Category: Utopica

“Science has failed this world”

H+_Poster_1024

In the future, 33% of the human population will retire their cell phones and laptops in favor of a new technology which connects the human nervous system to the Internet. But something dark is coming to threaten this path of accelerating progress…

The optimistic future (where technology will solve all our problems, where digital eyes will process cynical data of an quantitative reality) and the techno-narcissism (with singularity as the self-realization of God, the final step of replacing the old God with a new version), imagined by many authors, are accompanied by the nightmare of a technological apocalypse (or technological nihilism, using Heidegger’s vocabulary). It seems that every time when people have beautiful dreams, they are accompanied by the dark shadow of some disastrous predictions. The hygienic aesthetics of our digital age meets the aesthetics of destruction and decay of a possible post-technological age.

Which is stronger: idolatry of hope or idolatry of destruction?

It is prohibited/or possible for humans to become God through science?

Where will the science of today lead us tomorrow?

“Human Complexity Cannot Be Digitized”

I see trans-humanism as a philosophy that use the latest technological tools to fulfill its goals; it is a contemporary surrogate at the millennial belief of transcending death and acquiring perfection.

Both religious theological frameworks and quasi-religious biotechnological fantasies suggest that aging and fragility can be conquered and death overcome (Leigh Turner, “Biotechnology as Religion”, Nature Biotechnology, Volume 22, Nr. 6, June 2004, p. 659)

Would be an unforgivable mistake to be critical to the dangers of religious beliefs without being mindful of the dangers hidden in the womb of the utopian promises of transhumanism (should not surprise us that most of the sci-fi literature is dystopian, not utopian).

Despite its philosophical shallowness, transhumanist project will continue to shape the culture of post-industrialist societies throughout the 21st century. Citizens of liberal democracies in particular must be aware of the challenges posed by the transhumanist vision and ponder who should determine the future of humanity, and how should the decision-making process take place. (Hava Tirosh-Samuelson: “The Transhumanist Project: Assessment and Critique”,  )

A must read book: H+/-: Transhumanism and Its Critics, Gregory R. Hansell & William Grassie (Eds.), Metanexus Institute, 2011

transhumanismanditscritics

Libertatea captivă

Mai întâi să ascultăm puțină muzică halucinogenă care să ne introducă în temă:

gonsalves4Rob Gonsalvez, Flight Plan

Înghesuială mare în universurile ce ni se deschid în fața ochilor! Memoria colectivă este populată de tot felul de lumi virtuale, de personaje magice, de eroi, personaje malefice, îngeri, roboți, zâne, vrăjitori, elfi, zei, oameni și animale. Operele de artă, cărțile și filmele sunt adevărate case ale viselor unde se refugiază o minte obosită de serialitatea vieții cotidiene. Incredibilul nici nu-și mai joacă jocul justificării, evaziunea ne este prezentată de fapt ca o invazie a ceea ce e greu de crezut, jocurile cu atribute clar demarcate se petrec în cadrul unor linii narative ce ne dezvăluie familiarități străine, știința pusă în slujba fantasticului, personaje create din culori, umbre, halo-uri, materialități atât diferite încât orice poate fi sursă a orice, crearea și distrugerea sunt corolarele inevitabile unor lumi ce caută pacea eternă, milenară, prin încleștări teribile, iată doar câteva dintre oximoroanele unei altfel de realități magice. Logica identității și a noncontradicției, pe care se bazează gândirea europeană ce a făcut posibilă știința, este împletită cu o logică a ambiguității, a identităților multiple.

Recunosc că în ultimul timp sunt foarte interesat de posibilitatea unei teologii a imaginarului, analizând relația dintre teologie, imaginar și industria media. Știu că e necesară o arheologie a acestei relații dificile. Dificilă pentru că de prea multe ori, mai ales în ultimele 2 secole, teologia creștină a trebuit să se conformeze epistemei științifice a lumii seculare. Iată dar că azi, poate mai mult ca niciodată, omul înconjurat de gadgeturi și uimit de avansurile tehnico-științifice plonjează în lumile virtuale de care se simte atras și pe care le face cât mai accesibile. Nu doar realitate ci și ficțiune la purtător!

