spune ca doreşte să aibe nişte copii cât mai buni din cât mai multe puncte de vedere. Există natural adică o selecţie prin favorizarea într-o anumită măsură a anumitor oameni. Dar am deviat de la subiect.
În sensul mai strict folosit şi de nazişti eugenia poate insemna eliminarea anumitor categorii de oameni considerate inferioare. În primul rând acest lucru este nu doar imoral, ci şi ilogic, căci nu se poate spune la modul absolut ca o anumită categorie de oameni este superioară altora. Apoi, este lipsit de logică şi din punct de vedere evoluţionist, căci evoluţionismul nu este o teorie normativă dacă pot să spun aşa ci una descriptivă, plus ca este greu de afirmat ce ar fi mai avantajos din punct de vedere evoluţionist pe termen lung şi foarte lung pentru o specie sau alta. Iar în general nu este deloc avantajoasă uniformizarea din punct de vedere genetic. Cei care folosesc ca pretext evolutionismul pentru a fundamenta anumite atitudini eugenice nu realizează în fond că această teorie se ocupă de descrierea evoluţiei formelor de viaţă iar adoptarea ei ca o teorie normativă îi anulează caracterul ştiinţific transformând-o în ideologie.
În fapt, morala poate fi explicată din prisma teoriei evoluţiei, căci este mai avantajos pentru o societate umană ca membrii ei să colaboreze şi să se ajute între ei. În trecut au obţinut un real avantaj evoluţionist tocmai societăţile în care s-a dezvoltat o minimă morală. Gândiţi-vă şi la atât de necesarul aspect economic de pildă. Cum s-ar susţine o economie fără o minimă încredere între membrii unei societăţi?Cine ar produce ceva pentru a vinde dacă nu ar avea speranţa că va fi şi plătit şi nu că va fi furat de rezultatul eforturilor sale? Iar o minimă încredere cum ar fi posibilă fără o minimă morală?
Mi se pare că vă jucaţi prea uşor cu vorbele, sugeraţi că ateii ar trebui să işi ceară scuze pentru crimele comuniştilor, iar eu sunt ateu şi detest comunismul, iar aceasta sugestie ilogică a dumneavoastra are darul de a mă jigni cel mult, nu serveşte ca argument pentru ceva. Acuzaţiile de maniheism şi gândire simplistă sunt de asemenea simple vorbe în vânt, poate chiar jigniri în lipsa vreunor argumente. Păreţi dornic să întoarceţi aceasta discuţie pe un făgaş iraţional, păreţi dornic să pozaţi într-un “adevărat creştin” dornic de iertare şi rezonabil cu un ateu care e limitat în gândire. Totuşi evitaţi să îmi răspundeţi la întrebări. De aici şi ultima afirmaţie din comentariul precedent, dacă tot deviaţi discuţia spre comunismul cel ateu, sau diverse ideologii mai mult sau mai puţin atee, înseamnă că nu există defapt un dialog real. Mă acuzaţi de lipsă de eleganţă, dar mie lipsite de eleganţă îmi par afirmaţiile dumneavoastră nefundamentate.
Dacă v-am jgnit personal cu ceva vă asigur că nu asta era intenţia mea, însă poate recitiţi şi înţelegeţi că dincolo de ceea ce pare gândire maniheistă şi poate chiar înverşunare se află motive legitime. Urăsc prea mult violenţa pentru a iubii creştinismul sau alte religii sau ideologii. De asmenea prefer gândirea raţională, în sensul măcar de a-mi pune întrebări şi a căuta răspunsuri. Iar dumnezeu nu este un răspuns pentru nimic, poate cândva veţi înţelege asta.
Dragostea de care vorbiţi la sfârşit e doar omenească, ceea ce nu înseamnă că ar fi lipsită de valoare, ba din contră, este chiar a dumneavoastră, ci nu a vreunei divinităţi. Religia a făcut şi continuă să facă mult rău creând bariere între oameni, demonizând anumite categorii şi asigurând premisele unor războaie cu substrat religios chiar şi în prezent. Dumneavoastră păreţi un creştin mai liberal, dar faptul că susţineţi nişte mituri străvechi care au provocat destule distrugeri şi continuă să provoace, asigură supravieţuirea acestor mituri mai departe şi poate ar trebui să vă dea puţin de gândit.
