Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: marfă de aur, de argint, de pietre scumpe, de mărgăritare (…) nici robii, nici sufletele oamenilor. (Apocalipsa 18:11, 13)
Mult glamour, reviste care te țin la curent cu moda vremii, filme și desene animate cu eroii și eroinele preferate, rețetele Dr.-lui Oz, curele de slabire de la Oprah, etc., toate acestea contribuie la construirea unei imagini despre feminitatea și masculinitatea cu care defilăm prin relațiile noastre sociale și, apoi, prin cele familiale sau de concubinaj. Dar dincolo de lumea circuitelor ”sigure”, a întâlnirilor de cafenea, a bărfulițelor mondene care ne fac viața mai interesantă și a filmelor de seară care dau sens unei zile epuizată în malaxorul automatismelor, iată că dincolo de realitatea noastră căptușită cu tot felul de airbag-uri sunt cel puțin 27 milioane de oameni, dintre care 2 milioane de copii, a căror poveste nu e auzită de mai nimeni. Este fața întoarsă a tejghelei/iarmarocului în care ne place să ne auzim doar propria voce și durere. Este vorba de fața mai puțin glamuroasă a Babilonului. Este o poveste murdară a unei societăți moderne, libere, erogene și incredibil de nestăvilită când e vorba de propriile plăceri!
Toate se leagă într-un infernal lanț cauzal: capitalism al vulnerabilităților, trafic de persoane, captivitate fizică și emoțională a femeilor, captivitatea psihică a bărbaților, complicitate parentală, glamourul lui “Pretty Woman” și deziluzia din spatele cortinelor de lumini, corpul ca marfă, sexualitate abuzată, feminism și masculinitate deformată, disperarea săracului, plesneala bogatului… pe toate acestea și multe altele le puteți vedea corelate în documentarul Nefarious: Merchant of Souls.
Într-o astfel de lume să nu ai nevoie de un Mântuitor?
Alonewithothers's Blog 
ante-scriptum : am scris comentariul ăsta, nu prea știu ce spun, dar vedeți și dumneavoastră ce luați dintr-însul.
Am văzut trailer-ul de două ori. Filmul – nu.
Deși se numește ‘nefarious’, cuvânt dificil de tradus, dar cumva legat de ideea de ‘păcat’, sau cel puțin reprezentând un ceva ‘ne-spus de Dumnezeu’ [ ”fas” (lat) – drept, în lege, spus de Dumnezeu – în legătură cu ”fari” – spus ; http://tinyurl.com/pchp9w8 ] în trailer nu mi se arată decât o fragilă dihotomie între ‘traficantul rău, nefarios’ și ‘carnea traficată inocentă’, cu o accentuare pe păcătos, și nu pe păcat – dacă se poate spune așa. Iar peste asta survine și o tentă de roman polițist de mâna a cincea. Tragicul unei lumi, ce nu e dincolo de confortul dat de gadgeturi et allia, ci e tocmai printre, dispare în dorința indusă vădit manipulatoriu prin unghiuri strâmte ale camerei, rapiditate excesivă, dramatizări puerile, emoționări naiv-idioate : uită-te la copii ăștia săraci, mâine vor fi traficați. Un film pentru vintre, care reușește foarte bine să-mi creeze o dorință de auto-castrare, fiind pândit de un morb al unei moralități neclare (cum e posibil așa ceva?), dar care, datorită nesincerității în fața perversității* umane, nu reușește să mă țină interesat de temă decât atunci când sunt în contact cu prelucrarea imagine-text, dispărând apoi, lasându-mă intact, abia de mă motivează să scriu un comentariu.
Se prea poate ca după vizionarea acestui film drăguțele ignare de la femen să iasă în piață cu un mesaj din câmpul lui ‘no more..’ scris pe mușchiul pectoralis major, însă nu va realiza nici o acțiune majoră (vorbim deja la trecut, filmul fiind apărut în 2011 și neproducând decât ecoul unui ‘hard-hitting movie’ – și ce nu e ‘hard-hitting’ azi?).
