În vechime, profetul Habacuc, acuzat de “indecenţa” publică a credinţei sale în Cel lepădat de majoritate şi înconjurat de dezastrul unui popor beat de păcate, striga din toată inima:
Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! (Habacuc 3: 17-18)
În zilele noastre, când limbuţia suprimă gândirea şi când întrebările sunt profanate sub maldărul de răspunsuri stupide dar arogante (aşa cum afirma profesorul de programare de la Stanford, Donald Knuth: God is a challenge because there is no proof of his existence and therefore the search must continue; a se vedea şi Skeptical Christian), strig şi eu, împreună cu alţii:
Chiar dacă voi câştiga tot confortul din lume, chiar dacă ochii îmi vor fi drogaţi cu surogatele tehnologice ale unei utopii realizate, chiar dacă voi ajunge la standardul de calitate a vieţii la care aspiră sufletul părăsit al hipermodernilor, eu mă voi bucura tot în Domnul, Dumnezeul mântuirii mele!
“Mă surprinde sinceritatea cu care Dumnezeu pune în scenă dramaturgia relaţiei noastre instabile, bolnăvicioase şi firave cu El. Se ascunde dar se lasă găsit, tace când îi adresez imprecaţii dar vorbeşte în liniştea sufletului meu, este prezent dar nu se înfăţişează ca un valet la comanda poruncilor mele. Şi, foarte surprinzător pentru calculul raţionalităţii mele, se lasă răstignit ca să jubilez moartea Lui. După ce mă voi trezi din mahmureala excesului imoralităţii şi a bucuriei mele, a “eliberării” de povara existenţei Lui, voi putea înţelege moralitatea morţii Lui. Voi înţelege că toată suferinţa inocenţilor, a copiilor, a săracilor năpăstuiţi, a bătrânilor părăsiţi, a femeilor călcate în picioare, toate suferinţele lor îşi găsesc ecoul nu în ipocrita mea compasiune atee ci în suferinţa lui Dumnezeu aşezat în pridvorul umanităţii” (Cum să-L “omori pe Dumnezeu – simplu şi repede. 1. Dispoziţiuni lămuritoare).
Cred că dacă Dumnezeu va judeca lumea prin sfinţii săi (1 Corinteni 6:2), atunci, într-o clipă de coşmar pentru cei care îşi fabrică realitatea în funcţie de aşteptările lor, cu toţii vom fi confruntaţi cu adevărata realitate, cea a judecăţii. În faţa unui ateu suferind, care Îl va acuza furios pe Dumnezeu că nu Şi-a arătat puterea tămăduitoare ca să-l scutească de cancerul care îi mânca trupul şi sufletul, Dumnezeu va aduce în faţa lui pe credinciosul ocărât, cu aceeaşi suferinţă în trup dar cu credinţă în suflet. Dumnezeu va fi găsit adevărat tocmai datorită celor care trăiesc Evanghelia aici, pe un pământ potrivnic.
Tocmai de aceea, nebunia lui Dumnezeu, este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii (1 Corinteni 1:25). Alături de profetul de odinioară, găsesc înţeleaptă nebunia lui Dumnezeu şi puternică slăbiciunea Lui. Un Fr. Nietzsche care nu a experimentat dragostea şi iertarea, nu va înţelege niciodată că mare putere are cel ce îşi recunoaşte slăbiciunea/ păcatele în faţa Celui ce este puternic prin mila şi răbdarea Sa!
“Tată, Doamne al cerului şi al pământului; Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu.” (Luca 10:21)
Când citesc Scriptura şi apoi închid ochii ca să văd viaţa lui Hristos, când încep să privesc la oameni, aşa cum sunt ei, diferiţi: slabi sau puternici, mici sau mari, bucuroşi sau trişti, etc, când stau de vorbă cu sfinţii, când mă rog în linişte, când îmi vine să dansez în ploaie de bucurie, nu pot decât să renunţ la aroganţă, egoism, fatalism, invidie, atât de omeneşti şi să mă dedic Celui etern în dragoste şi dreptate!
Din păcate, în pofida tăcerii răbdătoare a lui Dumnezeu, a semnelor îndurării Lui, vizibile prin oameni care îşi schimbă viaţa în Numele Lui, în pofida semnelor dezastrelor care au venit şi stau să vină peste o omenire îmbătată de sine şi totuşi atât de idolatră/credulă, oamenii tot nu s-au pocăit de faptele mâniei lor (Şi tot nu s-au pocăit – Apocalipsa 8-9 – Dr. Beni Fărăgău).
