Isterici din toate țările, uniți-vă!
Isteria pare a fi cea mai facilă și universală stare din lume (alături de prostie).
Odată ce au devenit posibile supralicitarea și importul/exportul în masă al visului numit ”drepturile omului”, orice cădere din fetișismul indus este complimentată cu manifestările isteriei. Orice frustrare din lumea tangibilă devine energie inepuizabilă pentru ”acțiune, reclamare, schimbare”. Colapsul (unui sistem, al unor persoane, structuri, etc.) reclamă exaltare (excitația permanentă pentru schimbare, înlocuire, re-inginerie a sistemului), răceala matematică/birocratică reclamă pasiunea poetică, cinismul desconspirat al unora reclamă idealismul altora, tăcerea masei amorfe de consumatori reclamă isteria gălăgioasă a celor ”treziți/luminați”!
Gândire la rece, luare în considerare a aspectelor multiple ale unei problematici, proiecție pe câțiva ani, grijă față de generațiile viitoare, posibilitatea de a greși și de a cere/primi iertare, grație, uitare terapeutică, întindere de mână prietenească celui care ți-a greșit, privirea în ochi și scuzele celui căruia i-ai greșit, întâlnire undeva între? Nici vorbă! Totul trebuie clamat, cerut, bătut cu pumnul în masă, luat, smuls! Orice pierdere se compensează cu răzbunare instant. Legile implacabile ale naturii fizice se translatează în natura relațiilor umane cu legile legalismului insensibil.
În vremea relativismelor de cafenea, absolut necesare într-un anturaj boem, ne purtăm războaiele propriilor absoluturi în tribunale, pe străzi, în mitinguri, bloguri, etc. Neutralitatea nu este o indecizie cauzată de lipsa cunoașterii adecvate ci este etichetată maniheist ca refuz, obstrucție contra-revoluționară, echivalentă cu o trădare de la cauzele religioase de salvare/mântuire propuse. Isteria este forma de comunicare pliată perfect mijloacelor de comunicare care masifică dorințe, energii, multiplică senzații, emoții. Avatarurile isteriei par astfel a fi perfect potrivite pentru a sparge cupola de insensibilitate cronică a devoratorului de entertainment.
Într-o lume tot mai înghesuită de orgolii și individualisme facile, isteria face parte din arsenalul cu care se clamează identități clonate și vise induse. Vocea unui individ poate fi profetică, dar vocea mulțimii este isterie multiplicată în numele profeției.
Intoxicați de sloganurile dulcegi ale devenirii personale/ale construirii unei lumi mai bune (activismul social ca nouă soteriologie socială) și încurcați printre fundele roz-bombon ale cadourilor otrăvite primite în lumea a treia (în vocabularul lui Karl Popper, ale metaobiectelor virtuale, ale realității mediate de mijloacele de comunicare), ne camuflăm ura de celălalt, alienarea și privarea de umanitate prin tot felul de activisme condimentate cu noi mantre, sloganuri și iconoclash-uri (imagini răsturnate, distruse). O întreagă apologie a nihilismului (anarhic, estetic, ecologic, ateu, materialist, etc.) dansează sincron cu un altfel de nihilism (religios, corporatist/capitalist, tradiționalist, spiritualist, devenite moarte prin decarnarea de viață, osificare, sistematizare, obiectualizare în corp de muzeu)!
Isteria nu e pudică, nu are preferințe ideologice, nu e selectivă în funcție de studii, vârstă, gen, etnie, religie. Putem vorbi de o universalitate tolerantă a isteriei pentru că ea îi primește în brațele ei pe toți, absolut toți:
– fățarnici creștini ce contribuie din plin la statistica avorturilor și a violurilor iar în plus mai vor să omoare în masă câini și cine știe ce “milostiviri” mai sunt prin inima lor “creștinească” (care nu a auzit însă de har, iertare, milă, dragoste, responsabilitate față de creație, etc.),
– socialiști cu inima înflăcărată și buzunarul deschis pentru tot felul de fundații și subvenții capitaliste,
– ecologiști fancy, revoluționari în pas cu moda, care nu prea s-au unit pentru a salva monumentele istorice din București, clădirile monument de prin toata țara, pentru a face un oraș mai curat, pentru a cere legislația pentru poliția animalelor, pentru a planta copaci, a curața de gunoaie blocul/strada, apele din cartierul lor, a face educație civică și ecologică,
– evoluționiști gen R. Dawkins care condamnă cu mânie proletară preoții pedofili dar vorbeste cu dulceața lui Creangă despre pedofilia inițiatoare, etc.
Contradicțiile simetrice se urăsc și atrag într-un joc al semnificării reciproce. Plictisul metafizic al Occidentului (de care vorbea Rémi Brague, profesor de filosofie la Sorbona) se cere compensat de o întreagă industrie a dorinței. Pierzând contactul dintre limbaj și diferitele regiuni ale existenței, devenim tot mai atrași de sintaxele fanteziilor/poveștilor/narațiunilor. Niciodată salvarea nu a fost mai aproape de noi. E în fața ochilor noștri, e pe ecrane, pe buzele noastre, în visele și imaginația noastră! Trebuie doar ca ea să capete forme concrete, să găsească prilejul ca din potențialitate să devină actualitate. Ecologismul este un astfel de prilej prin care, în numele unor idei bune și frumoase, să ne continuăm războiul de care are nevoie natura noastră. Ecologismul a devenit o viziune asupra vieții, are pretenții monopolizante, transformatoare, asupra oricărui aspect al vieții, el este de fapt o macronarațiune postmodernă!
(va continua)
Trash can with earth and rubbish by R. Gino Santa Maria
