Shawn McDonald – Roots

M-a impresionat teribil simplitatea acestei melodii de pe albumul Roots al lui Shawn McDonald. Am găsit foarte puţină muzică creştină care să fie atât de simplă şi totuşi nesuperficială, calmă şi totuşi nu lălăită, emoţională şi nicidecum patologică. Solo într-o simbioză naturală cu corala, nici urmă de plictis şi oboseală în repetiţia doxologică.

Cuvintele Mântuitorului din Fericiri ne pot ferici cu adevărat în fiecare zi dacă le circumscriem în orizontul gândirii şi vieţuirii oneste. Închipuiţi-vă că imediat cum vă treziţi, vă revin în minte aceste cuvinte: Fericiţi cei săraci în duhul, cei flămânzi şi însetaţi, miloşi şi plini de pace. Şi parcă toată povara imposibilităţii trăirii cu mintea şi trupul la aceste standarde este înlăturată când Duhul Sfânt îşi pictează icoana în puterea Sa în duhul fiecăruia dintre noi, icoana vieţii atât de umane şi atât de sfinte a Fiului. În mijlocul superbelor proclamaţii teologice şi morale, cea care dă viaţă este devoţiunea faţă de Dumnezeul Cel viu: Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, căci mare este răsplata voastră! Şi când te gândeşti că toate cununile pe care le vom căpăta pentru luptele de aici le vom închina Celui ce şade pe tron!

Bucuraţi-vă deci şi fiţi fericiţi!  După ce ascult o astfel de melodie, am tot  curajul să păşesc într-o nouă zi. Oare cum mă vor prinde zorile?

shawn-mcdonald-roots

Hallelujah

Blessed are the poor
For theirs is the kingdom
Blessed are those who mourn
For they will be comforted
And blessed are the meek
For they will inherit the earth
And blessed are those who hunger and thirst
For they will be filled

Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah

Blessed are the merciful
For they will be shown mercy
Blessed are the pure in heart
For they will see God Almighty
And blessed are the peacemakers
For they will be called His children
And blessed are the persecuted
For they will inherit the Kingdom of Heaven

Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah

Rejoice and be glad
For great is your reward
Rejoice and be glad
For great is your reward

Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah
Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah, Hallelujah

http://music.myspace.com/index.cfm?fuseaction=music.artistalbums&artistid=4892670&albumid=9635339

Paştele anonim

“Sfintele sărbători de Paşti”: miel, pască, cozonaci, ouă roşii, iepuraşi…. Festival al consumului, eroticitate a burţii sătule mângâiate “cu evlavie”. Noi lecţiuni din alfabetizarea limbajului de lemn al frustrărilor cronice, saturate de convenţionalisme religioase. Prilej de noi orgii dance-trance ale tinerimii studioase la lumina discotecilor…  Un Isus corect politic şi cu lipstik pe buze ne surâde extaziat de sub strălucirea unui balon de săpun multicolor (evident că nu uită să ne strecoare un testimonial călduros pentru a ne recomanda subliminal ultimele promoţii ale hipermarketurilor). Sub curcubeul hippie si homo-lesbi al New Age-ului glorios în care trăim, Paştele are menirea să ne facă pe toţi fericiţi, vii şi morţi. Aflaţi sub blestemul iadului targeturilor, PR-iştii şi advertiserii (inginerii imaginaţiei noastre decadente) ne programează într-o voioşie concurenţială acerbă voiaje binevoitoare într-un Eden interzis de un Dumnezeu incomod, pe care l-am trimis la plimbare.

Şi totuşi, în dezmăţul acestui puzzle inoculat pe retină, ceva nu se potriveşte. În timpul pauzelor publicitare, sufletul îşi trezeşte nevoile sale mai adânci… S-ar prea putea ca de sub masca cremelor Clinique şi sfidând busturile siliconate să se strecoare timid, şuşotind, umbra îndoielii, a nesiguranţei şi a efemerului. Poate că bătrânii fericiţi de pe pliantele companiilor de (ne)asigurări simt cel mai bine cum toate culorile ţipătoare de pe pliante, ecrane şi ziduri pălesc într-un cenuşiu din ce în ce mai întunecat, până când şi ultima licărire se stinge în tăcerea apăsătoare care-i cheamă în necunoscut.

large_a-biblical-theology-of-resurrection-ghb5arrx

Photo: Ta Prohm, Angkor by  Alex Berger

Fiecare dintre noi ştim că ne îndreptăm spre marea de (ne)linişte, de care nu scapă nici un şmecher. Îmbătaţi de mitologia tinereţii edenice gratuite, uităm de iadul angoaselor din sufletul nostru. Mă gândeam că Sartre cel greţos şi angoasat ar fi fost un biet frustrat şi anonim dacă ar fi scris în timpurile noastre edenice…

În plictisul generalizat, anonimi celebri sărbătoresc o celebră sărbătoare anonimă. Glasurile mute sunt prinse aproape ireversibil într-o dementă horă colectivă a desfrâului ştanţat cu etichete religioase.