Pentru viitor, rămâne dar un pariu de jucat nu doar cu istoria ci şi cu viaţa:
Orice genunchi se va pleca în Faţa Mea! (…) la El vor veni şi vor fi înfruntaţi toţi cei ce erau mâniaţi împotriva Lui. (Isaia 45:23, 24)
Atunci cei dintâi vor fi cei de pe urmă, cei mândri vor fi smeriţi, cei trişti vor fi mângâiaţi iar cei ce au vorbit cu asuprire şi aroganţă vor amuţi! Bucuria unora de acum se va preface în întristare iar necazurile şi ocările altora de acum vor fi atunci transformate în bucurie!
Dar până atunci, bucuria poate fi gustată de pe acum!
“Craig Venter, the US genomics pioneer, announced on Thursday that scientists at his laboratories in Maryland and California had succeeded in their 15-year project to make the world’s first “synthetic cells” – bacteria called Mycoplasma mycoides“.
We report the design, synthesis and assembly of the 1.08- Mbp Mycoplasma mycoides JCVI-syn1.0 genome starting from digitized genome sequence information and its transplantation into a Mycoplasma capricolum recipient cell to create new Mycoplasma mycoides cells that are controlled only by the synthetic chromosome. The only DNA in the cells is the designed synthetic DNA sequence, including “watermark” sequences and other designed gene deletions and polymorphisms, and mutations acquired during the building process. The new cells have expected phenotypic properties and are capable of continuous self-replication. (Read the Dr. Craig Venter article HERE).
The rhetoric is interesting. What they’ve done is stuck a synthetic genome inside a nonsynthetic cell. Nonetheless, they’ve slipped into talking of a “synthetic bacterial cell.” Indeed, one headline reads “The First Self-Replicating Synthetic Bacterial Cell.” This is hype.
If something is going to be called “synthetic,” shouldn’t the whole of it be synthesized and not merely a minuscule portion of it? Also, does such a cell knowably signal design and, if so, why wouldn’t cells untouched by Synthetic Genomics do the same, i.e., implicate design?
The claim of authorship of nature goes hand in hand with the claim to monopoly patent rights over it,” he said. “Scientists’ understanding of biology falls far short of their technical capabilities.” He added: “We have already learned to our cost the risks that gap brings, for the environment, animal welfare and human health.
Ethics expert Prof Savulescu said:
Venter is creaking open the most profound door in humanity’s history, potentially peeking into its destiny. This is a step towards something controversial: creation of living beings with capacities and natures that could never have naturally evolved.
The potential is in the far future, but real and significant – dealing with pollution, new energy sources, new forms of communication. But the risks are also unparalleled.
“We need new standards of safety evaluation for this kind of radical research, and protections from military or terrorist misuse and abuse.
The research, published yesterday, marked the culmination of 15 years’ effort at a total cost of about £30 million.
My phone is an extension of me. It’s an extension of who I am. It’s a display of your personality.
(Niki Tapscott)
Don Tapscott, autorul cărţii Grown up Digital: how the Net Generation is changing your world (McGraw-Hill, 2008), argumentează ideea că în formarea tinerilor din generaţia Y/Net, impactul noilor tehnologii este mult mai puternic şi benefic decât cel al apariţiei televizorului pentru formarea celor din generaţia baby boomers.
Technology is like the air (p. 18)
Acum se determină valori şi comportamente care au un impact mult mai puternic asupra societăţii. Copiii de astăzi sunt atât de “scăldaţi” în biţi încât au făcut din spaţiul digital mediul lor natural. Impulsionaţi de dinamica inovaţiei contemporane, copiii de azi sunt mai comozi, mai informaţi şi mult mai citiţi decât oricare altă generaţie din istoria omenirii. Starea de “a fi la curent” cu ultimele descoperiri şi achiziţii tehnologice precum şi sofisticata utilizare a acestora pare a oferi un ascendent pentru un tânăr faţă de cineva mai în vârstă.
Grown up Digital este scrisă ca urmare a vocilor cinice şi pesimiste din mediul intelectual american care condamnau noua generaţia la ignoranţă şi retardare culturală. Don Tapscott se laudă că a avut la dispoziţie un buget de 4 milioane de dolari şi o echipă serioasă de investigare. Să vedem dar câteva dintre concluziile la care a ajuns.
