Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Recent Posts

  • Recomandare de film – Desert Flower

    Dincolo de excesele “pitorești” ale activistelor feministe, cred că este cu adevărat benefică pentru condiția femeii în lumea de azi ascultarea poveștii reale a fotomodelului de origine somaleză Waris Dirie. În Desert Flower, filmul care îi povestește viața, avem descoperită o umanitate simplă, sensibilă, vivace,  dar și victimă inocentă a unui trecut  dureros.

    From the Somali desert to the world’s catwalks. When Waris Dirie’s DESERT FLOWER appeared in 1998, the world was shocked. The former supermodel tells her breathtaking life story, describing her incredible journey from a nomadic life in the deserts of Somalia to the world’s most famous catwalks. This was a dream and a nightmare at the same time. In New York, at the peak of her career, she tells in an interview of the practice of female genital mutilation that she had to suffer when she was five. Waris Dirie decides to end her life as a model and dedicate her life to fighting this archaic ritual.

    Fundătura celor ce își construiesc identitatea socială prin repulsie și negare nediscriminatorie a tradiției este vizibilă în patologiile celor fără de rădăcini, a speciei humanoide numită de Patapievici “omul recent”. Totodată, trebuie re-evaluate mormanele de tradiții și obiceiuri ale unei lumi înfundate în supertiții, violență și denigrare umană. Dincolo de hainele culturale pe care le îmbracă o societate sau alta, formele de control/întemnițare a trupului au aceleași rezultate, indiferent că vorbim de căsătoriile aranjate și de circumcizia fetelor din “lumea a treia” sau de expunerea femeii ca obiect de consum pe banda serială a pornografiei, a avorturilor, a patologiilor identitare (anorexie, etc.), etc. din “lumea civilizată. Vorba proverbului din discursul de la finalul filmului: “ultima cămilă din rândul caravanei este la fel de rapidă ca prima”.

    Întrebarea care mi se pare pertinentă în acest context este cât se poate de simplă: ce set de garanții pentru definirea și apărarea drepturilor umane avem atunci când mergem consecvent pe calea unei filosofii ultra-liberale, fardată cu mecanismele explicative ale evoluționismului darwinian? Știm cu toții ce efecte au avut în istorie părerea unui Friedrich Hellwald, Alexander Tille, Rudolph Penzig și Helene Stöcker, afirmând inegalitatea biologică, supremația celor evoluați, reformarea sexuală și negând orice sursă obiectivă și transcendentă a ceea ce noi numim astăzi demnitate umană și drepturi ale omului. În ceea ce pare a fi miezul și punctul forte al activismului secularist și relativist pentru drepturile omului rezidă slăbiciunea care îi demască filiațiile cultural-istorice pe care tocmai le neagă.

  • Gogol Bordello ca material didactic

    Mi-a fost dat să o văd și pe asta: la cursul de Academic Writing, o profesoară, cam prea alienată de studenții săi, ne-a exemplificat tema alienării și a deportării/expulzării de sine prin tot felul de orizonturi, oferindu-ne ca suport vizual Gogol Bordello cu două piese:

    Immigrant Punk și My Strange Uncles From Abroad

    Parcă e inutil să vă mărturisesc mica mea bucurie cinică să văd consternarea plată și seacă a colegilor mei canadieni (de origine britanică, indiană și chineză) în fața unui act cultural fără glamourul, efectele vizuale și mitologile virilității masculine sau feminine cu care sunt îndopați zi de zi. Recunosc că m-am simțit astfel răzbunat pentru ignoranța mea în materie de personaje din show-urile Tv atât de citate în conversațiile lor, notă bibliografică obligatorie și autorități în materie de cultură pentru tinerii de pe aici.

    La întrebarea profesoarei despre ce mesaj se desprinde din muzica lor, o veritabilă clonă “Lady Gaga” a răspuns cu mari sforțări, privind în gol foia cu versurile melodiilor: “It Was Entertaining!” No comment!

    Schimbând unghiul și fiind conștient de pericolul dictaturii pedagogiei cretinoide a școlii dependente de entertainmentul audio-vizual, mă întreb acum cum ar fi acest material didactic folosit la o oră de literatură sau filosofie în România? Aviz amatorilor care vor să fie profesioniști în ceea ce fac.

    Și pentru că solistul de la Gogol Bordello a jucat în filmul Everything Is Illuminated, se merită (re)vizionate două clipuri foarte… melodice. Până și întoarcerea la locul de baștină al strămoșilor pare a fi un exod straniu, un efort de apropiere e ceea ce este depărtat, o colonizare a orizontului intim cu condiții umane nefamiliare. Dar despre astea voi vorbi cu o altă ocazie.

