Category: Utopica

Why I don’t believe in the myth of social justice

“Social Justice” is just “diversity” and “multiculturalism” renamed. The emphasis on “social justice’ concept is a propaganda’ way to look pretty and intelligent at the same time, like candidates for Miss World. When everyone is considered a center, then everyone is in reality marginalized! We are now very in-loved by our “social justice”, in fact this is a revenge of different “marginalized” groups over the “white, capitalists, Protestant, Euro-centric, homophobic, misogynistic and authoritative” majority of those who had power (yes, Marx is the “prophet” of our days!). We have “to liberate from the repressive power structures of the past” through the strategies of the new “soft” power! In doing these the new propaganda works very well in our times. The leftist authors make a lot of  selection of truth, demonization, scapegoating, retelling history, censorship of ideas, words, authors, etc.

I really think that the critique of absolutist ideologies has to be accompanied with the critique of contemporary relativism. It is very interesting how some very relativistic persons are so convinced by their multicultural values! The question is if they can imagine the values of tolerance, respect, dignity, and freedom exclusively based on the “marginalized cultures”. I really doubt about this. How will be a society built on the values of gay “community”? By the way, how is possible that a society obsessed with the concept of difference, the other as another differently, sees homosexuality, the love of each other as similar, as very “natural”? Or we can see a society built on the values of those who support abortion? Or we can teach our children something about acceptance and respect when we see a lot of slogans about women’s’ superiority (if misandry is good, then why misogyny is wrong?)? For some discussions about this read not only the “official” feminist literature, but also The Second Sexism: Discrimination Against Men and Boys wrote by David Benatar.

Coming from a society that lived a very high level of state control on almost every aspect of daily life, even in private life, I have to confess my skepticism about the state paternalism and about the government’s right to define morality. Every totalitarian state wants to become the father and the mother of nations!

It is good to have some common ideals like equity, equality, peace, freedom. But also it is important to keep a sense of reality. We live in a society that is still unjust. We can decrease some injustices, but we have to be careful with what cost we are doing this “social justice”. It is not possible to fulfill the concept of “equality” and “freedom” at the same time. We have to consider one over another! If discourses are parallel, equal in significance, then these discourses are without any purpose and value because it cannot be evaluated. Where there is no competition, error and correction, advancement is not possible! This is a sign of utopian thought! And we know from history how many suffers caused this utopian philosophy.

The future is not a completely new beginning; it is a sum of the present time!  And we cannot change the whole society into a better world if the individual is not changing for the  better. I found here another contradiction of “social justice”: we consider the Marxist and the Nietzsche’s concepts of power and class struggle as the inner motivation for the past injustices, but we consider ourselves immune to these. We have to consider the limits of the human nature. Otherwise we will live in a perfect hypocrisy of self-esteem slogans deconstructed by the statistics and horrific facts of daily news on TV.

Heaven is not here, but we can build a real hell in searching of this heaven! 

Filosofia societății nord-americane in fix 35 de secunde

Aici nu e vorba doar de corporatism, ci de mantrele obsesive ale impecabilului care se furișează, sub diverse forme, în relațiile umane, în politicile educaționale, pe coperțile revistelor sau în titlurile show-urilor de succes. Atunci când dorești mai mult, când îți lipești toate etichetele vandabile, când crezi că ești în proximitatea perfecțiunii, tocmai atunci ești cel mai aproape de imposibilitatea de a vedea ruptura dintre pretenție și realitate, dintre sine și pretinsa lui proiecție socială. Poate că, pusă în acest context, înțeleg mai bine suspiciunea lui Baudrillard față de largul zâmbet american.

Iadul vopsit în culorile raiului, vanitate diabolică prezentată sub forma virtuții standard, iată condițiile pentru a trăi într-o minunată lume a gonflabilului, a pielii devenită organ pentru respirare, raționare, semnificare și simțire emoțională. Cine te mai poate scoate din această captivitate ”paradisiacă”?