Profesorul canadian ne îndeamnă să vedem efectele pozitive ale tehnologiei asupra comportamentului uman:
telefonul mobil, iPod-ul, Google, etc., îţi asigură libertatea de mişcare, de alegere, de imaginare,
Napster/ITunes, Google Books/Video, etc., asigură deschiderea şi accesul instant la patrimoniul cultural al umanităţii (dar mai ales la fişierele audio-video ale idolilor media),
aspectul ludic, de joacă şi de distracţie al vieţii este împlinit de jocurile video, iPod, etc. (74% dintre tinerii intervievaţi consideră că a te distra în timp ce foloseşti un produs este la fel de important ca şi performanţa/scopul pentru care este folosit acel produs). Până şi etica muncii se conformează nevoii de distracţie a tinerilor (de exemplu wework2play.com),
blogul este o bună ocazie de manifestare a originalităţii
dorinţa de cunoaştere şi de control este împlinită prin accesul instant la date (câţi profesori sunt corectaţi la lecţii de către proprii elevi, cei care accesează pe terminalele lor performante cele mai noi şi complete date de pe Internet!),
iar viteza şi rapiditatea sunt o componentă inevitabilă a vieţii contemporane, apelul la SMS/IM rezolvând convenabil urgenţele de comunicare (p. 73-96).
Autorul ne îndeamnă să nu ne temem de transformările care au loc în dinamica socială. Să privim cu optimism spre viitor. Pe lângă faptul că tinerii de astăzi sunt mai toleranţi şi mai rapizi în gândire decât predecesorii lor, ei au un potenţial imens de restructurare a instituţiilor sociale, chiar şi a familiei:
– ca şi angajaţi, tinerii au un spirit de echipă mult mai dezvoltat faţă de alte generaţii. Paradigma clasică a managementului resurselor umane (recrutează, instruieşte şi angajează noi) este înlocuită cu modelul generaţiei Y, al capitalului relaţiilor (iniţiază, dezvoltă şi implică relaţii).
– ca şi consumatori, tinerii sunt nu pasivi ci creativi (prosumers, conceptul atât de drag al autorului). Explozia posibilităţilor de alegere şi a varietăţii produselor precum şi fuga după individualitate, originalitate, îi determină pe tineri să nu se obişnuiască doar cu calitatea de consumatori ci să dorească să-şi personalizeze produsele (a se vedea moda “tunării”, a “customizării”, etc.).
– în educaţie, schimbarea modelului centrat pe profesor la cel centrat pe elev duce la dinamica colaborării, tinerii valorizând mai mult deschiderea în relaţionare decât exigenţa intelectuală.
– în familie, tinerii au schimbat deja relaţiile alterate pe care le-au moştenit de la generaţia precedentă şi sunt mult mai dedicaţi familiei, petrec mai mult timp cu părinţii lor (?!?!). Într-adevăr, there’s no place like the new home, mai ales când conceptul de utilizare al noilor media (home cinema, etc.) permite organizarea întregului univers de activităţi acasă!
– ca şi cetăţeni, tinerii din generaţia Net/Y sunt mult mai pragmatici, activi social (a se vedea rolul lor în alegerea lui B. Obama ca preşedinte al Statelor Unite). Mă îndoiesc însă de inteligenţa unei opţiuni politice, mai ales când această opţiune este realizată în funcţie de fotogenia unui candidat. (Am putea spune că tocmai asta e politica: pură demenţă a imaginii!)
Aş fi prudent însă cu metodologia folosirii unor chestionare completate on-line doar de către cei care se potrivesc tiparului de argumentare a autorului, precum şi utilizarea repetată a unor afirmaţii ale fetei autorului cărţii, de parcă ea ar cam fi singura exponentă a generaţiei Y pe care a intervievat-o. La cele 4 milioane de dolari utilizate, mă aşteptam la mai multă exigenţă.
Nu aş merge atât de mult pe distincţia capitală, fundamentală, dintre generaţii. Am văzut şi oameni foarte inteligenţi, formaţi în cultura cărţii, care ştiu să folosească mijloacele cele mai noi de comunicare (ei sunt numiţi digital immigrants, spre deosebire tineri de azi, digital natives).
