Viața noastră urbană este împărțită asimetric între fantasmele și relațiile din spațiul/culcușul nostru cât mai personalizat, intim, și carnavalul măștilor, al complezențelor și al automatismelor din spațiul public, instituțional. Cotidianul ne e ”khora”, matrice creatoare și receptacol, orizont și fundătură, pântece fertil și mormânt. În dimensiunea spațială a acestui cotidian se modifică comportamente și identități. Bancomatul, sala de așteptare, stația de metrou, etc., devin un altul cu care interacționăm. Poate că și multitudinea de relații cu obiectele cotidiene e un alt factor care ne forțează să căutăm autenticitatea și polisemantica relațională. Fetișismul comodității își cere prețul său!
Această lume care abundă în evenimente, plină de exces, este numită supermodernitate de către antropologul francez Marc Auge (Marc Augé, Non-Places: Introduction to an Anthropology of Supermodernity, Verso, London, 1995, p. 29). Dar tot acest exces conține o grămadă de ”non-locuri”, spații ale instituțiilor
formed in relation to certain ends (transport, transit, commerce, leisure) (p. 94)
Acestea sunt spații cu o identitate abstractă:
What we call non-places, in opposition to the sociological notion of place, associated by Mauss and a whole ethnological tradition with the idea of a culture localized in time and space. The installations needed for the accelerated circulation of passengers and goods (high-speed roads and railways, interchanges, airports) are just as much non-places as the means of transport themselves, or the great commercial centres, or the extended transit camps where the planet’s refugees are parked. (p. 34)
Persoanele care intră în aceste ne-locuri au o identitate funcțională, aceea de pasageri, clienți, șoferi, etc. Aici „nu se formează identități singulare, nici relații ci doar solitudine și similitudine. Nu e loc pentru istorie decât doar dacă aceasta s-a transformat într-un element al unui spectacol” (p. 103).
Place and non-place are rather like opposed polarities: the first is never completely erased, the second never totally completed; they are like palimpsests on which the scrambled game of identity and relations is ceaselessly rewritten. . . . But non-places are the real measure of our time. (p. 79)
Image: Non-Places by John Ryan Brubaker (Central Station, Brussels)
Ne-locurile sunt spații tranzitorii iar în timp ce le traversăm devenim noi înșine tot mai mult oameni ”între”, cu o temporalitate suspendată și măsurată de mișcarea către destinație, reducând istorii întregi de semnificații și relații la funcționalismul unui semn rutier, de folosire a cutărui bancomat, etc. Întrebarea e dacă în tranziția prin aceste ne-locuri inevitabile, impersonale, mai știm care ne este destinația și identitatea! (Un caz clasic de ne-loc românesc a fost, până nu demult, Pasajul Universităţii din Bucureşti – a se citi articolul lui Bogdan Ghiu).