Şi totuşi, nevoia de Pâine îi adună pe flămânzi la poalele Crucii.

Şi totuşi, izvorul nesecat de har ne poate curăţi de poluarea postmodernă a semnificaţiei morţii.

Şi totuşi, mintea ce se deschide poate fi umplută de atâta sfântă uimire şi reverenţă în faţa Vieţii.

Şi totuşi, mă pot regăsi doar în Cel ce s-a dăruit…

M-am săturat să vagabondez nefericit prin universul ăsta neprimitor.

M-am săturat să fug ca un nebun de chemările Creatorului către Acasă.

M-am săturat de pompoasele mele sofisme ale unei raţionalităţiiluzorii, cu care ne măsurăm destrămarea şi durerea.

Vreau să îmi curăţ ochii împăienjeniţi de drogurile vizuale şi să văd cerul deschis sub forma crucii!

Să îmi deschid urechile ca să aud glasul Celui credincios!

Să îmbrăţişez bucuria vieţii fără nici un regret!

Să îmi arunc fărâmele de viaţă în oceanul dragostei lui Dumnezeu crucificat!

Să mă plec în faţa Celui Înviat!

Din păcate însă, pentru prea mulţi dintre noi, de Paşti ratăm cu atâta graţie întâlnirea cu eternitatea…

Robbie Seay Band – New Day

Recunosc că prima dată când am auzit New Day m-am gândit la fondul muzical hiper-debilitant al clipurilor publicitare de la Orange, cele în care, pe un fond vizual parcă colorat în Photoshop, ne zâmbesc tineri glamuroşi, îmbracaţi “trendy” şi cu  gesturi de o bucurie aproape inabordabilă şi inexplicabilă în Românica noastră cenuşie. Şi totuşi, când am văzut cine şi ce cântă, mi-am dat seama că pot lăsa jos “garda” de consumator agresat de prea multă “amabilitate” publicitară şi să mă bucur ca un copil, dansând inocent printre scrâşnirile vieţuirii mele.

Aşa mi-am dat seama că de fapt iubirea este singura boală “vivantă”  care te molipseşte prin gesturi şi cuvinte simple, “minore” în amplitudinea lor aparent doar domestică, bi-relaţională. Acestă iubire este singura fereastra reală către reminescenţele (post)edenice care condamnă utopica oricăror mari şi încrâncenaţi gânditori la o simplă construcţie mentală, construcţie care se metamorfozează în realitatea imediată doar ca un coşmar de neuitat (vezi comunismul şi fascismul din leat-ul trecut precum şi corectitudinea politică demnă de 1984 a lui Orwell care se instaurează niţel peste noi).

Melodia asta îmi dă o poftă de viaţă asemănătoare celei de la finalul Eclesiastului: bucură-te tinere de tot ceea ce ochiul tău se bucură, mâna ta vrea să facă, inima ta vrea să cucerească…, etc., până când…

Vă invit să savuraţi această melodie ca pe o cafea la o prajitură glazurată cu miere, într-o dimineaţă senină de august, la marginea unei păduri răcoroase şi liniştite…

V.A. - When You Love Someone (Songs Of Love & Friendship)

New Day

I’m gonna sing this song
To let you know that you’re not alone
And if you’re like me
You need hope, coffee, and melody
So sit back down
Let the world keep spinning ‘round
For yesterday’s gone and today is waiting on you to show your face

It might not be
The prettiest thing that you’ll ever see
But it’s a new day, oh baby, it’s a new day
And it might not look like
A beautiful sunrise
But it’s a new day, oh baby, it’s a new day

I’m a pilgrim soul
I’ve traveled far and come back home
This land is hard and cold
For those who long to love
And I know it might seem
That the world is crumbling
But it’s me and you dancing in the kitchen at 2 am
And we’re still alive

It’s the calm of the storm that comes blowing in
It’s the springtime saying I’m back again
The clouds that roll by
Crossing moonlight
Me and you love – everything’s alright
Standing in the rain with nowhere to go
Laughing and we’re spinning and I hope that you
Remember this day
For the rest of your life
Me and you love – everything’s gonna be alright

And it just might be
The prettiest thing that you’ll ever see
It’s a new day
Oh baby, it’s a new day
If you look outside
To see a beautiful sunrise
It’s a new day

http://music.myspace.com/index.cfm?fuseaction=music.artistalbums&artistid=1328087&albumid=9634984

Dansul sibilic al scriiturii

Când şoaptele povestitorului copilăriei noastre ajung să fie asurzite de proclamaţiile  infatuării adolescentine, când sunetul cristalin al inocenţei se topeşte în acidul cinic al sceptismului “maturităţii”, când ne prefacem că nimic nu contează mai mult în viaţă decât acerba şi mărunta muncă concurenţială pentru un statut social, atunci, obosiţi şi plictisiţi, în scena luptelor minţii noastre oferim intrare gratuită  gladiatorilor postmoderni.