Totodată, aş fi destul de reticient faţă de optimismul exagerat şi perspectiva unilaterală a autorului. Recunosc că o parte din reticienţa mea vine şi din faptul că Don Tapscott are puternice filiaţii (şi poate chiar interese) corporatiste, inclusiv cu corporaţiile noilor media.
Don Tapscott îmi oferă impresia unui magician cu o bună prezenţă scenică, care ştie cum să vrăjească tinerii cu fraze şi îndemnuri soft, îmbietoare pentru un self esteem flămând, folosind din plin zaharisiri verbale de genul:
(…) instead of bolting right away, hang around for a while and fight for change. You’re worth it: your knowledge about collaboration will drive innovation and success this century (p. 311).
Cred că trebuie să încurajăm tinerii, să le oferim căldură şi deschidere, să le stimulăm capacităţile creative. Dar asta nu înseamnă să îi minţim frumos. Chiar ei ne cer integritate şi sinceritate. Până şi hiperoptimistul Don Tapscott îşi permite să dea nişte sfaturi tinerilor:
să meargă la şcoală, la facultate şi să înveţe,
să fie răbdători la muncă (mai ales atunci când vede pe cine mai în vârstă, neexperimentat în folosirea tehnologiei şi cu o modalitate de lucru foarte birocratică),
să fie atenţi la ceea ce cumpărăr şi consumă (Caveat Emptor),
să revină în familie şi să mănânce şi să stea mai mult împreună cu părinţii,
să nu respingă autoritatea şi să-i respecte pe cei mai în vârstă (“don’t discount experience. You are an authority on something important, but you’re not an authority of everything. As you enter an adult institution, you have much to teach, but much to learn”),
Poţi cunoaşte mai bine un om într-o oră de joacă decât într-un an de conversaţie.
(Richard Lindgard)
Aroganţa manipulării tehnologice poate acoperi un deficit de calităţi umane intrinseci. O pană de curent poate fi un prilej perfect nefericit pentru testarea cunoştinţelor unui copil/tânăr de astăzi. Ştim din ce în ce mai bine unde să căutăm informaţiile, depozitându-le în memoriile externe şi în lumea virtuală, uitând însă să ne însuşim aceste informaţii, să le transformăm în acte reale, într-o viaţă reală. Problema a fost dezbătută cu peste 2000 de ani în urmă, de către Platon. Noi nu facem altceva decât să mai adăugăm câteva note de subsol la ceea ce a spus el în mitul lui Theuth din Phaidros 168-171, 274b-275b. Poate că greşesc, dar mi se pare că în general, la noua generaţie, memoria trecutului pare a se fi topit în lascivitatea şi imanenţa prezentului. Aşadar, Platon cu ale lui, noi cu ale noastre!
Să începem dar schiţarea profilului generaţiei Y cu o lectură incomodă şi deloc măgulitoare. Mark Bauerlein nu prea vrea să mângâie orgoliul copiilor/tinerilor în cartea sa The Dumbest Generation. How the Digital Age Stupefies Young Americans and Jeopardizes Our Future (Tarcher/Penguin, 2008). Autorul are destule motive să ne tempereze aşteptările utopice şi condescendente de la generaţia tânără. Dar într-o eră a educaţiei centrate pe copil şi nevoile (mofturile?) lui, a idolatriei militante a stimei de sine, o astfel de carte pare a fi sortită unui suicid sau linşaj publicistic.
Profesorul american, cu o largă experienţă de supervizare a dinamicii culturale a tinerilor din America, observă paradoxul ciudat şi periculos la adresa democraţiei că multiplicarea informaţiei şi accesul la ea nu garantează exerciţiul învăţării şi al gândirii. Tinerii de astăzi sunt agili mental dar ignoranţi cultural. Pentru că timpul de lectură zilnică a unui adolescent american a scăzut de la 18 minute pe zi la 7 minute, timpul dedicat jocurilor video şi Internetului creşte în continuu. Dinamica pare a fi clară şi spune de la sine destul de mult.
