Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Recent Posts

  • Jimi Hendrix: People, Hell and Angels

    Oare de ce oameni ca Jimi Hendrix au fost excelenți comunicatori ai dezastrului moral, ai urâtului social, ai insipidului colorat artificial, dar au eșuat lamentabil în a oferi o soluție, un model de viață/gândire/simțire? De ce rolurile cele mai reușite sunt cele ale personajelor malefice? De ce azi filmele și cântecele cele mai populare sunt cele care demască fațetele alunecoase ale răului, dar binele și frumosul sunt considerate neinteresante, kitchioase, plicticoase? De ce îi adorăm pe unii artiști ca fiind excelenți profeți care demască cruda realitate morală, socială, religioasă, etc., când ei de fapt erau sclavi ai drogurilor sau bețiilor care să îi facă să trăiască în iluzii confortabile? Oare nu cumva în viața și opera unor astfel de artiști se relevă condiția umană autonomă, încapsulată în sine însăși, autistă? Și de ce nu învățăm nimic din lecția tragediilor unor zei ratați ce s-au crezut Prometei glorioși?

    In “Somewhere” Hendrix plays around with electronic sound, opening with a distorted crunchy guitar flowing seamlessly into a singing guitar solo. In the middle section the guitar comes across crisper and cleaner then ends with a noisy clashing of tones, bordering on pure noise. Again, Hendrix is searching for the “promised land” but now the focus is on desperately seeking peace through “pleas and prayers”. Without this peace people’s souls are frustrated as the “sting of death” is imminent. (Matthew Linder, Music Matters: The 21st Century Return of Jimi Hendrix’s Electric Church Music)

    I see fingers, hands and shades of faces,
    Reachin’ up and not quite touchin’ the promised land,
    I hear pleas and prayers and a desperate whisper sayin,
    Oh,Lord, please give us a helpin’ hand.

    Way down in the background,
    I can see frustrated souls of cities burnin,
    And all across the water,baby,
    I see weapons barkin’ out the sting of death,
    And up in the clouds I can imagine UFOs jumpin’ themselves,
    Laughin’ they sayin’,
    Those people so uptight, they sure know how to make a mess. (Somewhere)

    Iată însă cauza eșecului său: incapacitatea de a merge până la capăt cu auto-dumnezeirea cu care se măgulea! Spre deosebire de Dumnezeu care oferă șederea pe scaune de domnie a celor credincioși, diavolul nu-și cedează niciodată locul! Dar drumul până acolo se transformă dintr-o promisiune a libertății într- un adevărat iad!

    Jimi Hendrix

    Source: All Posters

    When I was a little boy, I believed that if you put a tooth under your pillow, a fairy would come in the night and take away the tooth and leave a dime. Now, I believed in myself more than anything. And, I suppose in a way, that’s also believing in God. If there is a God and He made you, then if you believe in yourself, you’re also believing in Him. So I think everybody should believe in himself. That doesn’t mean you’ve got to believe in heaven and hell and all that stuff. But it does mean that what you are and what you do is your religion. I can’t express myself in easy conversation-the words just don’t come out right. But when I get up on stage-well, that’s my whole life. That’s my religion. My music is electric church music, if by ‘church’ you mean ‘religion’, I am electric religion. (David Henderson, ‘Scuse Me While I Kiss the Sky: Jimi Hendrix, Voodooo Child, Atria Books, 2008,  p. 358)

    Well, enoriașii religiei electrice au cam repetat greșelile altor enoriași, trăind o schismă imensă între lirismul cântat și ceea ce se întâmpla dincolo de perdeaua/amvonul public.

    După John Lennon și Jimi Hendrix, ce credeți, Kurt Cobain a adus ceva nou în această ecuație? Mă tem că ne măgulim cu pretențiile superioare ale noului ca să ne acoperim de fapt eșecurile atât de asemănătoare cu cele din trecut!

    Iată dar noutatea de care ar fi avut nevoie inclusiv oameni ca Jimi Hendrix: îndurarea, pacea şi dragostea să vă fie înmulţite! (Iuda 2). Mă tem însă că o astfel de noutate e prea costisitoare pentru niște conformiști ai răului ce suntem!