Păstrând încă închisă discuția despre o posibilă teologie a imaginarului, chiar dacă mitologiile crăciunului sunt în toi și tare mă ispitesc a le supune unei re-lecturări, vă propun vizionarea trailer-urilor a două filme foarte recente, din viitor, aș putea spune. Sunt demne de observat similitudinile, universul cromatic, cum se realizează trancenderea dintr-o lume în alta, tipologia caracterelor/personajelor, dinamica acțiunilor și, inevitabil, finalitatea la care trebuie să ajungem, forțați de materialitatea timpului din realitatea noastră.

Escape with us!

Epic (2013)

și Oz the Great and Powerful (2013)

Visul lui Kant și coșmarul lui Hobbes

Am citit recent un portret al Statelor Unite în paralel cu cel al Europei, portret făcut de Robert Kagan în Of Paradise and Power: America and Europe in the New World Order (Vintage, 2004).

Europa crede într-o lume kantiană a raționalului, a legilor stabilite prin negociere, dialog. Totodată Europa este o lume a unui postmodernism al refuzului puterii/forței. Vorbim deci despre un idealism european, o aparentă valorizare a unui moralism rigid în relațiile internaționale, un idealism al voinței supuse legii, o lume kantiană a domniei păcii. Ce bine sună pe hârtie!

Statele Unite nu au nicio problemă în a apela la forța militară pentru a impune liberalismul într-o lume anarhică. Americanii nu văd lumea în culorile complexe ale nuanțelor, așa cum istoria i-a forțat pe europeni să o privească. Americanii tind să privească relațiile internaționale în domeniul demarcării dintre alb și negru, dintre bun și rău. Ei caută finalitatea, nu sunt foarte răbdători cu birocratismul care le întunecă orizontul finalităților, al rezultatelor concrete. Tocmai pentru că știu că mai degrabă dezordinea, anarhia, violența, răul moral sunt mai naturale decât visul domniei rațiunii, americanii tind de multe ori să fie unilaterali și să aibă un fel de cinism al folosirii forței pentru a ține în frâu aceste energii rele ale naturii umane. Cu toată această manieră foarte pragmatică pe care o au, cred că americanii tind să cadă tocmai în capcana idealizării propriei poziții și să glorifice rolul mesianic pe care îl au pe scena istoriei (nu că ar fi primii care ar face-o).

Într-o societate tot mai lejeră în ceea ce privește valorile morale, unde indivizii sunt tot mai eliberați de restricții în ceea ce privește designul vieții private, statul devine tot mai puternic tocmai pentru că s-a instituit și a rămas cam sigura instituție/autoritate morală în societate. Ne definim azi ca ființe eliberate de orice fel de autoritate, de heteronomii și de starea de minorat din care ne vroia eliberați I. Kant. Ei bine, asta ne aduce tocmai în brațele pesimismului antropologic al lui Hobbes. Inflația reclamării drepturilor fără a recunoaște sau a face apel la o autoritate lasă omul descoperit în fața pericolului ilustrat de expresia latină Homo homini lupus est.