Iată dar câteva trăsături de personalitate care schiţează portretul noii generaţii:
deficitul de cunoaştere
The ignorance is hard to believe … It isn’t enough to say that these young people are uninterested in world realities. They are actively cut off from them. … They are encased in more immediate realities that shut out conditions beyond – friends, work, clothes, cars, pop music, sitcoms, Facebook. (p. 12, 13)
bibliofobie
Tinerii de astăzi nu citesc cărţi dar nici nu au de gând să le citească. Internetul, un depozit din ce în ce mai mare de cărţi digitalizate, este folosit nu atât pentru lectură ci mult mai mult pentru socializare, vizionare şi piratare de clipuri, muzică (MySpace, Facebook, You Tube, etc.).
Dincolo de răceala unor statistici pe care le aduce ca argumente, ignoraţa viguroasă şi generalizată este evidenţiată de profesorul american prin evocarea unor dialoguri din secţiunea Jaywalking a faimoasei emisiuni The Tonight Show a lui Jey Leno.
“Do you remember the last book you read?” Leno queries a young man.
“Do magazines count?” he wonders. Moments later, a long-haired guy replies, “Maybe a comic book”. (p. 11-12)
“It’s a new attitude, this brazen disregard of books and reading. Earlier generations resented homework assignments, of course, and only a small segment of each dove into the intellectual currents of the time, but no generation trumpeted aliteracy … as a valid behavior of their peers.” (p. 40)
analfabetizare
Într-o erăatât de Crazy Busy, a ADD-ului epidemic (grabă, viteză, nebunia prioritizărilor, comunicare 24/7), a hipomaniei generalizate, cine mai stă să ne numere greşelile de ortografie, să ne supere cu diagnosticarea incapacităţii de silabisire, datorate analfabetizării prin e-alfabetizare?
Dacă scrii pe MySpace, Facebook, blog, etc., o scriitură clară, coerentă şi bine documentată, vei sfârşi prin a-ţi reduce numărul cititorilor sau prin a fi ridiculizat de către “amicii” (“bodies”) virtuali. În schimb, la modă sunt subiectele “relaxante”. Modul în care se comunică permite folosirea cuvintelor stâlcite (“akasa”, “asha” “4ever” , etc.) şi a surogatelor de comunicare laxative, care trimit scrierea la originile comunicării primitive, nesofisticate, prin imagini/avataruri/emoticonuri, etc.
Today’s young people don’t suffer from illiteracy; they just suffer from e-literacy. We can’t spell and we don’t know synonyms because there’s less need to know. What smart person would devote hours to learning words that can be accessed at the clisk of button? Spell/check can spell. Shift+F7 produces synonyms. (mărturia unui internaut, Andrukonis, p. 66)
hipervizualitate şi fascinaţia nihilistă a distrugerii
Excesul de vizualitate/idolatria ecranului pare a fi un simptom al comodităţii gândirii.
Once again, the thinking element prevails, and screens are praised for the way they shape the consciousness of users, not pass along to them ideas and values. The case for cognitive benefits begins with a fundamental feature of games: “far more than books or movies or music”, Johnson asserts, “games force you to make decisions”. True, books involve judgment, but they don’t allow readers to determine the next chapter or decide a character’s fate. Games realities, by contrast, let them steer the car, invest money, and grab weapons. The content is juvenile, yes, but “because learning how to think is ultimately about learning how to make the right decisions,” game activity evokes a collateral learning that carries over to users’ real lives. As Malcom Gladwell noted in his fawning review in The New Yorker, ” When you play a video game, the value is in how it makes you think”. The images may be flashy and jumbled, the action silly and inconsequential, but when you play the game, Johnson explains, “It’s not about tolerating or aestheticing chaos; it’s about finding order and meaning in the world, and making decisions that help create that order. (p. 88)
Cu toate că The Federation of American Scientist constată că jocurile video măresc performanţele de gândire (gândire strategică, analiză interpretativă, capacitate de rezolvare a problemelor, conceperea şi execuţia unui plan, adaptare la schimbări rapide), totuşi
U. S. employers complain relentlessly about “lower-order” thinking skills, the poor verbal and numerical competencies of incoming workers. The Federation report itself notes that only some games prove beneficial (“educational games”) and that they affect only “some aspects of learning”. “Strategic thinking” and “interpretative analysis” sound like advanced cognitive talents, but do games help students read and multiply better than traditional methods do? (p. 139)
Desigur, portretul noii generaţii poate fi continuat prin lectura cărţii, la care vă învit cu căldură.
