Isn’t it hilarious:
We’re walking side by side
And everyone’s thinking
He’s the only lonely
And we’re asking ourselves:
What is the bubble made of I am in?
-
-
Let me learn by paradox
that the way down is the way up,
that to be low is to be high,
that the broken heart is the healed heart,
that the contrite spirit is the rejoicing spirit,
that the repenting soul is the victorious soul,
that to have nothing is to possess all,
that to bear the cross is to wear the crown,
that to give is to receive,
that the valley is the place of vision. (Arthur Bennett, The Valley of Vision)[…] almost everything Jesus said about the nature of Christian discipleship is precisely the opposite of what our culture exalts.
Take the Beatitudes, where Jesus (in Matthew 5:3-12) describes the characteristics of those who truly follow him. When you compare these traits to what our world commonly values, you clearly see the upside-down nature of God’s ways.
Blessed are the poor in spirit? Our culture looks down on those who aren’t self-sufficient, self-reliant, and self-made. It commends those who are “rich in spirit”.
Blessed are those who mourn? We tend to dismiss those who acknowledge the dark reality of their own sin. They’re psychologically unhealthy, and their real problem is self-esteem.
Blessed are the meek? We exalt the socially strong and influential – the powerbrokers. After all, what do we see more of- conferences on serving or conferences on leading?
Blessed are the merciful? Blessed are the peacemakers? Mercy and peacemaking appear weak; revenge is tougher, more honorable. After winning a game by forty-two points, a famous basketball player was asked why his team’s starting lineup stayed in after the outcome was certain. He replied, “You don’t get anywhere in this world by having sympathy.”
Blessed are the pure in heart? Our culture is obsessed with removing guilt by denying wrongdoing. Christian purity is a deeper transformation dependent on begging for mercy from God. This kind of purity in our culture is unwanted and, frankly, offensive. (Tullian Tchividjian, Unfashionable: Making a Difference in the World by Being Different, Multnomah Books, 2012, pp.20-21)
-
If I find in myself a desire which no experience in this world can satisfy, the most probable explanation is that I was made for another world. If none of my earthly pleasures satisfy it that does not prove that the universe is a fraud. Probably earthly pleasures were never meant to satisfy it, but only to arouse it, to suggest the real thing. If that is so, I must take care, on the one hand, never to despise, or be unthankful for, these earthly blessings, and on the other, never to mistake them for the something else of which they are only a kind of copy, or echo, or mirage. I must keep alive in myself the desire for my true country, which I shall not find till after death; I must never let it get snowed under or turned aside; I must make it the main object of life to press on to that other country and to help others to do the same. (C. S. Lewis, Mere Christianity, Harper, 2000, p. 136)
-
Toți construim castele în aer. Problemele vin atunci când vrem să locuim în ele.
Istoria imaginilor folosite în publicitate e o veritabilă sursă pentru un istoric al ideilor. Las la latitudinea cititorului analiza evoluției simbolisticii și a mesajului publicitar din următoarele două imagini.
De la
la
pentru că
Însă mi se pare foarte interesantă transformarea conceptului de rai/transcendent: de la o simbolistică spirituală, a unei purități aproape transmundane, ajungem la puritatea fancy a umanului ce se reinventează pe sine, care se modelează, proiectează, se auto-susține. Transcendentul ontologic, vertical, e transformat acum în așa zis-ul transcendent orizontal, social, al alterității (săracul Levinas, dacă ar ști cât de răstălmăcite îi sunt cuvintele!). Toți sunt implicați, sunt fericiți, nu mai este nicio animozitate și răutate între oameni, oamenii nu trăiesc ca să muncească ci doar ca să se distreze, ce mai, veselie ca în rai!
Kitsch-ul intelectual al postmodernismului nu face decât să altereze, să modifice paradigme vechi, mai ales suvenirurile religioase; să răstoarne canoane ca să instaureze uniformitatea miștoului superior, glazurat cu pretenții de modestie și autenticitate.
Să fie narcisismul adevăratul opiu pentru popor al timpurilor noastre? Pentru că a man’s got to be in his own heaven to be happy (Mark Twain), să nu ne mirăm că nu mai e prea mare diferență între foarte multe biserici occidentale și mainstream-ul cultural vizibil azi pe toate ecranele.
De fapt, la ce sens să mai aștepți escatonul când raiul e aici și acum, servit cu atâta amabilitate de comercianți/predicatori/vindecători, etc.?
”Is Heaven about God, or is Heaven about me?”, iată o întrebare cu răspunsuri diferite pentru epoci culturale diferite!
During the new millennium, several major interrelated cultural trends helped shape American views of heaven and salvation. Especially significant were increased anxiety, the impact of the therapeutic worldview (which exalted self-fulfillment and personal happiness), the emergence of an entertainment culture (which stressed pleasure and amusement), concerns about the breakdown of the family and the impoverishment of personal relationships, and the growing acceptance of a postmodern, relativistic perspective of life. Influenced by these trends, many Americans in the years after 2000 portrayed paradise as a place of comfort, self-actualization, bliss, enriching entertainment, and robust fellowship. Most Americans publicly stated or implied that almost everyone, except the extremely wicked, would go to heaven. (Gary Scott Smith, Heaven in the American Imagination, Oxford University Press, 2011, p. 204)
Poate că în acest delir al beautificării personale, al gratificării cu un rai accesibil, ne vom trezi, la un moment dat, că trăim un iad din care nu mai putem evada pentru că “the one principle of Hell is: I am my own.” (George MacDonald).
