Oricât ne-ar displăcea, întâlnirea cu ea se va produce în circumstanțe pe care nu le putem controla după bunul plac (până și ”curajoșii” sinucigași vor trebui să accepte că planul lor trebuie să includă și o grămadă de ”anexe”, virtualități incovenabile cum ar fi blocajul trăgaciului sau faptul ca aruncarea de pe pod poate deveni prilejul bravării vreunui salvator inopinat, etc. – câteodată lucrurile merg chiar mai anapoda decât gândirea noastră!).
Și, pentru cei care sunt pregătiți de trecerea dincolo – în tărâmul celor adormiți pentru unii, anihilați/descompuși pentru totdeauna pentru alții – nu ai putea decât să ai un sentiment de respect: iată oameni gospodari, care își fac ordine în viață. Însă până și aici spiritul capitalist s-a inserat cu ofertele lui ”de nerefuzat”. Până și moartea trebuie aranjată cu un contract, trebuiesc plătite niscaiva comisioane și taxe, ce mai, omul gospodar trebuie să fie mai gospodar decât i-o cere condiția lui umană. Citiți vă rog următorul text al unui pliant rătăcit, alături de alte câteva zeci de exemplare, prin scara blocului în care locuiesc:
You may be surprised to learn that the first thing most people say, when they pre-plan their funeral arrangements through us, is something like this: ”I’m so relived! I kept putting this off. It’s one of the easiest things I’ve ever done.”
Peace of mind for as little as $25 a month with no interest being charged ensures your final arrangements will be taken care of by ….”
Is it true?
The longer you wait, the more something will cost? YES!
By recording and pre-paying your final arrangements now, you are able to hold prices at their current level, and avoid the uncertainties of future inflation. Regardless of how high prices go in the future.
Înainte de întâlnirea cu doamna în negru trebuie să mă pregătesc de întâlnirea cu domnii în negru, businessmen-ii care îmi deschid mintea cu ce ar trebui să fac în viitor, îmi oferă reduceri, îmi gâdilă orgoliul pre și post-mortem cu tarife miniscule și îmi produc acea furnicătură în degete să semnez cât mai repede contractul cu ei, atâta timp cât încă reducerea lor mai este valabilă. Cu o astfel de investiție bună moartea devine o veselie, ultimul pas de defilare în fața unui social care ne-a capsat zîmbetul fals de o retină obosită de atâta fericire.
Dincolo de grija normală de a îți pregăti cele necesare trecerii dincolo, ceea ce mă sperie cel mai mult la această abordare afaceristă a morții este falsa escatologie laică/seculară/economică: fiorul uman al morții e virusat/căpușat de interesul stric financiar. De altfel acest lucru nu ar trebui să ne surprindă: acum, în fața acestui discurs publicitar suntem la finalul unui proces în care grija dar si responsabilitatea în fața divinului s-au transferat în curtea armatei de funcționărași și precupeți tare interesați de bunăstarea epidermei noastre, de la leagan si pana la mormant. De prea multe ori îngropăm lucrurile cu adevărat importante sub avalanșa ofertelor de a rezolva lucrurile urgente, aflate sub imperiul unei vitalitati ce e musai de raspandit si altora.
Eugen Ionescu a denunțat mereu, încă din tinerețe, cultul forței ca dezumanizant și a combãtut ca stupidă și falsă teoria că totul în lume se decide numai prin raportul de forțe. În teoria aceasta nu cred decât imbecilii, impotenții morali, idolatrii, adoratorii minciunii. Exaltarea energiei și dominației, a pretinsei vitalități, nu duce decât la pustiirea vieții. Unde domnește forța, dragostea nu există. Unde domnește forța, nimic nu există. Decât neadevărul. Cine e refractar la retorica forței, acela, vulnerabil desigur, e invincibil. (Alexandru Paleologu, Despre lucrurile cu adevărat importante, Polirom, 1998, p. 94)
Tocmai pentru că este o rescriere inversată a genezei, moartea ar trebui să fie o modalitate de întâlnire cu Creatorul, ale cărui relații ”contractuale” necesită ceva mai mult decât deschiderea portofelului…
Fred Marcellino, Death as Lonely Business (1985)