Poate că nimic nu e mai şocant ca pandemia de ignoranţă într-o eră a comunicării şi a rapidităţii transmiterii informaţiilor. Evident, această ignoranţă poate fi camuflată şi justificată de strategiile de selecţie a informaţiilor într-un ocean imens de date. Cred că nu tehnologia în sine este vinovată de degradarea standardelor educaţionale/intelectuale/culturale ale tinerilor din ziua de azi, ci de vină este capacitatea sau incapacitatea de formare a discernământului şi a stăpânirii de sine.
Când atâtea paradisuri sunt oferite simţurilor noastre, când timpul poveştilor se prelinge peste anii de adolescenţă târzie şi de tinereţe viguroasă, când sunt atâtea artefacte care să te mintă frumos că eşti în centrul atenţiei, cel mai frumos, cel mai deştept, cel mai iubit şi dorit, atunci cine şi de ce să se mai abţină în umilinţa ascetică a decenţei şi a actelor gândite? În limbajul publicitarilor, demult nu se mai foloseşte cuvântul instinct. S-a găsit sinonimul perfect: atitudine! Trebuie să ai atitudine! Just do it! Oricum, a gândit altcineva pentru tine! În acest sens, parcă e inutilă comparaţia cu ignoranţa altor generaţii. Chiar dacă ne proclamăm superioritatea prin progresul cunoaşterii şi al atitudinii open minded, comparativ cu alte epoci istorice, asistăm acum la experienţe de manipulare masivă în plină eră a informaţiei. Realitatea de astăzi îşi permite luxul unui oximoron: cu cât mai multă informaţie, cu atât mai puţină cunoaştere!
Desigur, calculul inuman al statisticilor poate fi răsturnat cu un alt calcul. Tonul profesorului american, cam aspru, la adresa noii generaţii poate fi psihanalizat imediat de către tinerii răniţi în amorul propriu. Cred însă că o parte dintre tezele acestei cărţi se susţin, tocmai datorită faptului că celui care i s-a dat mult, i se cere mult!
Vom analiza şi părerea unui alt autor nord american, care încearcă să ne convingă că generaţia Y este cea mai deşteaptă.
Dar până la următoarea lectură, trebuie să recunoaştem că o parte din vina situaţiei copiilor şi tinerilor de azi o poartă şi cei din generaţia precedentă. Dacă astăzi tinerii sunt
mai prost pregătiţi, cu performanţe şcolare mai slabe,
dependenţi de ecran, pierzând contactul cu realitatea, cu relaţiile sociale,
dacă astăzi tinerii sunt fără ruşine, voyerişti, dependenţi de afişarea şi consumul sexualităţii,
dacă astăzi nu vor să îşi asume responsabilităţi,
nu mai cred în căsătorie,
fură, piratează, mint,
nu cred în Dumnezeu ci în bani, faimă şi noroc,
dacă ei sunt din ce în ce mai violenţi,
nerăbdători,
fără o etică a muncii şi a relaţiilor,
poate că va trebui să ne plecăm pe genunchi şi să recunoaştem iresponsabilitatea noastră, faptul că
i-am lăsat singuri iar ei ne-au imitat solipsismul şi avariţia
le-am cumpărat computer şi jocuri doar ca să nu ne mai bată la cap, să aibă şi ei o preocupare, “să stea cuminţi”,
poate că ar trebui să vedem unde s-a rupt legătura emoţională cu ei,
cum şi-au pierdut încrederea în cuvântul nostru,
cum am furat,
cum am minţit
cum L-am înşelat pe Dumnezeu
dar ne-am rugat să câştigăm la Loto, etc.
Cred că fructele amare ale generaţiei tinere sunt nu doar creaţia exclusivă a acesteia ci şi produsul unor procese care au fost iniţiate din generaţia precedentă. Poate că ar trebui să ne căutăm blândeţea, dragostea, credinţa, răbdarea. Iar apoi să le-o oferim şi lor. Poate că atunci îi vom surprinde ascultând Messiah pe iPod, ştiind şi cine a scris oratoriul. Sau poate că vor citi cărţile din patrimoniul cultural universal pe reader-ul lor şi îşi vor da seama că lumea nu a început cu ei şi cu suferinţele lor neînţelese…
Nota bene: în spaţiul virtual românesc, Scrisoarea către liceeni a lui Tudor Chirilă poate fi interpretată tocmai ca un apel adresat generaţiei Y de a fi cu adevărat originală şi creativă.