Figuranţii tehnicilor de self-branding îşi numără naivii de la înălţimea coperţilor de lux ale revistelor business. În cabinele de machiaj ale studiourilor TV cruciaţii neo-păgâni ai free-thinking -ului şi conspiraţiilor de tot felul mai trag o ochiadă perversă proprii lor popularităţi (popularitate născută însă din nevoia teribil de religioasă de poveşti a publicului ignorant). Yoghinii mai pun de o înălţătoare “iarbă” împreună cu copiii occidentali, vedete de o noapte “mai populare decât Isus”, rebeli (cu sau fără cauză) şi bine spălaţi mental. Feministele îşi privesc în oglida nimfomană colţisorii binedispuşi să se înfrupte din carnea fragedă a frustrărilor adolescentelor din medii conservatoare şi a studentelor care-şi reglează stima de sine în funcţie de ultimul trend cultural. Uite aşa, spaţiul ideatic al cărţilor “la modă” este împânzit de tot felul de zburătoare care trec şi ies prin minţile “deschise” ale “boborului”, popor cititor ce îşi reclamă astfel aristocraţia şi parvenismul (pseudo)intelectual.

Îngrămădiţi între atâtea plăci tectonice ale scriiturilor de orice fel, nu e de mirare că succesul best-selling-urilor se depune, într-o linişte infiorător de anonimă, ca o zgură ce sulfurează orizontul decenţei, a realismului şi a optimismului sănătos (ingrediente fără de care o existenţă umană nu-şi poate urma paşii firavi pe firul vieţii).

Scriitura pop digerabilă şi vandabilă ne poate înfăşura uşor într-un cocon de idealuri propulsate de licitaţia minciunilor bine spuse, minciuni devenite “adevăruri” convenabile.

Ne lăsăm atât de uşor ameţiţi de farmecul jocului narcisist ce constă doar în problematizare părtinitoare şi în proclamarea politicoasă a căutării unui adevăr “neprimejdios”, “corect politic”, care să ne facă mai dulce prelingerea clipelor din clepsidra vieţii.

Scena epatării gratuite precum şi narcisismul auctorial ne obligă la o continuă luptă a conştientizării puterii demiurgice şi a magiei propriei scriituri pentru a ne feri de concluzii finale, cu statut absolut. Lectori şi scriitori angrenaţi în acelaşi tango al cuvintelor pelegrine de la un suflet la altul!

Dar, poate că doar la căpătâiul unui muribund ne dăm seama cel mai bine de neputinţa cuvintelor noastre. Poate că doar atunci, în faţa unei suflări ce se stinge, ne dăm seama de indecenţa propriilor rostiri, a iarmarocului cuvintelor în care vindem şi cumpărăm semnificaţii. Atunci conştientizăm panorama deşertăciunii cuvintelor noastre: rostim jurăminte pe care le călcăm în picioare, declarăm dragoste unor persoane pe care apoi le trădăm, ne construim o imagine ciumată de neîmpliniri şi frustrări… Suntem mici dumnezei ce ne construim realităţi, folosindu-ne de schelăria cuvintelor, camuflându-ne eşecurile în metafore gratuite.

Totodată însă, ca o veritabilă îngrămădire de antinomii, aceeaşi oameni care dărâmăm pe alţii prin cuvinte suntem capabili să mângâiem o fiinţă firavă cu o şoaptă, să încurajăm cu o vorbă blândă pe cel deznădăjduit şi, parcă prefigurând moartea, dezbrăcarea de putere şi de sens, ne rostim simţămintele cele mai sincere persoanelor iubite.

Prin cuvânt se face şi se desface lumea, viaţa şi noi, oamenii… Priviţi un prunc şi un bătrân: o bucurie de a trăi ceea ce nu cunoaşte şi o tristeţe de a nu mai putea trăi ceea ce a cunoscut, punctul lor comun fiind gângureala. În faţa vieţii şi a morţii, modalitatea umană primară de a ne exprima este bâlbâiala. Între cele două paranteze, ale bâlbâielii inocenţei şi cea a neputinţei, se aşternă mormanul scriiturilor noastre.

Oare cine poate să sară peste propria umbră?