  • Cum se fac revoluțiile azi

    … cu baionete, baricade, manifeste, pumni ridicați în aer și piepturi dezvelite în fața asupritorilor? Nici vorbă! Revoluțiile de azi se fac birocratic, având în mână guverne, media, academii, repetând lozinci dulcegi, amețind boborul cu un glamour care să îi gâdile simțurile și nevoia de securitate, furându-i însă libertatea. Toate astea nu sunt creațiile psihanalizabile ale vreunui conspiratist cu o gramadă de disfuncționalități cognitive și social-emotive, ci sunt parte a programului unor societăți ca The Fabian Society (e foarte sugestivă emblema societății), Communication For Social Change Consortium (alias The Rockefeller Foundation), etc. Detest teoriile conspiratiste nord-americane (gen Alex Jones), semn al unei auto-flagerări și auto-victimizări vecine cu patologicul. Nu pot însă să fiu orb la cât de bine au fost proiectate unele lucruri de azi în urmă cu ceva decenii în urmă (Rules for Radicals: A Pragmatic Primer for Realistic Radicals a lui Saul Alinsky e doar un prim pas în procesul re-lecturării  hegemoniei radicalilor birocratici de azi).

    the true radicalism

    Vrei să știi ce fel de valori sunt azi în societate? Studiază operele filosofilor de vreo 30-40 ani în urmă! Guvernanții de azi sunt creația academiilor de atunci (avem un precedent foarte clar: ”gazele de exterminare de la Auschwitz au fost mai întîi gândite și promovate de la catedră”- Viktor Emil Frankl)!

    Cred cu tărie că un creștin nu trebuie să se închidă în ghetoul lui cultural (există astfel riscul ca copiii lui să aibă o reacție alergică și să se mute cu purcel și cățel într-un alt ghetou cultural, aparent mai încăpător, dar unul cu valori răsturnate și mai fancy), ci să înțeleagă fluxul ideilor de pe piață, originea lor intelectuală. Astfel se sparge blocajul și prejudecata multora care își arogă superiorități ieftine în raport cu creștinii fără lecturi dar și se taie apetitul unor creștini ”plictisiți” cu ce (n-)au dar tremură de emoție la șansa de a valoriza ceea ce este în ograda altuia doar pentru că este în ograda altuia.

    Cu cât citesc mai mult Biblia îmi dau seama de adevărata libertate pe care o oferă Dumnezeu, de mântuirea reală, vizibilă, care poate reabilita relații sociale, sufletul, chiar și trupul. Când mă uit la societate nu pot decât să devin trist pentru mulțimile de suflete ce se lase duse ca o turmă bleagă în prăpastia blestemului vizibil în durerile sufletului copleșit de farduri țipătoare, în relații sociale superficiale, în cangrenele imorale vizibile până și în trupurile lor. Mecanismele darwinismului social sunt tot mai puternice nu când există doar mijloace de coerciție (e tot mai evident cum statele din Occident devin tot mai polițienești), ci când acestea sunt dublate de mecanisme teribile de seducere, de vindere a voinței și capacității raționalea oamenilor  trendurilor, opiniei publice, autorităților de tot felul.

    Nu știu ce surprize ne oferă viitorul, însă am presimțiri sumbre, distopice. Chiar și în utopiile transhumaniste (biologia sintetică ne asigură că în câțiva ani vom fi capabili să ne downloadăm informații din/în creier, ne vom recompune organe alterate, etc.), un lucru care se uită este că pe măsură ce progresul pare tot mai uimitor, controlul și dependența de altcineva devine tot mai mare.

    Tocmai de aceea, conștient de mișcările tectonice ce se produc în societate, singura speranță și eliberare este în Dumnezeul care își va revela din nou prezența la judecata ce va veni.  Până atunci trebuie trăit în tensiunea dintre proclamarea Evangheliei dar și pregatirea intelectuală pentru a răspunde denigratorilor ei, tensiunea dintre vestirea judecătii lui Dumnezeu, pocăință și iubirea vrăjmașilor, tensiunea dintre a  nu răspunde nebunului ca să nu fii și tu la fel ca el dar și a răspunde nebunului ca să nu se amăgească că este înțelept, tensiunea dintre cunoaștere și smerenie, etc..