Îmi împrăștii astfel pesimismul fiindcă nu-mi place să fiu victima unei tentative de emoționare vulgară. Și mă refer aici mai mult la apelul distinctiv din final. ‘There is hope’ – așa ceva ne putem spune între noi, pe un blog, tocilari de taste, dar unei persoane care a trecut printr-un gangbang cu un număr ridicol de indivizi, să zicem 30 – pentru șoc -, așa ceva îi creează silă, dezgust. ‘Hope’? Nu, cel mult un râs spasmic, râs al neputinței de a spune ceva coerent, de a mai avea vreo speranță. Am impresia că cei care au făcut filmul nu au înțeles ce fac, și nici nu-i vina lor. Cum, de altfel, nici cei implicați în ‘traficul de carne vie’ – ambele părți – nu înțeleg prea bine ce fac, deși e vina lor. Cum ajunge ‘demnitatea omului’ să fie doar o glumă proastă pentru cele care chiar acum stau undeva printr-un beci din Germania (la întâmplare ales) și-și așteaptă clientul, cum de ‘libertate’ nu mai înseamnă nimic când ești dependent de o siringă dată de peștele care o are, dependent de plăcerea și puterea simțită când domini o ființă pe care ai plătit-o să facă, esențialmente, tot ce vrei tu – cu accent pe ‘tot ce vrei tu’.
‘Jesus’? Pentru un credincios ce rol mai are trimiterea asta explicită? Pentru un necredincios, oare nu e doar un afront în plus? Nu are, în potențialitate, o sminteală? Poftim niște trafic de persoane, poftim și neputința ta de a face ceva, acum poftim niște cuvinte, spuse de o voce plângândă, care ar trebui să trimită la o realitate unde așa ceva este ‘rezolvat’. Asta nu poate decât să afecteze negativ pe cel pentru care ‘Jesus’ nu e decât un nume, eventual o bazaconie, eventual ‘un om care a trăit și a murit, dar care a predat ceva foarte frumos, păcat de cei care au venit după’. Și apoi, mi-e tare neclar chiar și în cazul credinciosului – de aici ghilimele pentru rezolvat. Nu știu părerile personale ale lui Iisus despre traficul de persoane din Amsterdam și de aiurea, dar mă gândesc că nu e cu mult șocat de alte comportamente ‘general-umane’. ‘A spera’ ca El să rezolve, eventual magic – ca și cum nu ar fi fost (bietul K.) – nu e realist. Nădăjduiești să ai puterea pentru a mai da o dată din mâini – azi, acum, aici -, nu pentru un liman definitiv, decretat ex cathedra – găsesc în asta o bună (reală) prindere a naturii speranței.
Nu am văzut filmul, dar îl consider eșuat dintru început, pornind de la fundamente greșite, cu o viziune mult prea ciopârțită, chiar pentru noi ăștia, privitorii de oglinzi, poți ajunge cam oriunde. Poți genera o postare pe un blog și un comentariu sau dorința unuia dintre spectatori de a porni o afacere similară (“uite ce bine se câștigă”).
*perversitate fiindcă cum altfel să denumești poziționarea în lume a unei prostituate care-ți spune că ei îi place prostituția și că nu vede de ce s-ar deranja să facă altceva. Prostituata care nu vrea să-și părăsească ‘jobul’ găsește renunțarea similară cu moartea. În lume încap și asemenea atitudini, și, urcând câteva trepte pentru a vedea mai bine lumea,mă gândesc ca este mult mai des întâlnită. Ținem cu dinții de lumea asta și gândim încă în termenii tragediei grecești : orice om e bucuros de soare și ar prefera cea mai apăsătoare dintre vieți decât moartea. Nu că e moartea o salvare, dar cu siguranță nu e motiv de lamentare, cel mult de f & c.