Alonewithothers's Blog

Smile, without a reason why. Love, as if you were a child.

Recent Posts

  • A World of Plastic Promises?

    The implicit religion of hyperconsumerism contains many of the echoes of Christian faith. Malls and movie theaters resemble churches. Celebrities resemble saints. Shopping becomes a sacrament, and gossip magazines become scripture. Even conversion takes on a new form in the hyperconsumer world. In the hyperreal world, we believe that by changing our surfaces we are undergoing conversion. (Mark Sayers,  The Trouble With Paris: Following Jesus in a World of Plastic Promises, Thomas Nelson, 2008, p. 33)

    (…) Many today fear such commitment-based social institutions because self now takes precedence over commitment. As the worldview of hyperconsumerism has taken hold of our imaginations, everything has become shopping. We must not become entangled in commitments, because they could limit our options on finding something better. This constant search for something better means that the supershoppers of hyperconsumerism are still waiting for a better deal after the mall has closed and then are forced to return home empty-handed. Or we find ourselves always on the move, searching for a home that shifts and shimmies over the horizon. We keep up this restlessness as our fears of not being stimulated take over. The key to life, we are told, is to keep holding out for that perfect bargain. But the less we commit, the more we become passive. We never make a move; instead, we simply stand and watch life go by. Our fear of commitment has turned us into passive consumers. We have become voyeurs, watching other people have a life. Pornography shows us other people having sex; gossip magazines show us the emotional lives of celebrities; nature documentaries show us the natural world while we sit in our artificial lounge rooms; reality TV shows us the lives of ordinary people; lifestyle programs show us others doing domestic work; sports teams show us others playing; chat shows show us others conversing. We have stopped having “real” lives; instead, we live hyperreal zombielike lives, remaining uncommitted and out of touch with the art of actual living.

    Our commitment phobia is limiting our ability to truly enjoy life. How then are we to find a way out of hyperreality? How are we to find a way in which to live as a culture that is not trapped by the promises of hyperreal culture? Quite simply, consumerism has invaded every part of our consciousness. If we are to reclaim our freedom, we cannot simply buy our way out of the hyperconsumerist world. If we are to avoid the alluring yet imprisoning temptations of the hyperreal condition, we must effect a different kind of revolution-a revolution that begins with the human heart. But before we can effect a revolution, we must leave the world of hyperreality and make a stop off at the world of reality. (ibidem, pp. 51-52)

    The Trouble with Paris

  • Why More is Less

    Physiology-of-Excellence-Mind-Map-2000px

    Psychology of Excellence

    Everywhere in the modern world, it seems, more younger adults than older adults report having ever been disabled by this new great (emotional) depression . . . Young people today have grown up with much more affluence, slightly less overall happiness, and much greater risk of depression, not to mention triple suicide . . . Never has a culture experienced such physical comfort combined with such psychological misery. (David Myers, The American Paradox: Spiritual Hunger in an Age of Plenty, New Haven, CT Yale University Press, 2000, 138, emphasis added)

  • To the Wonder

     You shall love, whether you like it or not.

    A more conventional film would have assigned a plot to these characters and made their motivations more clear. Malick, who is surely one of the most romantic and spiritual of filmmakers, appears almost naked here before his audience, a man not able to conceal the depth of his vision.

    “Well,” I asked myself, “why not?” Why must a film explain everything? Why must every motivation be spelled out? Aren’t many films fundamentally the same film, with only the specifics changed? Aren’t many of them telling the same story? Seeking perfection, we see what our dreams and hopes might look like. We realize they come as a gift through no power of our own, and if we lose them, isn’t that almost worse than never having had them in the first place?

    There will be many who find “To the Wonder” elusive and too effervescent. They’ll be dissatisfied by a film that would rather evoke than supply. I understand that, and I think Terrence Malick does, too. But here he has attempted to reach more deeply than that: to reach beneath the surface, and find the soul in need. (This was the last movie review Roger Ebert filed.)

    to-the-wonder

    (…) The man who makes a mistake can repent.  But the man who hesitates, who does nothing, who buries his talent in the earth…with him, he[God] can do nothing.

