Printre prea-multele filme deșeu produse la Hollywood am găsit săptămâna asta o provocare și o promisiune eșuată, ce se cere reluată și făcută din nou, cu mai mult nerv, culoare și text.
“Pawn Sacrifice” (2015) ar fi trebuit să fie un fel de ”Birdman” al lui Toby Maguire, un anti-film, o răsturnare ironică a rolului său din ”Spiderman”. Din păcate “Pawn Sacrifice” este un film grăbit, făcut la repezeală, o cale parcursă doar pe jumătate și de aceea risipită prematur.
Avem povestea romanțată a lui Bobby Fisher, a genialității sale precoce, a maturizării lui și a devenirii sale într-un erou sacrificial, adus pe altarul coeziunii social-patriotice. Un destin oglindă cu cel al lui Spiderman, jucat de același Toby Maguire urmă cu vreo 15 ani. Același destin al unui copil precoce, fără tată, cu o mamă depășită de potențialul copilului său, aceeași hiper-sensibilitate care însoțește capacitățile sale ieșite din comun. Spre deosebire de Spiderman, unde eroul se pune în slujba tuturor, ”Pawn Sacrifice” portretizează un erou ce are drept inamic pe toată lumea – părinți, iubită, reporteri, admiratori, evrei și, inevitabil, rușii pe care vroia să îi învingă. De aici și tușa prea evidentă, stridentă chiar, pe care o capătă Bobby Fisher în acest film. Deliciul unei opere de artă stă tocmai în ceea ce se descoperă acoperind și nu dezvelind complet!
Filmul e lipsit de umor dar este cât se poate de ironic atît în producție cît și in prezentare:
- URSS este imperiul, USA outsiderul firav, modest și eroic,
- mama lui Bobby este evreică, cu simpatii comuniste, fugită însă din Rusia tocmai din cauza persecuției comuniste,
- Bobby Fisher este și el evreu care, de-a lungul timpului va dezvolta un anti-semitism acerb (tocmai datorită infuziei grosolane de rațiune semnificante – lucrurile nu sunt accidentale ci se întâmplă după un timp și tipar anume, de aici nevoia conspirației ca inserție de sens într-o lume fără sens, pur mecaniscistă),
- Spassky, eternul rival rus, nu e portretizat prea complex (Liev Schreiber cam atât poate)
- în timp ce Fisher, cu toate eforturile lui Toby Mahuire, e prea grav și precoce paranoid.
Filmul poate fi despre fiecare dintre noi atunci când ne apropiem de granița patologicului, a jertfei de sine care se consumă pentru un ideal mai mare, etc.
PS: filmul este 100% corect într-un punct unde nu se cere niciun comentariu: ”rușii nu joacă după reguli!” 🙂
Alonewithothers's Blog 
Leave a comment