Mărturisesc că m-am săturat de bâlbâielile neputincioase ale filosofilor, psihologilor, ale artiştilor. În ultimă instanţă istoria culturii este o zbuciumată devenire a erorii, un joc camuflat al blamărilor şi orgoliilor rănite. Nemulţumit de “vorbăriile” avortate de putere şi semnificaţie, m-am oprit în faţa Scripturii şi am găsit matca definirilor: cuvânt, dragoste, viaţă, înviere, iertare; toate posibile doar unei majuscule: YAHWEH, Cel Ce Este. În faţa Cuvântului lui Dumnezeu mi-am dat seama că noi oamenii rostim vorbe; doar Dumnezeu rosteşte viaţă şi judecată!

În faţa rostirii lui Dumnezeu am căpătat viaţa veşnică şi am conştientizat o povară inutilă: aceea de a-mi fi propriul dumnezeu. Doar aici mi-am dat seama că eu nu sunt cioplitorul, ci piatra cioplită…

Jeremy Riddle – The Now and Not Yet

Obosit de oferta muzicală “creştină” de pe piaţa hiper-saturată de Matt Redman, Delirious & Co., am simţit nevoia  unui muzician foarte fresh în stil, sensibil în emoţiile pe care le provoacă şi profund în textul muzicii sale. Aşa l-am descoperit pe Jeremy Riddle şi albumul său The Now and Not Yet.

Sound-ul puţin gălăgios al chitărilor reci se împleteşte perfect cu căldura vocală, Jeremy realizând un bun echilibru între “hedonismul” auditiv decent al muzicii de calitate şi  resursele devoţionale la care ne invită prin versuri.

Amprenta vocală a lui Jeremy Riddle mi-a adus aminte de dinamica melodică rock adolescentină îmbunătăţită însă cu o ideatică şi o trăire creştină originală. E de ajuns să ascultaţi Surrendered in Praise ca să evadaţi din conformismul (neo)burghez anchilozant sau să vă rugaţi alături de el în Prayer for the Church.

Am ascultat albumul The Now and Not Yet gândindu-mă la tensiunea dintre escatologia prezentă şi cea viitoare, tensiune reprezentată vizual foarte inspirat în coperta albumului. Suntem de prea multe ori schismatici, defocalizaţi, incapabili să trăim aici şi acum, in saeculum, dar în aşteptarea unui atunci şi acolo, a aeternitas. Renunţăm de multe ori la şoaptele certitudinii eterne pentru gălăgia asurzitoare a efemerului sau ne refugiem paranoic în nori, incapabili să oferim lui Dumnezeu vre-un dar creat din ceva ce am făcut aici, pe pământ…

În preambulul audiţiei, sper delectabilă, vă ofer un citat grăitor pentru ce ar trebui să fie închinarea, citat preluat de pe site-ul  www.jeremyriddle.net :

I am a worship leader. That is what I do. I’ve been on staff at churches and I’ve been a pastor, but mainly I’ve operated as a worship leader. I’ll be honest… it worried me when worship music began to run to the top of the Christian music charts. It seemed that worship started to become a part of the industry with the centre of attention on the artist. But worship has nothing to do with a person. Worship is anything that brings pleasure to the heart of God, and if we really want to please the heart of God, it probably has very little to do with the songs that we sing. Worship is more about ministering to the lost, the least, the downtrodden, the broken, the marginalized people of society; the hungry, the thirsty, the naked, the imprisoned, the sick. It was a revelation to me that I could be close to the heart of God if I ministered to the poor.

jeremy-riddle-the-now-and-not-yet

Surrendered in Praise

Whenever I’m low and sinking down
When I’m overwhelmed and doubts abound
When I’ve lost all heart and the will to fight
When despair sets in and my day is night

Lift up my head, make steel my gaze
Cast out my fear, move me to faith
Surrendered in praise
To Your glorious grace, Jesus

Whenever I’m tired and I feel alone
When oppression mounts and trials come
When the father of lies, his arrows fly
When there are no answers
And my dreams, they die

In my heart of hearts where these battles rage
My strength it fails and my courage fades
In my distress I cry aloud to You

You lift my head, and You steel my gaze
You cast out fear, and I’m moved to faith
Surrendered in praise
To Your glorious grace, Jesus

Prayer for the Church

Where she is weak
Strengthen arms now, steady feet
That she would care for, she would seek
Welcoming Your lost and wounded sheep
Coming home to You

Where she is stained
Bring Your healing, bring Your rain
Wash away now her disgrace
‘Till she shines in white, she radiates
She now mirrors You

(We’re praying)
No more compromises, no more moral crises
Tonight may she move and act as You
No more small divisions
No more lack of wisdom
Tonight may she move and act as You

Where she is right give her courage for the fight
Full of salt now, full of light
Standing firm where truth and love collide
She remains in You

Now she’s shining
Her light is blinding as she sings Your name
Now she’s beauty
Up from the ashes, Your love is on her face

Where she is strong, keep her moving, pressing on
Bringing justice, righting wrongs
Demonstrating now Your Kingdom come
She’s in step with You

http://www.myspace.com/jeremyriddleofficialmyspace

%d bloggers like this: