Scurtă ecologie a îndoielii (Farmacia Facebook)

Întotdeauna visătorii au fost o bună muniție detonată de propagandiști cinici conform intereselor lor politice/ideologice. Iar de la visător la idiot drumul e foarte scurt, trecând întotdeauna prin scurtcircuitarea rațiunii și idolatrizarea unei ignoranțe dogmatice. Marx si Lenin sunt fericiți: epigonii lor de azi nu-i lasă să se plictisească deloc. Păcat însă ca show-ul asta ucide suflete și idealuri nobile. Cu ocazia defilării ipocriziilor corporatiste vs. cele stângiste am avut surpriza să descopăr o grămadă de absolutisme, adevăruri indubitabile, certitudini și pasiuni nestăvilite tocmai la cei care sunt prin profesie/adeziune de clan/turmă/clasă/elită “tovărășească” relativiști și constructiviști, cinici și persiflanți față de orice ”macro-narațiune” și discuție despre obiectivism.

Interesant cum cei mai indiferenți sau chiar anti-religioși oameni pot fi mânați de mesianisme (laicizate) gen “Uniți, împreună salvăm Roșia Montană!”. Ce ar mai fi studiat fenomenul ăsta Mircea Eliade! E bine că tinerii nostri mai cred în ceva. Ideea e să nu creadă în orice altceva ….! Oare cât de prețuit ar fi acum un cinic care ar deconstrui nu credințele religioase ci pasiunile astea eco-trendy ca niște constructe dependente de o anumită modă culturală și de nevoi de conformism social (față de anumite medii “progresiste”) sau de rebeliune contraculturală (față de “sistem”)?

Iată că toate pretențiile relativismului postmodern sunt moarte cel puțin atunci cănd e vorba de probleme ecologice (și când e vorba de (non)identitate sexuală). E clar că manualele de filosofie contemporană trebuiesc rescrise/updatate! Curat Caragiale: nici nu știm cât de vechi suntem, domn’le!

Dar nimeni nu mai are timp să se gândească la inconsecvențe atunci când suntem clienții farmaciei Facebook, când postăm cât mai mult în loc să revizuim ceea ce am publicat deja, atunci când avem senzația de putere absolută în click-ul pentru like-uri sau în comment-urile demolatoare!

În lagărele de muncă efortul sisific de a muta înainte și înapoi mormane de gunoi devenea, prin exercițiu “mistic”, din nonsens un scop, o metodă de a te ține treaz în fața amenințătoarei conștiințe a absurdului… Mintea umană este suficient de creativă să își găsească supape prin care să evadeze din fața amenințătoarei realități că e ”puțin” bolnavă… “Celălalt e de vină”, iată brandul personal pe care îl purtăm de la Adam și Eva încoace… Ura și energiile viscerale trebuie puse asupra țapului ispășitor tocmai pentru ca o comunitate (populație mai bine spus) să nu se auto-canibalizeze… Limba e un ”farmakon”, leac dar și otravă. Comunitatea de limbi/discursuri adunate pe/prin Facebook pare a fi un farmakon la puterea a doua – te poate elibera de tine pentru a te deschide altora, îmbogățindu-te, sau te poate aduna pe tine la o sumă a unora pentru a fi otravă altora. Revoluția cea mai eficientă începe din mintea noastră! Dar acolo e și rezistența cea mai mare!

Image: Occupy Revolution

Revoluția continuă, realitatea rămâne aceeași!

Roșia Montană a fost un bun prilej de a se face publicitate gratuită revoluționarilor de serviciu. Înțeleg, a fost o supapă prin care energii adunate de ceva vreme și pulsiuni strânse de-a lungul timpului s-au eliberat. A fost un protest necesar dar a fost și o terapeutică de grup. Să nu ne îmbătăm cu apă rece și să nu ne privim cît de frumoși și buni suntem atunci când citim reportajele ziarelor din străinătate. Manifestările din septembrie 2013 au fost o promisiune că cei care au protestat vor fi altfel. Ștacheta a fost ridicată. Cu ce măsură judecați, cu aceea veți fi judecați, spune Isus. Dacă promisiunea de a fi altfel rămâne neimplinită, atunci se dovedește, pentru a câta oară, că revoluționarii sunt doar niște profitori ce par a fi mai credibili pentru a dezamăgi și mai crunt după ce au fost crezuți.

Poate că cei mai credibili contestatari sunt cei care refuză să trăiască înveliți în tot felul de țoale la modă și gadgeturi produse de corporațiile avare și inumane și care, printre multe alte inutilități fancy ale modernității noastre, refuză să poarte orice bijuterie de aur dacă ar ști că a fost folosită ceanură pentru obținerea lui. Dar cine or fi aia? În fine, să cânte muzica, ipocrizia își face cu ochiul în oglindă mai departe!

PS.

Este absolut regretabil că  nu există în România o gândire teologică serioasă (cei de la Areopagus Timișoara au încercat ceva, dar nu  mai sunt la curent cu eforturile lor) care să cuprindă aspectele soteriologice ale naturii, destul de numeroase în Biblie și în patristică. Se creează astfe un vid inutil din care ies ori patologii cu aer teologic, creștin, care sunt promotoare ale insensibilității față de natură, ori patologii ecologiste gen Cernea, demne mai mult de compasiune și îngăduință creștină decât de critică textuală.

Pentru doritori recomand două lecturi cu care m-am intersectat în ultima vreme:

Bauckham, Richard, The Bible and Ecology: Rediscovering the Community of Creation (2010)

și mai ales

Howard A. Snyder, Salvation Means Creation Healed: The Ecology of Sin and Grace: Overcoming the Divorce between Earth and Heaven (2011)