Nu sunt profesor de logică, nici de filozofie, aşa că sunt sigur că aţi avut mult mai multe lecturi pe aceste teme decât mine. Dar pot şi eu să observ realitatea, şi mă interesează nu atât să etalez o cunoaştere amplă în vreun domeniu ci cât să cunosc ce e real şi ce nu. Iar creştinismul nu este real. Nici comunismul nu este real sau legitim, nici nazismul, nici vreo altă ideologie totalitară.
Acestea fiind scrise vă las cu convingerile dumneavoastră şi vă rog să fiţi mai mult profesor de logică şi filozofie pentru a putea fi cât mai mult om.
O seara bună! vă doreşte un ateu încâncenat.
Tocmai pentru că nu sunt un om care să tranşeze simplist (în câteva fraze) idei, semnificaţii şi valori foarte serioase, accept provocarea Dvs. şi vă voi răspunde printr-o serie de articole pe care le voi scrie cât mai curând, în funcţie de timpul liber disponibil (seria de articole Folclorul ateu sau despre prejudecatile convenabile).
Apropo, nu trebuie să vă simţiţi deloc stânjenit – nu m-am simţit ofensat, cuvintele Dvs. nu m-au jignit deloc pe mine ca persoană. Sper că e valabilă şi viceversa 🙂
Ca şi creştin sunt chemat să suport ocările şi acuzele, aşa că trebuie să fiu pregătit de acelaşi tratament de care a avut parte şi Isus Hristos. În cazul nostru lupta e doar la nivelul ideilor. E adevărat că la mine lupta e şi la nivelul unei pasiuni, dar e vorba de acea pasiune care mă obligă să vă privesc aşa cum o face Însuşi Mântuitorul.
« ateismul înseamna doar lipsa de credinţă, nu automat şi o ideologie. » Halal ! Dacă Dumnezeu nu ar exista, nu ar exista nici atei Bogdane ! Ateismul este credinţă în absenţa lui Dumnezeu. Dacă ar fi fost o certitudine, fapt ştiinţific etc., celebrele reclame ale lui Dawkins nu ar fi început cu „Probabil [Dumnezeu ni există]…” N-o fi Dawkins Dumnezeu, dar este totuşi marele guru al ateismului militant… Cât despre ideologie, creştinismul nu este nici el o ideologie, este o viziune despre lume si viaţă, o paradigmă. Dar orice paradigmă poate fi transformată (de obicei prin reducţionism extrem şi decontextualizare) într-o ideologie. Ceea ce contează aici este următoare întrebare: care este „destinaţia ideologică” finală a oricărei paradigme. Şi să nu uităm ca nici o filosofie/paradigmă nu trebuie judecată prin abuzuarea (nu abuzurile!) ei. În orice formă şi variantă a sa, ateismul va ajunge în cele din urmă la forme de eugenie şi chiar genocid. Asta pentru că dacă nu există Dumnezeu, suntem supuşi uei singure legi: supravieţuirea celui mai adaptat. Insituţia carităţii nu îşi are locul în cele din urmă şi suprapopularea va cere în mod inevitabil eutanasia şi eugenia. Istoria abundă de exemple (China este un exemplu viu şi pe cale e autodistrugere în ultimă insanţă) şi în acest context totalitarismul (comunism, fascism, nazism) este destinaţia finală a oricărei forme de ateism.
Toate cele de mai sus nu sunt aplicabile creştinismului, deşi, cum corect ai subliniat, multe crime au rezultat din creştinism. Dar aşa cum spunea Marius, nu din spiritul creştinismului ci din abuzarea sa. Ateismul nu trebuieşte abuzat pentru a ajunge la genocid. Trebuie doar lăsat să îşi urmeze calea…
good start
“Nu am să fac nicio referire la calitatea artistică a filmului. Nu mă interesează orientarea sexuală a regizorului sau ale actorilor, nici frustrările sau decepţiile lor, de orice natură ar fi acestea.”
Avand in vedere acest citat, mai departe chiar nu are rost sa mai parcurg si restul textului. Este mai mult decat amuzant ca cineva simte nevoia de a insera minunatii de genul asta intr-un articol care se doreste atat argumentat, cat si erudit. 🙂
1. Ca si autor al articolului, imi pot lua libertatea de a specifica ca citatul extras de Dvs. trebuie inteles tocmai ca o respingere a maruntisurilor de interpretare cu care sunt “deconstruiti” mai ales reprezentatii crestinismului in media de azi (in multe cazuri, pe buna dreptate). Adica refuz sa aplic aceeasi masura de interpretare tabloida! Dar, recunosc ca aveti dreptul la propria Dvs. intentie asupra textului (intentio lectoris).
2. Sper ca alti autori sa fie complimentati cu lectura Dvs. pana la capat. Dar, daca va opriti travaliul lecturii la rastalmaciri abuzive si procese de intentie inca din primele randuri, atunci am dreptul sa ma indoiesc ca sunteti o devoratoare de articole argumentate si erudite! (No offence 🙂 )
Erich Von Daniken isi incepea o lucrare printr-o fraza care ar trebui sa ne puna pe ganduri ” Ce ar fi pentru o clipa sa ne scoatem ochelarii de cal si …. ” Si avea mare dreptate privim doar in fatza , unele lucruri le vedem asa cum trebe sa le vedem nu cu propria judecata si fara sa ne punem intrebari acolo unde ele ar trebui puse . Filmul este o curajoasa incercare prin care se pune intrebarea : ” CE AR FI SA VEDEM DIN PUNCTUL ASTA DE VEDERE ? ”
Perfect acord cu Dumneavoastră! Cu o mică mențiune: ideea pe care vreau să o subliniez e că pare mult mai periculos să te lași înrobit tocmai de cei care îți promit eliberarea! (De altfel, în ultima vreme mă interesează și studiez în mod deosebit tipul de soteriologii laice care circulă cu voioșie prin spațiul cultural contemporan. Ca o parte a acestui demers, vă aduc la cunosțință că am început o serie de articole și despre “ochelarii de cal” ai celor ce se pretind “emancipați” – Folclorul ateu sau despre prejudecățile convenabile.)
Așa că, să mergem până la capăt cu emanciparea și să ne intrebăm cu și mai mult curaj: ce ar fi dacă am scoate nu doar o perehe de ochelari (de cal), ci și a doua pereche de ochelari (de cal), pe mulți nu o conștientizează că o au?
filmul prezinta, mai degraba, violenta umana, amestecul intereselor politice in religie si, mai presus de toate, ne demonstreaza cum inlocuirea unei ideologii cu alta nu schimba lucrurile decat la suprafata (crestinii, inainte omorati pt credinta lor, acum, ii ucid ei insisi pe cei care nu cred in religia lor)…filmul este simbolic si nu are importanta daca prezinta sau nu lucrurile cum au fost ele in perioada respectiva, important este faptul ca astfel de atitudini si intamplari au existat in istorie si mai exista si acum, ce-i drept, mult mai temperat…mentalitatea este, insa, cam aceeasi…acesta este mesajul care se vrea transmis de catre producatori, filmul nu este istoric prin excelenta asa ca nu vad problema interpretarii unor fapte care s-au intamplat si care stau doar la baza actiunii filmului…
… tocmai de aceea nu trebuie să se supere cineva pe o interpretare a interpretării… 🙂
Spre deosebire de precauta dumneavoastră introducere referitoare la orientarea sexuală a lui Amenábar, eu am sa fiu direct şi agresiv (şi aştep liniştit reacţiile): există indubitabil o ofensivă concertată a facţiunii homosexuale (sensu lato) din lumea culturii, o agendă transparentă şi ne-dosnică (joc de cuvinte intenţionat), urmată pas cu pas şi film cu film şi roman cu roman şi articol cu articol. În plus, unii heterosexuali se alatură bucuros tăvălugului culturnik şi Gaystapo(po)ului. Vezi spre pildă Oliver Stone şi gayfianta lui reprezentare cinematografică a lui Alexandru Macedon. Mă tem că din lipsa de inspiraţie hetero(textuală), astfel de artişti se bucură să găsească o cauză „nobilă” şi plină de posibilităţi de exprimare artistică. Spaniolii – a căror colecţie naţională de „gayartişti” este de invidiat, investesc serios în producţii cinematografice care-i glorifică. Vezi spre altă pildă filmul (din 2008) regizat de englezul Paul Morrison şi scris de englezoaica Philippa Goslett dar finanţat de spanioli şi jucat de actori spanioli, „Little Ahes”. Şi presa engleză (o altă instituţie de-a dreptul aservită agendei gay) laudă filmul şi se întreabă retoric dacă Dali şi Llorca au fost într-o relaţie amoroasă. Aruncaţi o privire antentă în jur şi observaţi că subiectul este peste tot. Îmi amintesc ca în urmă cu vreo 8 ani, la un concert le filarmonica din Cincinnatti, broşura despre artiştii serii (Ceaikovski şi Saint-Saëns) acorda 2 pagini şi jumătate subiectului homosexualismului lui Ceaikovski şi doar a jumătate de pagină concertului nr. 2 pentru pian care se cănta în acea seară.