    În gălăgia revoluțiilor care par emancipatoare dar sfârșeșc într-o entropie teribilă, mai sunt încă unii care îmbrățișează revoluția schimbării omului dinlăuntru, a crucii,  o revoluție tăcută dar mai puternică ca oricare alta… Recunosc, câteodată pare mai simplu să fii pe calea largă pentru că acolo ai o senzație de siguranță, nu-ți este rușine, oricum gândesc alții pentru tine și te poți înfrupta din plăcerile aparent gratuite a unei vieți fără Dumnezeu. Dar și când se va desface lumea asta și vom da ochii cu Cel care le-a făcut pe toate…!

  • Music in the Air

    magnific

    timthumb

     

  • Profeția lui John Lennon

    Niciodată nu mi-a plăcut John Lennon! Îmi era total antipatic chiar și pe vremea când eram un adolescent ”metalist”. Îmi oferea senzația unui înșelător cu mare priză la public. Diferența dintre el și un scamator al falselor minuni religioase era minoră, tradusă nu în efectul prozelitismului dorit ci doar în vocabularul folosit. În timp ce Paul McCartney nu avea cum sa mă indispună vreodată pentru că vedeam în el eleganță, inocență și o jovialitate/bucurie limpede (avea și el demonii lui interiori), John Lennon îmi dădea senzația acelui perfid care știe să te vrăjească cu vorbele, cel care dorește să pună cât mai mult explozibil în prăjiturelele pe care le servea celor pe care îi vroia ”eliberați” de autoritarismele altora. Pretențiile sale pseudo-mesianice, ”genialitatea” și cultul creat de adoratorii lui îmi provocau dezgust și hilaritate.

    John Lennon e binecunoscut pentru afirmația ”We’re more popular than Jesus”, afirmație ce stă la loc de cinste în fișa clinică personală:

    Christianity will go. It will vanish and shrink. I needn’t argue about that; I’m right and I’ll be proved right. We’re more popular than Jesus now; I don’t know which will go first—rock ‘n’ roll or Christianity. Jesus was all right but his disciples were thick and ordinary. It’s them twisting it that ruins it for me. (1966, citat în Patrick Cadogan, The Revolutionary Artist: John Lennon’s Radical Years, CreateSpace Independent Publishing Platform, 2009, p. 4)

    BTJ

    Craig Francis Design

    Mda, nimic nou sub soare! Oricât de fancy ar fi, repetiția în numele originalității e totuși lipsită de originalitate. Cu vreo 200 de ani înainte de John Lennon Diderot, Voltaire et. Co pronunțau emfatic dispariția creștinismului pe parcursul unei singure generații. Iată că ei sunt oale și surcele iar creștinismul încă dă bătăi de cap revoluționarilor prea-cucernici.

    În fine, lucrurile se mai schimbă în viață și prin 1969 Lennon declara într-un interviu CBC:

    It’s just an expression meaning the Beatles seem to me to have more influence over youth than Christ,” he says. “Now I wasn’t saying that was a good idea, ‘cos I’m one of Christ’s biggest fans. And if I can turn the focus on the Beatles on to Christ’s message, then that’s what we’re here to do. If the Beatles get on the side of Christ, which they always were, and let people know that, then maybe the churches won’t be full, but there’ll be a lot of Christians dancing in the dance halls. Whatever they celebrate, God and Christ, I don’t think it matters as long as they’re aware of Him and His message. (The Telegraph, 12 Jul. 2008)

    Dar ceea ce m-a intrigat la el a fost următoarea afirmație:

    I don’t intend to be a performing flea any more. I was the Dreamweaver, but although I’ll be around I don’t intend to be running at 20,000 miles an hour trying to prove myself. I don’t want to die at 40. (Teresa Noel Celsi, The Beatles,  Ariel Books, 1993, p. 11, sublinierea îmi aparține)

    Pe 5 decembrie 1980 John declara reporterului de la Rolling Stone poziția sa față de criticii muzicali care îi tratau creațiile post-Beatles cu dispreț:

    What they want is dead heroes, like Sid Vicious and James Dean. I’m not interested in being a dead-ing hero. So forget ’em, forget ’em. (Jonathan Cott, Days That I’ll Remember: Spending Time with John Lennon and Yoko Ono, Doubleday,  2013, p. 189, sublinierea îmi aparține)

    Peste 3 zile avea să moară, împușcat fiind de un maniac. Tocmai împlinise 40 de ani! Și avea să fie comemorat mai ceva ca un erou! Ciudat lucru să ți se împlinească nu vorbele la adresa creștinismului, ci cele pe care nu le vroiai împlinite în propria viață! Cineva are un foarte fin simț al ironiei!

    PS.

    Dacă studiem puțin ”nașterea din nou” a lui John Lennon de la începutul anilor ’70:

    This correspondence and his exposure to TV evangelism didn’t appear to have any effect until he suddenly announced to close friends in the spring of 1977 that he’d become a born-again Christian. He had been particularly moved by the U.S. television premiere of Franco Zeffirelli’s Jesus of Nazareth, starring Robert Powell as Jesus, which NBC showed in two three-hour segments on Palm Sunday, April 3, 1977. A week later, on Easter day, he took Yoko and Sean to a local church service.Over the following months he baffled those close to him by constantly praising “the Lord,” writing Christian songs with titles like “Talking with Jesus” and “Amen” (the Lord’s Prayer set to music), and trying to convert non believers. He also called the prayer line of The 700 Club, Pat Robertson’s program. (Steve Turner, The Gospel According to the Beatles, Westminster John Knox Press, 2006, p. 187-188)

    și auto-centrarea, egolatria ce îl punea la lucru pe Dumnezeu:

    The point is this, I want happiness. I don’t want to keep on with drugs. Paul told me once, ‘You made fun of me for taking drugs, but you will regret it in the end.’ Explain to me what Christianity can do for me. Is it phoney? Can He love me? I want out of hell. (David Edwin Harrell, Jr., Oral Roberts: An American Life, Indiana University Press, 1985, p. 310)

    atunci nu trebuie să ne mire de-conversia lui John Lennon, exprimată clar în piesele târzii Serve Youself (parodie a piesei Gotta Serve Somebody a lui Bob Dylan) și Imagine.

    Mulți tineri crescuți într-o anumită zonă superficială a creștinismului de masă imită aceeași dramă a falimentului versiunilor secularizate ale învățăturilor creștine (dragoste, pace, speranță, adevăr, prietenie, transcendență, onestitate), rupte de Izvorul de ape vii. Absurditatea unui Harold Pinter, una dintre sursele creațiilor lirice Beatles, dă bine pe hârtie, în creații artistice care să umfle niște conturi bancare, etc., dar e total inaplicabilă în viața reală. Oare de ce este așa de greu să se ia în calcul faptul că ”free your mind” trebuie să înceapă tocmai cu deconspirarea minciunii milenare ”you are God”? Cu siguranță că atunci nu doar ne vom imagina ci chiar vom avea o lume mai bună!

  • Nefarious –negustorii de suflete

    Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare (…) nici robii, nici sufletele oamenilor. (Apocalipsa 18:11, 13)

    screen-capture-29

    Mult glamour, reviste care te țin la curent cu moda vremii, filme și desene animate cu eroii și eroinele preferate, rețetele Dr.-lui Oz, curele de slabire de la Oprah, etc., toate acestea contribuie la construirea unei imagini despre feminitatea și masculinitatea cu care defilăm prin relațiile noastre sociale și, apoi, prin cele familiale sau de concubinaj. Dar dincolo de lumea circuitelor ”sigure”, a întâlnirilor de cafenea, a bărfulițelor mondene care ne fac viața mai interesantă și a filmelor de seară care dau sens unei zile epuizată în malaxorul automatismelor, iată că dincolo de realitatea noastră căptușită cu tot felul de airbag-uri sunt cel puțin 27 milioane de oameni, dintre care 2 milioane de copii, a căror poveste nu e auzită de mai nimeni. Este fața întoarsă a tejghelei/iarmarocului în care ne place să ne auzim doar propria voce și durere. Este vorba de fața mai puțin glamuroasă a Babilonului. Este o poveste murdară a unei societăți moderne, libere, erogene și incredibil de nestăvilită când e vorba de propriile plăceri!

    Toate se leagă într-un infernal lanț cauzal: capitalism al vulnerabilităților, trafic de persoane, captivitate fizică și emoțională a femeilor, captivitatea psihică a bărbaților, complicitate parentală, glamourul lui “Pretty Woman” și deziluzia din spatele cortinelor de lumini, corpul ca marfă, sexualitate abuzată, feminism și masculinitate deformată, disperarea săracului, plesneala bogatului… pe toate acestea și multe altele le puteți vedea corelate în documentarul Nefarious: Merchant of Souls.

    Într-o astfel de lume să nu ai nevoie de un Mântuitor?