Macronarațiuni postmoderne (Prolog)

Un antropolog al culturii nu are cum să nu fie uimit de contradicțiile flagrante ale oricărei construcții culturale recente care propune ceva nou doar pe terenul arat al unei construcții mai vechi, dărâmate de suflul nou, revoluționar, al ”progresului”. La o mai atentă privire se poate lesne observa câteva legități străvechi

(1.) nimic nu este absolut nou: avem reminescențe, matrici, paternuri care se păstrează indiferent de variațiile/hainele noi pe care le îmbracă un anumit conținut ideatic,

(2.) oricât de nihilistă și revoluționară ar fi o anumită ideologie/filosofie/structură ideatică, ceva trebuie mai întâi negat, contrazis, respins pentru ca ceea ce va fi pus în locul negației să capete valoare soteriologică (adevărații nihiliști nu au cum să-și exprime revolta totală pentru că ori sunt în spitalele de psihiatrie ori s-au sinucis deja, toți ceilalți ”nihiliști” sunt doar rapsozi și pseudo-martiri/mesia îndrăgostiți de formă/expresie/starea de rebeliune, nu de conținut, de tragicul dezordinii totale. Nihilistul nu e niciodată un mesia ci doar o copie a anticristului, menirea lui nu e să schimbe lumea ci să o distrugă! Pe de altă parte să nu uităm că mai nihilist poate fi unul așezat în albia domoale a unui comportament mecanic, lipsit de viață, decât un guraliv zburdalnic si nonconformist, vorbind aici de un nihilism înțeles ca decadență, osificare, moarte a formei fără conținut),

(3.) oamenii sunt adunați laolaltă mai mult de ceea ce urăsc sau detestă decât de ceea ce iubesc.

Luând în considerare aceste legități simple, voi continua să analizez această ”revoluție”/trezire eco în mentalul românesc ca un import fancy, destul de întârziat, din mentalului unui Occident postmodern care, odată ce a respins modernitatea și temeliile sale (macronarațiunea cosmosului greco-iudeo-creștin), se află în căutare de noi macronarațiuni surogat. Și, pentru a trezi nevoia de a cumpăra noua marfă, trebuie mai întâi trezită dorința/nevoia/teama/angoasa în posibilul cumpărător. Aici frustrarea în fața abuzurilor/promisiunilor neonorate ale modernității capătă forma cât se poate de facilă a isteriei. Ea este începutul absolut necesar prin care începe purificarea ritualică!

Student in Gas Mask, Earth Day, 1970