Întotdeauna mărirea și căderea sunt în proximitatea unor alegeri. Doar că tipul de alegere este cel care dă direcția mișcării dintre cele două momente…

Antiamerica

Aparent, antiamericanul se mulțumește să-și afișeze ostilitățile fără contrapartidă pozitivă. Pe stradă, concurs de pancarte insultătoare. În cancelarii, pur și simplu denigrarea strategiei adoptate de „the ugly american” trece drept reflectarea superiorității punctului de vedere al denigratorului, el nu are nimic de adăugat. În sălile tribunalelor și în amfiteatre, un zâmbet care se vrea isteț încununează, înverșunarea cu care e atacat Bush, copilăria lui în puf, interesele lui petroliere, excesele lui alcoolice și religioase. Iată ceea ce înalță o elită europeană, sobră și rațională, inutil s-o mai precizăm, mult deasupra relei-stări americane. Să nu fim stupizi! Dacă Europa antiamericană se exonerează de la a mai opune un program altui program, proiecte de viitor altor proiecte de viitor, trebuie să înțelegem că ea nu mai are nevoie de argumente, pentru că ea își este sieși dovadă și argument; ea consideră indecent să mai stea la dispute despre prezent și viitor, pentru că ea deține formula fermecată care deschide toate ușile; prezența reală și Vestea cea Bună este ea însăși.

Să nu credeți cumva că defăimătorii de scenă și de salon sunt lipsiți de ideal. Ei sunt idealul. Ei demonstrează zilnic lumii că se poate trăi ca și cum lumea n-ar exista. Ei refuză totuși să fie acuzați de egoism, se dau pe ei îmșiși drept pildă, Europa trăiește în pace, trăiți cu toții în pace! Imitați-ne! Ei predică. Ei oficiază. Fiecare banderolă ostilă își are un verso pozitiv, o oglindă invizibilă în care antiamericanul se adulează pe sine. Che Guevara? Ucigașul plătit al „serviciilor” sovietice nu mai are valoare decât ca poster. Dictatura proletariatului nu mai aduce bani, doar icoana martirului mai înseamnă ceva, Che Guevara cu sufletul lui Cristos.

Profesiunea de credință antiamericană constă într-o teză și în corolarul ei. Teza: răul nu există. Corolarul: singurul rău este că americanii cred în rău. Europeanul trebuie să se pună pe sine la încercare dincolo de rău, precum Cristul nihilist imaginat de Nietzsche, mereu în avans cu câteva fantasme. Vestea cea Bună, pe care Nietzsche o botează „budistă” prelungindu-i pe Schopenhauer și Tolstoi, prescrie „un nou mod de viață, și nu o nouă credință”. Să înțelegem de aici că „practica evanghelică” nietzscheeană înseamnă să existăm în inocență precum copiii, să trăim aici și acum ca în ceruri, după pilda lui Cristos care, „într-un mod sublim de împingere a hedonismului spre extrem”, urcă pe cruce pentru a ne învăța că beatitudinea este imediată. Chiar și răstignit, Isus nu suferă și nici nu moare, „orice idee despre moarte este absentă în Evanghelie, moartea nu e o punte, o trecere, ea este absentă pentru că ea aparține unei alte lumi, aceea care este doar a aparențelor.”[F. Nietzsche, L’Antechirst, Gallimard, Idees, p.61]

(André Glucksmann, Noua ideologie franco-germană, publicat de Vlad M. pe site-ul În Linie Dreaptă)

Iată și o sinteză oferită de același Vlad M.:

„In God We Trust”, Distincția între bine și rău, justiția, încurajarea antreprenoriatului, recunoașterea meritului și a performanței, apărarea trecutului, glorificarea eroilor (SUA este singura țară din Occident care a păstrat intact cultul eroilor și tradiția războinică) și a înaintașilor separă cu mai mult de un ocean America de Europa. Sunt două lumi diferite.

În Uniunea Europeană, toate acestea au dispărut din spațiul public, grație deconstructivismului promovat de intelectualii europeni (recunoscuți radicali sau așa-ziși „moderați”, lupi în blană de oaie). Ce se mai vede astăzi pe Bătrânul Continent? Nici o urmă a gloriei de altă dată: socialism cu față umană, nu capitalism; egalitate, nu meritocrație; ecologism anti-industrial, nu viziune economică; dependență interesată de Rusia, nu tăria de a rezista Moscovei; un așa-numit pragmatism moral ce a înlocuit tăria de caracter și îi face pe europeni să îi critice pe evrei când se apără, dar să refuze recunoașterea Hezbollah ca grupare teroristă; internaționalism post-, dar mai ales anti-național, nu patriotism; o identitate incertă, cu silă față de trecut; multiculturalism și unitate în diversitate, nu „e pluribus unum” (din mai mulți – unul, moto-ul SUA); ateism agresiv, nu creștinism și „In God We Trust”.