    Now enjoy the music!

  • Empire of Illusion (5.The moral nihilism of academics or education after Auschwitz )

    No one who has a taste for literature has the right  to be happy because the only men entitled to happiness are those who are useful (industrialist Richard Teller Crane)

    The actual economical crisis was indirectly caused by the institutions that produce and sustain the educated elite of our times. The greed of the bankers is covered in the specialized language as “opportunity cost”, “profit”, etc; the manipulation and hypocrisy of politicians is well painted as “political marketing”, “branding strategy”, etc.

    Theodor Adorno wrote Education after Auschwitz in 1967, an essay that analyses the danger of the moral corruption that made the Holocaust. Schools had to teach more than skills, they had to teach values! Unfortunately, the corporatist society in which we live now does not encourage the critical reflection. I can see here, in North America, the obvious neglect of the humanities that produce students who have been trained only to find solutions that will maintain the system, to think predetermined answers to predetermined questions. Analytical wisdom is not a wisdom, it is a skill. Handling devices does not make wiser, maybe powerful. But would you know how to use that power? Here pragmatism reigns! Most of them are not capable of asking the broad, universal questions. They are trained  to make the system work, not to examine it. They think that education is about training and success rather than to think critically and to challenge. All of those are caused by over-fragmentation of knowledge, disconnection between the core of academical subjects and programs and literature and philosophy.

    When I speak of education after Auschwitz, then, I mean two areas: first children’s education, especially in early childhood; then general enlightenment that provides an intellectual, cultural, and social climate in which a recurrence would no longer be possible, a climate, therefore, in which the motives that led to the horror would become relatively conscious. (Th. Adorno. Education after Auschwitz, p. 3)

    All political instruction finally should be centered upon the idea that Auschwitz should never happen again. This would be possible only when it devotes itself openly, without fear of offending any authorities, to this most important of problems. To do this education must transform itself into sociology, that is, it must teach about the societal play of forces that operates beneath the surface of political forms. One must submit to critical treatment—to provide just one model—such a respectable concept as that of “reason of state”; in placing the right of the state over that of its members, the horror is potentially already posited. (Th. Adorno. Education after Auschwitz, p. 10)

    The moral nihilism embraced by elite universities would have terrified Adorno. He knew that radical evil was possible only with the collaboration of a timid, cowed, and confused population, a system of propaganda and mass-media that offered little more than spectacles and entertainment, and and educational system that did not transmit transcendent values or nurture the capacity for individual conscience. He feared a culture that banished the anxieties and complexities of moral choice and embraced a childish hyper-masculinity (Chris Hedges, Empire of Illusion. The End of Literacy and the Triumph of Spectacle, Alfred A. Knopf, 2009, p. 91)

    Image: Amoral by Violens (2010)

  • How Christians Relate to the World (Alister McGrath)

  • Mostră de jurnalism occidental

    Cu adevărat că a murit multiculturalismul în Germania! Acum nu se merită cheltuite nici măcar cele câteva secunde de verificare a unor date despre o altă cultură/limbă/identitate. În publicația germană Badishe Zeitung, odată cu recenzia unui volum de eseuri din tinerețea lui Cioran, printre care se regăsesc admirații explicite față de vitalitatea lui Hitler, autorii articolului comit eroarea impardonabilă de a îl pune și pe Mihali Eminescu în rândul susținătorilor Gărzii de Fier, alături de Nae Ionescu, E. Cioran și M. Eliade. Iată pasajul cu pricina:

    Seit 1934 war Cioran wie der Religionsphänomenologe Mircea Eliade, der Philosoph Nae Ionescu und der Dichter Mihali Eminescu Anhänger der rumänischen “Eisernen Garde” Corneliu Zelea Codreanus, jener fanatischen klerikal-faschistischen Terrororganisation, die sich die Erneuerung Rumäniens unter Ausschluss aller Fremdstämmigen und Fremdblütigen, allen voran der “heimatlosen” Juden, zum Ziel gesetzt hatte und politische Gegner liquidierte.

    Respectivii jurnaliști vor fi credibili atunci când vor explica curbura timpului care să îl includă pe Mihai Eminescu, care a trăit între 1850-1889, printre admiratorii unei mișcări care a luat ființă după vreo 40 de ani de la moartea lui, adică prin 1930.

    No, nu-i nimc nou sub soare. Ăsta-i Occidentul pitoresc, cu propriile prejudecăți! Acum pot spune cu toată convingerea: las’ că nici românul nu-i mai breaz!