    (…) I feel so close to you…that I could almost touch you. There is always this invisible something…that I feel so strongly…which ties us so tightly together. I love this feeling… even if it makes me cry sometimes… (To the Wonder)

  • Mi-e frică de …

    … perfecțiune. cea contrafăcută, adică făcută de mânuțele noastre.

    mi-e frică

    • de perfecțiunea ambalată, gândită de o armată de șmecheri ce nu mai pot de fericirea mea, fabricată, machiată și împachetată de o altă armată de funcționărași sclavi ce tocmai și-au pierdut fericirea în trebăluiala milităroasă din spatele ușelor ”fabricilor de fericire”

    mi-e frică

    • de fericirea fabricată în serie, de liniile trasate perfect pe o față ce vrea să ascundă cutele și diformitățile sufletului. ce triste sunt ”starurile”, mari sau mici, ce și-au îngropat strălucirea și naturalețea în straturile de creme, farduri, machiaje, frezuri, piercinguri, lozinci și fumuri ale propriei conștiințe. ne uităm atât de mult la perfecțiunea scrijelită în piele, dar uităm să vedem sufletul șters, dramele ascunse, înnecate în adicții, sensibilități, afecțiuni, emoții, eliberări și renunțări interzise doar pentru a face simulacrul perfecțiunii un show vandabil. de ce să plătești luxul impresiilor cu propria viață?

    nu vreau să ajung

    • acolo unde nu se varsă nicio picătură în plus sau pe alături, unde totul e calculat, unde nu e loc de risipă. într-o astfel de lume cuantificată oricine poate deveni valoare nulă, dispensabil.

    îmi este frică

    • de o lume unde o oricât  de mică pată lipsește pentru că linia e perfect trasată, culoarea e impecabil pusă în lumină. Impecabilul mă indispune nu pentru că îmi scoate în evidență lipsurile, ci pentru că e o otravă dulceagă, mă poate atrage în temnița obsesiei.

    îmi este frică

    • de începuturile absolute create de oameni tocmai pentru că ele îmi refuză un sfârșit, o evadare din edenul oferit.

    Testul timpului face ca un cer de sticlă să asfixieze căutări, o floare pixelată să atrofieze simțuri,  un zâmbet botuxat să inhibe dorințe…

    Măcar Dumnezeu a fost fair play: le-a dat oamenilor libertatea să aleagă exit-ul din propria fericire. Oare de ce m-aș exila acum într-un paradis surogat în care să mă simt prizonier? 

    175Gilbert Garcin, Changer le monde (2001)

  • Noul-vechi pluralism

    E pur și simplu incredibil cum poți avea o perspectivă evoluționistă și totuși să creditezi niște ”primitivi” de acum vreo 2-3 mii de ani cu atâtea capacități intelectuale de a crea Biblia, o așa de mare și sofisticată ”înșelăciune”. De fapt nu facem altceva decât să îi credităm pe alții cu suspiciunea și conspirațiile epocii noastre! (Aici e  vorba de o legitate simplă: niciodată nu poți justifica creațiile literare prin ochelarii nihilismului hermeneutic!)

    M-am lecuit de ateismul meu “superior” atunci când am început să citesc Biblia și să încerc să o înțeleg. Printr-un exercițiu critic, de interogare și cercetare, nicidecum de acceptare tâmpă sau pur telepatică/transă, etc., am găsit o bogăție și o actualitate care vibrează  atât în viața celor de acum câteva mii de ani, cât și în frământările fugare ale ”sofisticaților” de azi. Așa descoperi că de fapt nu ești singur în acest proces. Duhul lui Dumnezeu lucrează cu adevărat atunci când omul își pune întrebări cu privire la Dumnezeu. Dar e vorba de întrebări care caută viața, nicidecum întrebări care caută doar să justifice moartea, întrebări care caută un subiect, nu doar simple atribute, întrebări care caută să schimbe ceva, nu să acopere indecizii rușinoase, etc.

    Daniel's_Answer_to_the_King

    Daniel’s Answer to the King, by Briton Rivière (1890)

    Pentru cei care caută, bat la ușă și cer, există șanse să găsească, să li se deschidă și să primească ceva. Ca să vă convingeți cât de frumoasă, bogată și actuală e Biblia, iată o frumoasă prezentare a cărții Daniel din Vechiul Testament, prezentare făcută de John Lennox, un renumit profesor de matematică și apologet de la Cambridge (pășind pe urmele lui David Gooding).