Departe de a nega privirile superioare dintre americani și europeni, cred totuși că în Europa se trăiește încă cu impresia că America nu a început să se ”europenizeze”, adică să o ia serios către valorile de stânga, supralicitându-se imaginea tradițională, conservatoare a Americii (am oferit câteva elemente pentru o discuție asupra antiamericanismului în articolul Ura de sine a Americii). Relativism valoric, anticreștinism fățiș, chiar instituționalizat, corectitudine politică, multiculturalism ce forțează brutal semnul de egalitate între toleranță și relativism, sufocarea individului de către regulile și normele interesului dictate de guvern sau corporatii, consumism și plezirism extrem, chiar exhibiționist, presiunea turmei transpusă în termenii unei laude a masei de ”fani”/abonați-”followers”/consumatori, etc., iată câteva dintre trăsăturile măștii minunatei lumi în care trăim, de o parte sau alta a Atlanticului.

În așteptarea înțelegerii diferențelor dintre utopia americană și cea europeană, vom zburda grațios prin tot felul de prejudecăți convenabile precum cea din imaginea de mai jos.

Mituri ale infatuării tehnologice

Science invents conveniences by design and incoveniences by accident. (G. K. Chesterton)

Fermecați de cântul inventatorilor, ne lăsăm furați de o retorică hiperbolică a norocului de a fi contemporani cu noi înșine și supraestimăm rata schimbării tehnologice de astăzi. Bob Seidensticker, un veteran al industriei hi-tech, are suficiente motive să vadă nu o creștere exponențială ci una liniară, nu mai rapidă decât alte perioade istorice ale revoluțiilor tehnologice.

În cartea sa Future Hype. The myths of Technology Change (Berrett-Koehler Publishers, San Francisco, 2006) Bob Seidensticker aduce suficiente elemente din istoria revoluțiilor tehnologice pentru a demistifica câteva mituri ale infatuării tehnologice:

1. schimbarea este exponențială

2. tehnologia este inevitabilă

3. produsele noi sunt create mai rapid

4. valul în creștere a informațiilor valoroase

5. reducerile de prețuri ale produselor high-tech sunt fără precedent

6. produsele sunt adoptate tot mai rapid

7. timpul de gestație a invențiilor este tot mai mic

8. internetul schimbă totul.

Promisiunile exagerate, visele distruse și modul în care se scuză eșecurile schimbării exponențiale, contabilizate din istorie dezvoltării tehnologice, ar trebui să ne păzească de infatuarea tehnologică (autorul intră într-o polemică directă cu Ray Kurzweil, un guru al transumanismului destul de la modă). Iată doar o listă a predicțiilor eșuate dar faimoase, ca o pregustare din bogăția informațiilor pe care această carte o oferă pentru a-și sprijini teza despre schimbarea tehnologică.

Iată o serie de predicții care au minimalizat dezvoltarea tehnologică:

  • nu e niciun motiv pentru indivizi să aibă un computer în casa lui (Ken Olson, fondatorul Digital Equipment Corp., 1977),
  • televiziunea nu va însemna prea mult în timpul vieții tale sau a mele (editorul Rex Lambert de la Radio Times, 1936),
  • mania radioului va muri în timp (Thomas Edison, 1922),
  • acest ”telefon” are prea multe deficiențe pentru a fi considerat o unealtă de comunicare. E fără valoare pentru noi (comunicare internă a Western Union, 1876),
  • călătoria cu trenul de mare viteză este imposibil pentru că pasagerii, incapabili să respire, vor muri prin asfixiere (Dr. Dionysus Lardner, profesor la University College London, 1823).

Iată și o listă cu predicții supraestimate:

  • Marie Curie a prezis ca radiația va prelungi vieța (asta era în 1904). Ironic, ea a murit de leucemie tocmai ca efect al expunerii la radiații,
  • toți copacii din Statele unite vor fi tăiați până în 1920 (1890),
  • vapoare electrice rapide vor traversa Atlanticul în două zile (1900),
  • energia atomică va ”transforma deșertul, va topi polii înghețați și va face întreaga lume o grădină a Edenului” (1908),
  • Thomas Edison a prezis că ”în 15 ani mai multă energie electrică va fi vândută pentru vehicule eletrice decât pentru iluminare” (1910),
  • părți ale corpului animalelor (piept de pui, spre exemplu) vor crește separat, fără a fi nevoie să fie crescut un animal întreg (1932),
  • Buckminster Fuller și-a imaginat orașe sub cupole imense (1965),
  • vom avea baze pe Lună și călători spre Lună până în 1980 și roboți soldați până în 1990 (1966),
  • câmpurile electromagnetice sunt atât de benefice încât clasele de la școală vor fi special învăluite în câmpurile electromagnetice pentru a înbunătăți mai bine memoria elevilor (1980).

