• O! De mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aş plânge zi şi noapte…! (Ieremia 9:1) Astăzi am aflat că exist… Dar ce puţină viaţă am în mine! Astăzi mi-am readus aminte de Dumnezeu… Şi ce mult Te-am nesocotit, Doamne, astupându-mi urechile la Cuvântul Tău şi închizându-mi ochii…

    Read more →

  • Cantica Nova

    Pagina albă îmi dă fiori: mă invită să-mi crucific gândurile spre ospăţul privirilor… Păşesc însă cu picioarele goale printre cioburile vieţii şi mă aplec spre pătimaşele sclipiri ce-mi trezesc amintiri uitate. Odată am fost şi eu un copil ce credeam că voi strânge la piept întreaga suflare a vieţii într-o bucurie veşnică. O invitaţie însă…

    Read more →

139,368 hits

Psalmul 22August 20, 2009alonewithothers
Why (New Atheism's) Fundamentalism KillsWhy (New Atheism's) Fundamentalism KillsAugust 21, 2011alonewithothers
Log in

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

O! De mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi,

aş plânge zi şi noapte…! (Ieremia 9:1)

Astăzi am aflat că exist… Dar ce puţină viaţă am în mine!

Astăzi mi-am readus aminte de Dumnezeu… Şi ce mult Te-am nesocotit, Doamne, astupându-mi urechile la Cuvântul Tău şi închizându-mi ochii în Faţa Ta!

Astăzi am simţit suflarea semenilor nu în ceafă, ci în propria-mi inimă. Şi mi-am dat seama ce neputincios şi gol sunt!

Doamne, de ce oare?

Simt acum cum peniţa îmi scrijeleşte trecutul şi mi-e ruşine. Doamne, ce mult Te înşel! Ce mult îi înşel pe alţii! Ce mult mă amăgesc! Ce demenţă a gândirii de a mă acoperi cu propria-mi ţărână în nenorocire!

Astăzi am pipăit întunericul din mine! Şi m-am îngrozit. Dar ce mult străluceşti acum Tu, Doamne. De abia acum…

Exprimarea către ceilalţi nu era decât o costisitoare ornamentare a propriului  mormânt.

Şi ce înfiorător este să-ţi oficiezi propria înmormântare!

Aşa suntem noi oamenii, cu măştile noastre! Jucăm atât de perfid gramele de viaţă, atât de bine, atât de … aproape real.

Oare nu ne-am săturat a fi dumnezei?