Urmărind clipul de mai jos, mă apucă tremuriciul când mă gândesc la complexul oedipian cu care Freud a dinamitat normalitatea “parenting”-ului.

Piatra aruncată de un nebun nu poate fi urnită de 10 înţelepţi, spune o vorbă populară. Psihanaliza kitsch care vede în orice acţiune un morman de patologii contaminează cam orice eforturi de a clădi o relaţionare normală (e demn de psihanalizat cinismul celui care merge pe un astfel de mecanism interpretativ). Când o explicaţie e ca marmelada, adică o poţi întinde pe orice fel de suprafaţă, atunci încep să am dubii despre corectitudinea ei. De fapt când generalizezi boala, dai de lucru nu doar doctorilor, cât celor de la laboratorul de analize! 

Noroc însă că e vorba doar de o reclamă. De fapt  societatea noastră e tot mai dominată de tentaţia inocenţei de care vorbea Pascal Bruckner, acea infuzie siropoasă şi atotputernică a dreptului fără responsabilitate, a beneficiilor ce curg gârlă, a plăcerii la comandă, fără a simţi niciodată vreun fior de vină, remuşcare, părere de rău. Trăiască despotismul democratic al bunului plac sau privilegierea perspectivei copilului comanditar în defavoarea perspectivei părintelui responsabil! De altfel ne naştem cu mecanismul de a dicta altora împlinirea nevoilor noastre vitale (nou-născutul care plânge pentru că are nevoie de mâncare, să fie schimbat, etc.), pe care îl extindem apoi la nevoi din ce în ce mai diluate valoric, dar stringente pentru ego-ul într-o continuă competiţie cu ceilalţi (copulul care ţipă în continuu în magazin pentru că nu mai poate trăi fără jucaria, X BOX-ul de pe raft, etc.). Uite aşa ajungem consumatorii învăluiţi în aura autoputernică a cardului de credit, a reclamării în continuu a drepturilor, etc., uitând că de fapt suntem nişte sclavi vânduţi, clone ale unor sofişti cu talent, etc.

Creşterea unui copil oferă şansa părintelui să vadă cât de deformată este filosofia educaţională a societăţii în care trăieşte, care îi sunt carenţele, cum se poate evita contaminarea sau, pentru că un mediu aseptic e imposibil de realizat şi chiar nesănătos, cum se pot administra anticorpii pentru ca acel copil să crească cât mai puternic şi rezistent la sunetul sirenelor frumoase, dar devoratoare. Uite aşa că, dincolo de toate, un profesor care îşi creşte copilul trebuie musai să reintre la şcoală şi să dea examene noi. Aşadar, sunt ceva mai ocupat pentru restul vieţii.