Dar acolo unde se creează un vid trebuie să vină altceva în loc care să umple acel vid. Paradoxul pe care îl trăim azi e că odată cu mărirea senzației (iluzorii, reduse la ”libertatea consumeristă”) că avem libertate și drepturi  (plusând cu ceva artificii dramaturgice – ale activismului social –  atunci când ne sunt amenințate aceste drepturi), statul capătă de fapt puteri din ce în ce mai mari. Diversificarea libertăților e posibilă prin legiferare, adică prin intervenția statului tocmai ca element regulativ, ca instanță a păstrării ordinii, drepturilor și libertăților. Ori istoria ne învață că acumularea de putere a statului duce la abuzul de putere (așa cum creșterea legiferării nu înseamnă automat o scădere a infracționalității, ci dimpotrivă).  Creșterea populației aduce cu sine nevoia măririi aparatului de control și de coerciție pentru a ”asigura ordinea socială”. Deci paradoxul funcționează mai departe: cu cât suntem mai mulți și mai gălăgioși cu privire la ce vrem, cu atât mai mult statul ne controlează/regularizează viața. E interesant cum mai toată literatura science-fiction ne zugrăvește un stat distopic, foarte puternic. Așa că sunt mari șanse să avem visul lui Kant bântuit de coșmarele leviatanului lui Hobbes!

sursa: http://weheartit.com/tag/surveillance%20society

The Transhumanist God

Instead of praying for transcendence let’s engineer transcendence. Let’s engineer ourselves into blissful utopian existence. “We are as gods and might as well get good at it”. (YouTube description)

“Unfortunately, the singularity may not be what you’re hoping for. By default the singularity (intelligence explosion) will go very badly for humans… so by default superhuman AIs will end up optimizing the world around us for something other than what we want, and using up all our resources to do so.“ (Reddit’s CEO Luke Muehlhauser)

The sciences, good and innocent in themselves, had even in Ransom’s own time begun to be subtly maneuvered in a certain direction. Despair of objective truth had been increasingly insinuated into the scientists, indifference to it, and a concentration upon power had been the result. Babble about the élan vital and flirtations with pan-psychism were bidding fair to restore the Anima Mundi of the magicians. Dreams of the far future destiny of man were dragging up from its shallow and unquiet grave, the old dream of Man as God. The very experiences of the pathological laboratory were breeding a conviction that the stifling of deep set repugnances was the first essential for progress. And now all this had reached the stage at which its dark contrivers thought they could safely begin to bend it back so that it would meet that other and earlier kind of power.

Indeed, they were choosing the first moment at which this could have been done. You could not have done it with nineteenth-century scientists. Their firm objective materialism would have excluded it from their minds; and their inherited morality would have kept them from touching dirt. MacPhee was a survivor from that tradition. It was different now. Perhaps few or none at Belbury knew what was happening: but once it happened, they would be like straw in fire. What should they find incredible, since they believed no longer in a rational universe? What should they regard as too obscene, since they held that all morality was a mere subjective by-product of the physical and economic situations of men? From the point of view which is accepted in hell, the whole history of our Earth had led to this moment. There was now at last a real chance for fallen Man to shake off that limitation of his powers which mercy had imposed upon him as a protection from the full results of his fall. If this succeeded, hell would be at last incarnate. (C. S. Lewis, That Hideous Strength, Scribner, 2003, p. 203)

They (Nazism and Communism, my note, M.C.) are at war with nature. Human nature. This is the root of totalitarianism! Nazism is an ideology based on counterfeit biology, while communism is based on counterfeit sociology , although both systems claim to have scientific basis”. (Fr. Thom in The Soviet Story)

Now the whole world had one language and a common speech. As people moved eastward, they found a plain in Shinar and settled there. They said to each other,

“Come, let’s make bricks and bake them thoroughly.”

They used brick instead of stone, and tar for mortar. Then they said,

“Come, let us build ourselves a city, with a tower that reaches to the heavens, so that we may make a name for ourselves; otherwise we will be scattered over the face of the whole earth.”

But the Lord came down to see the city and the tower the people were building. The Lord said,

“If as one people speaking the same language they have begun to do this, then nothing they plan to do will be impossible for them. Come, let us go down and confuse their language so they will not understand each other.”

So the Lord scattered them from there over all the earth, and they stopped building the city. That is why it was called Babel—because there the Lord confused the language of the whole world. From there the Lord scattered them over the face of the whole earth. (Genesis 11:1-9)

Hand Fixing Hand by Shane Willis

%d bloggers like this: