Category: Utopica

Searching for Electronic God? Start from your family!

technological fascination and totalitarianism,

wired  imagination,

mass-optimism, individual depression,

cheerful innovation,

obsessive repetition, glamorous manipulation,  lazy ecstasy and desires,  neurotic nightmares,

transparency,  surface, serial multiplication,

the Internet realm, all possible universes, digital jungle, new aesthetics,

democratic access, corporate control,

proletarian images and sounds, design addiction,

virtual hope, real hate,

unstable confidence, hyper-transparent love,

on-line parenting, virtual fellowship,

……

messianic expectations,

digital worship,

cultural soteriology,

Electronic God.

Painting: Generation Connections by Ted Wallace

How Technology is Influencing Families

Barna Group recently completed a study about the influence of technology in families, releasing the findings in a new digital report, The Family & Technology Report.

Highlights from the study included the following five findings:

1. Parents are just as dependent on technology as are teens and tweens.

2. Most family members, even parents, feel that technology has been a positive influence on their families.

3. Very few adults or youth take substantial breaks from technology.

4. Families experience conflict about technology, but not in predictable ways.

5. Few families have experienced—or expect—churches to address technology.

Details – HERE.

You are not your gadget

În ultima vreme mă interesează în mod deosebit ceea ce pare a fi pentru elita intelectuală religia viitorului: trans-umanismul. Un segment din acest câmp de studiu îl reprezintă “inteligența digitală” și modul în care aceasta ni se oferă ca o proteză a sufletului. Resorturile utopice care împing pe mulți oameni de știință și dezvoltatori ai tehnologiei să devină preoții și filosofii de astăzi sunt cât se poate vizibile chiar în viața noastră de zi cu zi. Atunci când folosim gadgeturi, rețele de socializare, etc., fiecare dintre noi devenim de fapt niște eșantioane experimentale care, sub aparența desfătării noastre în proletarismul digital, oferim datele necesare prin care elita tehnologică ne prelucrează dorințele noastre leneșe și visele pe care le vedem cu ochii larg deschiși.

Totalitarismul pe care îl manifestă fascinația tehnologicului asupra imaginației, gândirii și simțirii umane devine vizibil chiar și pentru cei mai optimiști dintre noi. Ne supunem voioși despotismului inovației, a noutății ce se autosemnifică  și se rostogolește asupra noastră cu forța pe care au avut-o până acum așteptările mesianice/religioase. Suntem din ce în ce mai nivelați de ontologia transparenței și a suprafeței, reprezentată atât de bine de regnul Internetului. Aici îngrămădim toate universurile posibile, confidențele, speranțele, ura, așteptările umane “distilate”, compilate într-o logică a noii estetici, cea a imaginii și sunetelor proiectate, difuzate și epuizate prin repetiție, manipulare și transmitere în jungla digitală. Nu cred că greșesc dacă afirm faptul că designul digital este în primă instanță o autoproiectare a unui design al ființei umane. Ființă umană flămândă de semnificație, înconjurată de artefacte și gadgete, “conectată”, dar care de foarte multe ori se simte  ciudat de singură, neînțeleasă și nefericită…

Citesc în aceste zile You are not a gadget. A manifesto de Jaron Lanier cu satisfacția descoperirii avertismentelor realiste pe care le face tocmai un pionier în dezvoltarea realității virtuale, așa cum N. Wiener, creatorul ciberneticii, avertiza la rândul său, cu peste 50 de ani în urmă:

the thought of every age is reflected in its technique . . . If the seventeenth and early eighteenth centuries are the age of clocks, and the later eighteenth and nineteenth centuries constitute the age of steam engines, the present time is the age of communication and control. (Norbert Wiener, Cybernetics or control and communication in the animal and the machine, MIT, 1965, p. 38, 39. A se citi și Human use of human beings, 1950)

Până voi reveni cu detalii, iată o sinteză a cărții, făcută de însuși autorul ei:

Simetria, enigma realităţii (Marcus du Sautoy)

Simetria poate fi o fascinație luciferică în măsura în care poate fi și divină. Ea manifestă forța unei beautiduni care poate deveni coercitivă în dinamica gândirii și a simțirii libere (artiștii simt cel mai bine această savoare otrăvită a simetriei). Tocmai de aceea mi-e frică de simetrie în aceeași măsură în care mă simt atras de ea.

Cred că simetria din natură se cere analizată în alt registru de semnificații decât simetria din universul emoțional, psihic, spiritual… Cum ar fi simetria impusă, calculată … în orizontul iubirii, al speranțelor, al viselor?

https://ted.com/talks/view/id/670

Save the Savior?

Publicitatea are o forță impresionantă în parazitarea oricărui discurs simbolic relevant pentru a-l manipula conform cerințelor comanditarilor ei. Ea este un veritabil cameleon cultural, un determinant şi dizolvant al culturii de masă ecumenice la care suntem expuşi astăzi. Lirisme suave sau versificări nervoase, piese muzicale de ultimă oră sau remixuri cu vechi hituri, stiluri arhitecturale minimaliste sau bogăție barocă a ornamentelor, exacerbare cromatică sau simplitate a fotogramelor alb-negru, mulțimi în delir sau solitudini patetice, mitologii antice sau detalieri futuriste ale noilor tehnologii,  corale clasice sau mantre exotice, etc., toate acestea sunt diverse maniere de a înnoda fundița roz a cadoului pe care ni l-au pregătit comercianții pentru fericirea noastră.

Am să mă opresc asupra unei resurse lingvistice folosite în marketing, resursă pe care am observat-o în ultima vreme în noul context cultural în care m-am stabilit. Este un lucru binecunoscut faptul că mulți comercianți își mituiesc clienții folosind registrul unui limbaj cu valențe soteriologice.  Anumiți termeni folosiți în uzanțele comerciale din spațiul anglofon îmi atrag atenția asupra unei foarte ciudate constelații a economiei bunurilor simbolice, convertite în  cerințele unei “mântuiri”  hic et nunc. Sub povara tiparniței timpului care ne presează orizontul la nivelul unui egoism nedisimilat, ni se pun în față alegeri imposibile de refuzat. Cine nu vrea să-și “mântuiască” timpul, banii, corpul, frumusețea, eforturile, munca, etc.? Peste tot ești încolțit de imperative de genul: save your money, save your time, save your efforts, save on foods, etc. Cu toții știm însă că “economisirea” e de fapt prilejul unei “suave” cheltuiri. Răsplata nu e nicicând gratuită, iar intenția benevolă nu e nicidecum altruistă. Păcat însă că scepticismul nostru devine teribil de naiv și firav în fața continuei avalanșei ale promisiunilor publicitare.

Ceea ce mi se pare interesant este faptul că în același spațiu cultural anglofon avem un cuvânt care circumscrie o altă zonă existențială, formalizată pedagogic în termenii unei oikonomii. Buna administrare a planului de mântuire a lui Dumnezeu are ca princial actor pe Isus Hristos, Mântuitorul, Cel care a realizat răscumpărarea. Only a Savior can save you!

Mi se pare foarte vizibilă devierea de la interesul pentru un Savior personal, religios, care reclama ieșirea către Celălalt și semen,  către un save procesual, impersonal,  laic, hiper-egoist, segmentat la empiricitate crudă. Dacă spațiul anglo-saxon a fost caracterizat în modernitate de rigoarea unei teologii a răscumpărării, s-ar părea că disoluția gândirii “tari” a modernității a făcut ca actul de răscumpărare să se lichefieze în semantica autoreferențială a actului performativ. Mântuirea nu mai vizează  eliberarea de un sine corupt, păcătos și reînnoirea minții și a voinței în puterea Duhului, ci acum e vorba de o stimulare a propriilor potențe naturale, native, adică de o pură evanghelie a prosperității tradusă în laicitate autonomă, “evoluată”.

Ceea ce găsesc grav este că drumul de la interesul pentru Savior către preopupările pentru  un save pur comercial a trecut prin “glorioasa decadență” a creștinilor. De exemplu,  teleevangheliștii de succes  (s-ar părea că și România are parte de tot felul de personagii gonflabile de acest gen) nu fac altceva decît să proclame moartea creștinismului într-un simulacru al luxurianței (a se citi fragmentul din Panic God de Arthur Kroeker).

Oare cine poate să Îl “mântuiască” pe Dumnezeu din mâna avară a propriilor noastre dorințe murdare, manipulatoare, comerciale?

Sursa imaginii: deadheir .

 

 

Ura de sine a Americii

Notă: sper că faptul că acesta este primul articol scris de când sunt pe continentul nord-american nu impietează relativa neutralitate a următoarelor observații.

Dincolo de insipida ipocrizie burgheză invelită în staniolul socialist al celor ce operează cu el, antiamericanismul poate fi privit fugar dintr-o perspectivă (1) a orgoliilor istorice rănite de vitalitatea juvenilă a ‘”dezrădăcinaților” și a incapacității de adaptare  a vechii lumi la cerințele unei modernități accelerate, precum și (2) a culminării patologiilor diferenței.

1. Antiamericanismul este o consecință firească a dizolvării identității istorice în vîrtejul amețitor al unei modernități accelerate. Competitivitatea, raționalizarea și cerința performativității aplicate aproape fiecărui aspect din viața cotidiană se izbesc violent cu plăcile tectonice ale unei stabilități oferite de descendența istorică, culturală și religioasă a “lumii vechi”. Fluiditatea, velocitatea, interesul strict cuantificabil, auto-legitimizarea, libertatea ca premiză absolut necesară a “dorinței de a căuta fericirea”, etc., presupun o întâlnire antagonică cu staticul, cu determinările moștenirilor istorice,  cu legitimizarea prin apelul la instituții sociale, culturale, religioase, etc. Instrumentalul pare a deveni scopul în sine iar secularizarea crâncenă, ca efect al abandonării tradițiilor  conceptualizate iluminist ca marcă a heteronomiilor decadente, lasă loc unei mistificări a tehnologiei, căpătând rolul unei veritabile soteriologii performative (Is it worth it?  Yes, if  it works!)

2. Formată ca o națiune a națiunilor, America trebuie să poarte povara noii ideologii, a diferitului, a multiplului, chiar a  deviantului obținut  în numele libertății. În această potență fortifiantă a libertății de a fi diferit stă și vulnerabilitatea Americii, vulnerabilitate evidențiată de două tendințe paradoxale: uniformitatea tâmpă și alteritatea nervoasă.

Coeziunea socială e păstrată nu atât prin lianturile tradiționale, de limbă, etnie, istorie, cât mai ales prin matricile și proiecțiile culturale. Rămâne de studiat cum acestea modifică alchimia dorințelor, subordonându-le comandamentelor și cerințelor ingineriilor sociale. Dar este clar că aceste afiliații culturale au tendința de a produce o  uniformizare.

Noua antropologie răsturnată, cea a albului vinovat, restaurarea valorii “nativilor”, multiculturalismul, ecologismul, anarhismul tehnologic sau socialist, toate acestea configurează arsenalul prin care apetitul de a fi diferit se transformă în obezitatea patologică a discursurilor antisistem, anti-americane în mod special.

Simulacrul plăcerilor cu parfum de libertate nu poate fi întreținut în lumea reală fără industria unei securități, e adevărat, din ce în ce mai coercitivă. Dezvoltarea tehnologiei și a mijloacelor de comunicare predispun  ca intimitatea vieții private  să fie permeabilă față de ochiul atent al lui Big Brother, corporatist sau statal. În acest registru putem interpreta fascinația deconstruirii imaginii visului american atât prin eroii răsturnați de la Hollywood cât și prin devoalarea, deloc pudică, a subteranelor deciziilor și acțiunilor vedetelor, corporațiilor și chiar a guvernelor.

Scandalul dezvăluirilor WikiLeaks (britanico-australiene, cu complicități americane) pare a fi amprenta unei filosofii libertariene dusă la extrem sau a unui anarhism socialist/tehnologic care se hrănește ipocrit din grasimea capitalistă pe care o condamnă. Am impresia că acest scandal nu face altceva decât să hrănească tendințele autofage ale unei culturi ce își simte scleroza și epuizarea. Să fie acest tip de nihilism o terapeutică alternativă la o utopie eșuată?

Dincolo de mizeriile acestor noutăți vechi de când lumea, însăși libertatea de a înjura guvernul îți este permisă într-o democrație, ceea ce admirabil față de alternativa trăită de cei care au fost sub comunism.

Julian Assange nu e un lup singuratic. Ura de sine a Americii e produsul secundar al unei mari democraţii. Ea nu ar fi posibilă în altă lume. Până la urmă, ea e încă o dovadă de toleranţă şi stabilitate a unui sistem politic imperfect, dar mai apropiat de normalitate decât majoritatea celorlalte. (Mircea Cărtărescu, Evenimentul zilei, 10 Decembrie 2010)

Nu mă miră deloc cinismul și superioritatea diplomaților americani, așa cum ele reies din dezvăluirile din ultimele săptămâni. Avem de a face cu aceeași natură umană, care în cazul de față e îmbrăcată cu interesele americane, natură umană care încearcă să țină pasul cu supradimensionarea cerințelor și intereselor pe care le are lumea de astăzi. Politicienii nesătui de putere își privesc chipul feroce în oglinda vânătorilor de senzațional. O dependență bolnavă, care ține de o democrație bolnavă, nu perfectă, pentru că aceasta din urmă e construită din oameni cu o natură umană bolnavă. Unii își hrănesc sentimentul de sine cu fabricarea unor utopii soft, puse în frazele dulci ale promisiunilor politice, alții își savurează sentimentul binelui făcut exclusiv prin deconspirarea răului. Nu cred că schimbarea rolurilor  acestor personaje ar influența cu ceva mersul lucrurilor in lumea noastră…

Pentru o discuție mai elaborioasă asupra condiționărilor istorico-culturale ale antiamericanismului, rămâne de lecturat cel puțin următoarele cărți de referință:

1. The Rise of anti-Americanism, Brendon O’Connor, Martin Griffiths, Routledge, 2006

2. Anti-Americanism, Jean-Francoise Revel, Encounter Books, 2003, apărut în limba română la Editura Humanitas, 2004

3. Anti-Americanism, Andrew Ross, Kristin Ross, New York University Press, 2004

4. Anti-Americanism. History, Causes, Themes. Volume 1: Causes and sources, Brendon O’Connor (Ed.), Greenwood World Publishing, 2007

%d bloggers like this: