Creștinismul devine respingător în măsura în care își trădează principiile și resursele, transformându-se dintr-o afirmare a vieții într-o negare legalistă, restricționistă, osificantă [1]. Pentru publicul dotat cu “inteligență critică” cazurile contrare acestor deformări ale creștinismului sunt minimalizate, marginalizate. Ceea ce e contează și prezentat ca regulă e decadența, legalismul și ipocrizia creștinilor!
Ateismul devine atrăgător în măsura în care își neagă și coafează tocmai caracterul nihilist, de negare a vieții, afirmând aparenta libertate și eliberare de orice fel de restricții. Pentru același public dotat cu “inteligență critică” regula este grațiosul bătut al câmpiilor a tot felul de libertăți de catre un om determinat strict chimico-biologic într-un univers cauzal, rece, insensibil, mut. Nu contează contradicțiile evidente, nesustenabilitatea supozițiilor filosofice în raport cu pretențiile vieții practice. Importantă e promovarea unei libertăți (ca semnificant pur semiotic) care se vinde și, implicit, statornicirea relatiilor de putere cu cei care promovează aceste “libertăți”.
Dacă fiecare își permite acum orice zeu/idol convenabil atunci de ce să mai depinzi de un Dumnezeu pe care nu-l poți manevra ca pe o păpușă conform propriile dorințe (contradicția unui B. Russell care cere arogant ca într-un univers strict determinist Dumnezeu să îi împlinească poftele de cunoaştere printr-o intervenţie completă şi foarte spectaculoasă – B. Russell, The basic writings of Bertrand Russell, 1903-1959, Routledge, 1992, p. 584)?
Unii risipesc resursele imense ale libertății oferite de Dumnezeu în pătrățele autonome, securizate de legi și tradiții entropice iar alții vopsesc fatalismul, decadența și instrumentalizarea umanului în așa zisul umanism și liberalism ateu.
Poate că această perversă răsturnare semiotică permite teatrul absurd în care călaul ce nu se ascunde să dicteaze cine are drept să trăiască și cine nu (a se vedea insistența ”liberalilor” referitor la dreptul de a promova moartea – eutanasie, avort, eugenie) este prezentat ca cel mai sensibil și cald promotor al libertății și valorii omului în univers, pe când cei care prețuiesc viața, apără dreptul orfanului și al văduvei, acceptă/promovează îngrijirea celor cu handicap ca fiind un lucru natural, uman, etc., sunt prezentați ca fiind habotnici, negaționiști și diabolici, insensibili față de ceea ce înseamnă viață și valoare umană.
E cât se poate de normal ca în epoca în care cantitativul sufocă calitativul, când filosofia și exigențele ei au murit, PR-ul să triumfe în zgomotele asurzitoare a tot felul de campanii și revoluții.
Simbolul ”Societății Fabiene”, think-tank-ul Partidului Laburist din Marea Britanie
[1] Între noi fie vorba creștinismul e respingător pentru mulți chiar și când e plin de vitalitate, bunătate și dragoste – a se vedea ”Fericirile”: ferice de voi când sunteți săraci în duh și nu aroganți, când plângeți și nu faceți pe alții să plângă, când sunteți blânzi și nu cruzi/insensibili, când sunteți plini de milă, cu inima curată, când faceți pace, etc.; cu toate aceste calități care fac lumea un loc mai bun să vă așteptați nu la complimente ci să vă așteptati ca oamenii să vă ocărească și prigonească – Matei 5:1-12
Alonewithothers's Blog 