-
The test of the morality of a society is what it does for its children (Dietrich Bonhoeffer)
Vasile Tomoiagă făcea pe Facebook un scurt comentariu la ultimul videoclip al lui PSY:
Perversiune, absurd, bășcău, insatisfacție, lehamite.
Cam aici am ajuns cu evoluția speciei.
Homo sapiens? Istorie, l-am depășit.Iată și video-clipul respectiv:
Ca să fiu puțin avocatul diavolului (dar într-o notă puțin ironică :-)), i-aș aduce aminte lui Vasile că trăim vremuri tare glorioase (a unei filosofii/civilizații autofage: respingerea oricărui fundament/argument/concepții filosofice de către orice profan, în numele simplității, a relativismului, autenticității, etc., se face în maniera turmei care digeră automat tocmai fundamente/argumente/concepții filosofice – cele ale modernității târzii):
- singurul absolut pe care ni-l putem permite este acela că suntem mai buni, umani, frumoși și deștepți ca oricând! Și nimeni nu are dreptul să ne deconstruiască acest sfânt adevăr! Orice referință laudativă la vreo epocă anterioară în comparație cu vremurile noastre te face automat retrograd, autoritar, fundamentalist, negativist, ignorant. Promisiuni nebănuite germinează în zările ce ne stau în față. Viitorul sună bine! Cine nu crede asta are nevoie de o mică consiliere pentru re-setare!
- arta, ca vestimentație socială a ceea ce clamăm că digerăm în interior, nu trebuie încărcată de nicio prejudecată morală! Ea nu se supune niciunei judecăți de valoare pentru că, nu-i așa, nu există o autoritate unică la care să ne raportăm (expozițiile artiștilor sunt doar prilejuri de a comunica aceleași vechi banalități receptate însă în vocabulare diferite). Democrația valorilor permite tocmai pulverizarea dorințelor noastre în dezmățul idolilor convenabili. Anticii cu Venus sau Madonna, noi cu Lady Gaga! Romanii cu luptele cu gladiatori, noi azi cu Tarantino și UFC! Preferințele noastre nu se comentează sau justifică ci trebuie respectate ca fiind parte a individualității fiecăruia. Cine își exprimă dezacordul cu opțiunea mea nu a face decât să îmi atace propria ființă, să mă subjuge sistemului lui de valori! Nu există discuție în abstract despre valori, există doar asumări individuale, de aceea judecata – chiar estetică – nu-și are niciun fundament (atunci și asumpția fundamentală a societății de azi, cea a evoluției/dezvoltării comparativ cu cele precedente, este fără nicio valoare și ar trebui renunțață la ea tocmai ca o prejudecată prin care ne exprimăm dominația, nevoia de putere). Expoziție cu avortoni, dramaturgie cu pedofilie sau zoofilie – iată doar câteva noi provocări și mijloace de atinge autenticul în expresia artistică!
- pentru că în vremea societății transparente nu mai există intimitate, atunci în spațiul social trebuie să renunțăm la a) orice reminescență paternalistă (a se citi critică) și b) puritană (a se citi pudică). a) În termenii gândirii tari, Edenul e acum reinventat și livrat/consumat la televizor, în mall, pe Facebook, etc. Fructele interzise sunt accesibile oricui. (Utopia lor e falsă, utopia noastră e de dorit!) A te împotrivi acestui val de democratizare ascunde o pătimașă și periculoasă dorință de dominare. E lupta de clasă transpusă în termeni estetici, morali, etc. În paradigmă stângistă, orice așa zis adevăr absolut nu e decât o iluzie folosită în jocul puterii și al dominării. Deci să terminăm cu aceste absolutiste împovărătoare! b) În termenii gândirii slabe, bășcălia e regimul nostru de adevăr, singurul pe care ni-l mai putem permite! Așadar, să spargem tiparele, să judecăm judecata, să râdem de râs, să deconstruim tot ceea ce alții au construit! Absurdul e apogeul raționalității ce se autodivinizează – nu noi suntem vinovați de asta, dar dacă tot avem asta în meniu, să-l aruncăm pe toți pereții! (Evident că logica lui a) e în contradicție cu logica lui b), dar ăsta e un amănunt neinteresant, periferic, neimportant.)
- să renunțăm la concepția omului rațional! Grecii, creștinii și iluminiștii ne-au domesticit instinctele și ne-au luat vlaga. Să reinviem vitalismul, pasiunile care zac ascunse sub mormanul de comandamente sociale! Odată omorâți paznicii, ospiciul devine canaval. Și dacă e bal, bal să fie! Iar la sfârșitul lui să nu aibă nimeni curajul să ne pună să plătim oalele sparte. Nu există vinovăție pentru că nu există bine și rău. Le-am depășit, suntem dincolo de orice bine și rău!
Post homo-sapiens este supra-omul extaziat de Nietzche, a cărui caricatură elocventă o avem în persoana acestui artist. De fapt caricatura e noul autentic/original (nu degeaba ne strâmbăm în fel și chip în pozele pe care le facem)! Fața întoarsă, fundamentul răsturnat, valoarea inversată, iată câțiva dintre noii vectori ai speciei post-umane.
Să nu ne mirăm de vremurile în care oamenii o să ajungă clovnii de serviciu ai roboților!
PS.
Nu e ironică situația că orice luare de poziție cu privire la anumite lucruri considerate nocive pentru copii este subminată de o sofistică sau psihanaliză de aprozar? Și că tocmai trendurile respective sunt aproape exclusiv ”targetate” și propagate pentru categoria de vîrstă considerată cea mai vulnerabilă?