Cum putem fi vaccinați împotriva miopiei tehnologică?  Evitând câteva erori logice:

  • Fast versus faster fallacy – ”we can find many examples of fast change in our lives today, but people in earlier times had their own examples of fast change”;
  • Coolness fallacy – ”a technology  might be revolutionary, but the product built from that technology won’t necessary be”.
  • Ignorance of infrastructure fallacy – technologies that have very little need for new infrastructure can be adopter quickly”.
  • Breadth fallacy – “breadth isn’t everything. We must also look at depth (…), at how significantly it changes our lives by considering the way things were done before”.
  • Metcalfe fallacy – “the value of a network is proportional to the square of the number of participants. (…) But Metcafe’s Law doesn’t apply to services”.
  • Juggernaut – “not all technologies are juggernauts, crushing all before them”.
  • Misdiagnosis fallacy.
  • Technological myopia fallacy.
  • The devil-you-know fallacy.
  • Stuck-in-the-present fallacy.
  • Oversimplification fallacy.
  • Wrong timespan fallacy
  • HDTV fallacy.
  • False novelty fallacy.
  • Diminishing returns fallacy.
  • Fickleness fallacy. (Bob Seidensticker, Furute Hype. The Myths of Technological Change, Berrett-Koehler Publishers, San Francisco, 2006, p. 213-218)

Charlie Chaplin … the Prophet

 

I’m sorry but I don’t want to be an emperor. That’s not my business. I don’t want to rule or conquer anyone. I should like to help everyone if possible; Jew, Gentile, black men, white. We all want to help one another. Human beings are like that. We want to live by each others’ happiness, not by each other’s misery. We don’t want to hate and despise one another. In this world there is room for everyone. And the good earth is rich and can provide for everyone. The way of life can be free and beautiful, but we have lost the way.

Greed has poisoned men’s souls; has barricaded the world with hate; has goose-stepped us into misery and bloodshed. We have developed speed, but we have shut ourselves in. Machinery that gives abundance has left us in want. Our knowledge as made us cynical; our cleverness, hard and unkind. We think too much and feel too little. More than machinery we need humanity. More than cleverness, we need kindness and gentleness. Without these qualities, life will be violent and all will be lost. The aeroplane and the radio have brought us closer together. The very nature of these inventions cries out for the goodness in man; cries out for universal brotherhood; for the unity of us all.

Even now my voice is reaching millions throughout the world, millions of despairing men, women, and little children, victims of a system that makes men torture and imprison innocent people. To those who can hear me, I say “Do not despair.” The misery that is now upon us is but the passing of greed, the bitterness of men who fear the way of human progress. The hate of men will pass, and dictators die, and the power they took from the people will return to the people. And so long as men die, liberty will never perish.

Soldiers! Don’t give yourselves to brutes, men who despise you and enslave you; who regiment your lives, tell you what to do, what to think and what to feel! Who drill you, diet you, treat you like cattle, use you as cannon fodder! Don’t give yourselves to these unnatural men—machine men with machine minds and machine hearts! You are not machines! You are not cattle! You are men! You have a love of humanity in your hearts! You don’t hate! Only the unloved hate; the unloved and the unnatural.

Soldiers! Don’t fight for slavery! Fight for liberty! In the seventeenth chapter of St. Luke, it’s written “the kingdom of God is within man”, not one man nor a group of men, but in all men! In you! You, the people, have the power, the power to create machines, the power to create happiness! You, the people, have the power to make this life free and beautiful, to make this life a wonderful adventure. Then in the name of democracy, let us use that power.

Let us all unite. Let us fight for a new world, a decent world that will give men a chance to work, that will give youth a future and old age a security. By the promise of these things, brutes have risen to power. But they lie! They do not fulfill their promise. They never will! Dictators free themselves but they enslave the people! Now let us fight to fulfill that promise! Let us fight to free the world! To do away with national barriers! To do away with greed, with hate and intolerance! Let us fight for a world of reason, a world where science and progress will lead to all men’s happiness.

Soldiers, in the name of democracy, let us all unite! (final speech, The Great Dictator)


%d bloggers like this: