Profeția lui John Lennon

Niciodată nu mi-a plăcut John Lennon! Îmi era total antipatic chiar și pe vremea când eram un adolescent ”metalist”. Îmi oferea senzația unui înșelător cu mare priză la public. Diferența dintre el și un scamator al falselor minuni religioase era minoră, tradusă nu în efectul prozelitismului dorit ci doar în vocabularul folosit. În timp ce Paul McCartney nu avea cum sa mă indispună vreodată pentru că vedeam în el eleganță, inocență și o jovialitate/bucurie limpede (avea și el demonii lui interiori), John Lennon îmi dădea senzația acelui perfid care știe să te vrăjească cu vorbele, cel care dorește să pună cât mai mult explozibil în prăjiturelele pe care le servea celor pe care îi vroia ”eliberați” de autoritarismele altora. Pretențiile sale pseudo-mesianice, ”genialitatea” și cultul creat de adoratorii lui îmi provocau dezgust și hilaritate.

John Lennon e binecunoscut pentru afirmația ”We’re more popular than Jesus”, afirmație ce stă la loc de cinste în fișa clinică personală:

Christianity will go. It will vanish and shrink. I needn’t argue about that; I’m right and I’ll be proved right. We’re more popular than Jesus now; I don’t know which will go first—rock ‘n’ roll or Christianity. Jesus was all right but his disciples were thick and ordinary. It’s them twisting it that ruins it for me. (1966, citat în Patrick Cadogan, The Revolutionary Artist: John Lennon’s Radical Years, CreateSpace Independent Publishing Platform, 2009, p. 4)

Craig Francis Design

Mda, nimic nou sub soare! Oricât de fancy ar fi, repetiția în numele originalității e totuși lipsită de originalitate. Cu vreo 200 de ani înainte de John Lennon Diderot, Voltaire et. Co pronunțau emfatic dispariția creștinismului pe parcursul unei singure generații. Iată că ei sunt oale și surcele iar creștinismul încă dă bătăi de cap revoluționarilor prea-cucernici.

În fine, lucrurile se mai schimbă în viață și prin 1969 Lennon declara într-un interviu CBC:

It’s just an expression meaning the Beatles seem to me to have more influence over youth than Christ,” he says. “Now I wasn’t saying that was a good idea, ‘cos I’m one of Christ’s biggest fans. And if I can turn the focus on the Beatles on to Christ’s message, then that’s what we’re here to do. If the Beatles get on the side of Christ, which they always were, and let people know that, then maybe the churches won’t be full, but there’ll be a lot of Christians dancing in the dance halls. Whatever they celebrate, God and Christ, I don’t think it matters as long as they’re aware of Him and His message. (The Telegraph, 12 Jul. 2008)

Dar ceea ce m-a intrigat la el a fost următoarea afirmație:

I don’t intend to be a performing flea any more. I was the Dreamweaver, but although I’ll be around I don’t intend to be running at 20,000 miles an hour trying to prove myself. I don’t want to die at 40. (Teresa Noel Celsi, The Beatles,  Ariel Books, 1993, p. 11, sublinierea îmi aparține)

Pe 5 decembrie 1980 John declara reporterului de la Rolling Stone poziția sa față de criticii muzicali care îi tratau creațiile post-Beatles cu dispreț:

What they want is dead heroes, like Sid Vicious and James Dean. I’m not interested in being a dead-ing hero. So forget ’em, forget ’em. (Jonathan Cott, Days That I’ll Remember: Spending Time with John Lennon and Yoko Ono, Doubleday,  2013, p. 189, sublinierea îmi aparține)

Peste 3 zile avea să moară, împușcat fiind de un maniac. Tocmai împlinise 40 de ani! Și avea să fie comemorat mai ceva ca un erou! Ciudat lucru să ți se împlinească nu vorbele la adresa creștinismului, ci cele pe care nu le vroiai împlinite în propria viață! Cineva are un foarte fin simț al ironiei!

PS.

Dacă studiem puțin ”nașterea din nou” a lui John Lennon de la începutul anilor ’70:

This correspondence and his exposure to TV evangelism didn’t appear to have any effect until he suddenly announced to close friends in the spring of 1977 that he’d become a born-again Christian. He had been particularly moved by the U.S. television premiere of Franco Zeffirelli’s Jesus of Nazareth, starring Robert Powell as Jesus, which NBC showed in two three-hour segments on Palm Sunday, April 3, 1977. A week later, on Easter day, he took Yoko and Sean to a local church service.Over the following months he baffled those close to him by constantly praising “the Lord,” writing Christian songs with titles like “Talking with Jesus” and “Amen” (the Lord’s Prayer set to music), and trying to convert non believers. He also called the prayer line of The 700 Club, Pat Robertson’s program. (Steve Turner, The Gospel According to the Beatles, Westminster John Knox Press, 2006, p. 187-188)

și auto-centrarea, egolatria ce îl punea la lucru pe Dumnezeu:

The point is this, I want happiness. I don’t want to keep on with drugs. Paul told me once, ‘You made fun of me for taking drugs, but you will regret it in the end.’ Explain to me what Christianity can do for me. Is it phoney? Can He love me? I want out of hell. (David Edwin Harrell, Jr., Oral Roberts: An American Life, Indiana University Press, 1985, p. 310)

atunci nu trebuie să ne mire de-conversia lui John Lennon, exprimată clar în piesele târzii Serve Youself (parodie a piesei Gotta Serve Somebody a lui Bob Dylan) și Imagine.

Mulți tineri crescuți într-o anumită zonă superficială a creștinismului de masă imită aceeași dramă a falimentului versiunilor secularizate ale învățăturilor creștine (dragoste, pace, speranță, adevăr, prietenie, transcendență, onestitate), rupte de Izvorul de ape vii. Absurditatea unui Harold Pinter, una dintre sursele creațiilor lirice Beatles, dă bine pe hârtie, în creații artistice care să umfle niște conturi bancare, etc., dar e total inaplicabilă în viața reală. Oare de ce este așa de greu să se ia în calcul faptul că ”free your mind” trebuie să înceapă tocmai cu deconspirarea minciunii milenare ”you are God”? Cu siguranță că atunci nu doar ne vom imagina ci chiar vom avea o lume mai bună!