Cu toate acestea îm minte, iertaţi-mă că nu pot să nu mă gândesc mai întâi la orientarea sexuală a chiliano-spaniolului Amenábar căci în arta de azi „a gay with a talent is a gay with a mission”.
În consecinţă subscriu la critica dumneavoastră şi am dubii extrem de serioase în ceea ce priveşte caracterul de „artă pentru artă” a filmului Agora, singurul caz în care un regizor şi scenaristul lui au libertatea să flexeze istoria după simţul lor artistic. Coliziunea frontală dintre religie şi libertarianism care decimează lumea occidentală modernă face din orice fel de film precum acesta un instrument, mai rău, o armă.
Ca să închei: când un regizor homosexual prezintă creştinii – şi pe cale de consecinţă toate persoanele religioase – într-o lumină negativă şi într-un context istoric vag cunoscut vulgului, mie unuia mi se declanşează alarma imediat. Cred totuşi că pentru creştinul bine informat, filmul poate deveni un catalizator, un îndemn la informare istorică şi, poate cel mai important, o trezire în faţa asaltului cultural ateopat.
Nu am dorit să fac nicio referire la orientarea sexuală a regizorului tocmai pentru a nu da prilej miliției spirituale atee de a aresta subiectul dezbătut în zona pretextelor și a proceselor de intenție. Am învățat din experiența altora că nu trebuie să ajungi să cunoști pe propia piele “toleranța” celor care au monopolizat propaganda simbolică a toleranței…
Dar nu pot decât să fiu de acord cu justețea observațiilor Dvs. În epoca meta-realităţii mediatice, devenim simpli cobai cotizanţi, educați cu mecanismele reflexe induse de agenda media, mecanisme reflexe care devin tipare/cadre de gândire dorite de stânga atotputernică. Iar minoritatea homosexuală militantă devine majoritară prin tupeu, vituperare și perversul mecanism al acuzării de homofobie pentru toți cei care îi iubesc pe gay în alt fel decât o vor ei (paradoxal poate, dar în dictatura corectitudinii politice de azi, dorința de a fi diferit este indecent înnăbușită de miliția gândirii, fapt ce pulverizează tocmai fundamentele filosofice pe care se construiește discursul “diversității” gay). Am atins subiectul în articolul Creștini gay? dar cred că ar trebui reluată discuția mai pe îndelete…
De acord, subiectul ar trebui reluat şi contextul cultural este ideal: să lăsăm la o parte homosexualul de consum şi să aruncăm o privire la homosexualul de artă. Nu pentru că ar fi simptomatic ci mai degrabă pentru că are abilitatea de a exploata vizualul şi literarul mult mai eficace. Şi ar fi interesant să identificăm dacă mass-media manipulează chestiunea sau este ea însăşi este manipulată de « homofreria » artitstică. Să luăm spre exemplu deturnarea cuvântului « minoritate » prin tehnica « bait and switch » adică a începe dezbaterea de la chestiunea legitimă a minorităţii în context socio-politic şi a echivala in mijlocul argumentului homosexualii cu o minoritate în acelaşi context. O atare abordare ar putea aspre exemplu fi aplicată drepturilor agorafobilor (am ales exemplul în mod deliberat, dată fiind sursa acestei discuţii): dacă ar dori să devină parlamentari ar trebui să li se asigure posibilitatea de a candida fără să fie prezenţi în spaţii publice şi dacă sunt aleşi să nu participe la întâlniri publice de nici un fel. Aşa că se vor constitui într-o minoritate şi îşi vor cere drepturile (pe cheltuiala contribuabililor).
catre autorul articolului
poate puteti explica unor intregi popoare, masacrate sau aduse in stare de sclavie, valorile morale ale crestinismului: negrii africani, amerindienii si multi altii care au avut de ales intre crestinism sau moarte.
filmul poate nu reda evenimentul istoric in detaliu, dar ilustreaza foarte fidel spiritul epocii.
1. “filmul poate nu reda evenimentul istoric in detaliu, dar ilustreaza foarte fidel spiritul epocii.”
hm, as fi ceva mai relativist/postmodern/sceptic decat Dvs. spunand ca filmul ilustreaza foarte fidel spiritul si intentia regizorului/a scenaristului, ca pana la “spiritul epocii” mai sunt lecturi serioase de facut!
2. “poate puteti explica unor intregi popoare, masacrate sau aduse in stare de sclavie, valorile morale ale crestinismului: negrii africani, amerindienii si multi altii care au avut de ales intre crestinism sau moarte.”
Chestiunea e cat se poate de simpla, logica si de bun simt: valorile morale ale crestinismului (daca citeste cineva Evangheliile, epistolele pauline) promoveaza nu uciderea ci mantuirea pacatosului, dragostea lui Dumnezeu si fata de oameni. (“Cum poti spune ca iubesti pe Dumnezeu, pe care nu-L vezi, dar urasti pe fratele tau, pe care il vezi?” “Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.” 1 Ioan 3:9) Acesta este mesajul Noului Testament!
Multi crestini insa au fost manati mai mult de interesele lor politice, de instinctele lor pur biologice si de semnificatie, adica au fost mai degraba animale instinctuale, in pura desfasurare a ferocitatii evolutiei darwiniene decat ceea ce declarau. (Cred ca sunteti de acord ca Ipocrizia nu e o inventie a crestinismului, ci ea a existat mult inainte, e o constituenta a naturii umane.)
Deci daca aveti atata simpatie pentru victime si vreti sa faceti vreo acuza pentru crimele facute in numele crestinismului, indreptati-o nu asupra lui Dumnezeu, care si-a comunicat clar mesajul iubirii in Evanghelie, ci celor care, chiar si in numele crestinismului, dar si in numele evolutiei speciei, pot justifica crima, genocidul, violul, rasismul, adica prevalarea instinctualitatii umane, a bazei pur biologice, evolutioniste, a vietii. (Nu as vrea sa va vad traind intr-o societate construita pe bazele “morale” ale evolutionismului, fara nicio reminiscenta a gandirii crestine!)
Daca puteti (si vreti) sa faceti aceasta dinstictie intre mesajul Evangheliei si simulacrul de crestinism al unora care s-au jucat la butoanele puterii, atunci nu o sa mai fiti inselat de dogmatismul si ipocrizia criticii “umanismului” secular, care isi poate numara linistit mai departe milioanele de victime. Apelul la istorie nu trebuie facut patimas, dogmatic, propagandistic, cu spalarea creierilor de factura iluminista! Daca va place sa cititi si sa fiti documentat in aceasta problema, va pot da o lista cu studii care deconstruiesc lozinca mult indragita de multi ca “religia cauzeaza razboaie si crime”.
Sintetizand aceste studii, pot spune ca aceasta acuza, pe care o aud pe banda rulanta, cu pasiunea dogmatica a condamnarii arderii pe rug de altadata, e izvorata dintr-o ignoranta crasa, un amestec idologic al faptelor istorice (propaganda – intr-un singur cuvant) si e un bun pretext de a ascunde propria ipocrizie si ignoranta. Sper insa sa nu fie cazul Dvs.
Ce spuneti despre filmul Dupa dealuri al regizorului Mungiu?
nu am avut ocazia sa vad filmul “Dupa Dealuri” asa ca nu am nicio parere despre film.