Când identitatea nu mai este privată

Poţi cunoaşte mai bine un om într-o oră de joacă decât într-un an de conversaţie. (Richard Lindgard)

4.1. Când identitatea nu mai este privată

În epoca modernă, eram captivii unei identităţi private. În epoca hipermodernă, identitatea devine publică:

It gets netted and webbed and digitally nested. Today, the hyperreal body, the’ hypermedia body, travels in exactly the way that McLuhan predicted: lighter than an astronaut, but at an accelerated speed. The Web is the digital mirror that reflects back to our nomadic bodies its fate as it is externalized in a world of artificial intelligence, recombinant genes, and spliced data streams. As the spectre that haunts the vanishing of mass media, the Web is our privileged window onto the 3d millennium [1].

Noile reţele de socializare în mediul virtual (My Space, Facebook, YouTube, Blog, Hi5, etc.) par a confirma temerile sau visele filosofilor cu privire la posibilităţile infinite ale tehnologiilor de a ne crea identitatea. În individualismul egalitar al noilor reţele de socializare, participarea socială pare a fi mai promiţătoare ca oricând. Hiperdistribuţia rolurilor sociale se amalgamează în noua sferă socială prin reţelele sociale, de noutăţi, bloguri şi microblogging, prin difuzarea de materiale video sau foto, noua enciclopedie – Wiki, realitatea virtuală, jocurile on-line, podcasturi şi abonamente (“real simple syndication” – RSS). Prin mijloacele de comunicare aduse de platforma Web 2.0, puterea de a defini şi a controla un brand, un nume, o popularitate/faimă, este schimbată de la instituţii şi corporaţii la indivizi şi comunităţi coagulate prin noile platforme de comunicare.

Studiile socio-antropologice de consum media de astăzi nu mai au ca subiecţi cei care vizionează programele de televiziune, ci cei care folosesc Internetul periodic, zilnic chiar. S-a observat în ultimii ani că site-urile de social media au creşterea cea mai rapidă de pe internet, dublându-şi traficul la fiecare an. Din totalul de utilizatori de internet din lume, o treime, adică peste 625 de milioane de utilizatori, sunt utilizatori activi. Dintre aceştia

• 73% din utilizatorii activi online citesc bloguri;
• 45% dintre ei şi-au creat propriul blog;
• 71% viziualizează reţelele de socializare ale prietenilor;
• 62 % şi-au creat propriile profiluri pe reţele de socializare;
• 33% au încărcat propriile clipuri video pe site-uri;
• 82% dintre ei au vizionat video-clipuri.[2]

Dacă reţinem cifra de 400 de milioane de utilizatori ai Facebook, o reţea de socializare de doar 6 ani, care şi-a propus să facă lumea mai deschisă şi mai conectată, atunci începem să înţelegem amploarea agorei cibernetice în care suntem invitaţi să ne clamăm existenţa şi identitatea.

Brian Solis ne spune, printre alte puncte ale manifestului social media, că trebuie să te implici sau vei muri (engage or die), variantă a lui communico ergo sum, pentru că în această schimbare a culturii noastre, monologul este înlocuit de dialog, socializarea informaţiei devine un capital ce defineşte economia socială. Individul are acum ocazia să se autopromoveze fără oprelişti în noua cultură digitală. Reţelele de socializare devin un punct nodal între companii şi clienţii lor, iar mixul de marketing al acestor companii trebuie să fie deschise dialogului, conversării şi extinderii reţelei de socializare. Social media este un nou capitol din evoluţia noilor medii de comunicare[3].