Save the Savior?

Publicitatea are o forță impresionantă în parazitarea oricărui discurs simbolic relevant pentru a-l manipula conform cerințelor comanditarilor ei. Ea este un veritabil cameleon cultural, un determinant şi dizolvant al culturii de masă ecumenice la care suntem expuşi astăzi. Lirisme suave sau versificări nervoase, piese muzicale de ultimă oră sau remixuri cu vechi hituri, stiluri arhitecturale minimaliste sau bogăție barocă a ornamentelor, exacerbare cromatică sau simplitate a fotogramelor alb-negru, mulțimi în delir sau solitudini patetice, mitologii antice sau detalieri futuriste ale noilor tehnologii,  corale clasice sau mantre exotice, etc., toate acestea sunt diverse maniere de a înnoda fundița roz a cadoului pe care ni l-au pregătit comercianții pentru fericirea noastră.

Am să mă opresc asupra unei resurse lingvistice folosite în marketing, resursă pe care am observat-o în ultima vreme în noul context cultural în care m-am stabilit. Este un lucru binecunoscut faptul că mulți comercianți își mituiesc clienții folosind registrul unui limbaj cu valențe soteriologice.  Anumiți termeni folosiți în uzanțele comerciale din spațiul anglofon îmi atrag atenția asupra unei foarte ciudate constelații a economiei bunurilor simbolice, convertite în  cerințele unei “mântuiri”  hic et nunc. Sub povara tiparniței timpului care ne presează orizontul la nivelul unui egoism nedisimilat, ni se pun în față alegeri imposibile de refuzat. Cine nu vrea să-și “mântuiască” timpul, banii, corpul, frumusețea, eforturile, munca, etc.? Peste tot ești încolțit de imperative de genul: save your money, save your time, save your efforts, save on foods, etc. Cu toții știm însă că “economisirea” e de fapt prilejul unei “suave” cheltuiri. Răsplata nu e nicicând gratuită, iar intenția benevolă nu e nicidecum altruistă. Păcat însă că scepticismul nostru devine teribil de naiv și firav în fața continuei avalanșei ale promisiunilor publicitare.

Ceea ce mi se pare interesant este faptul că în același spațiu cultural anglofon avem un cuvânt care circumscrie o altă zonă existențială, formalizată pedagogic în termenii unei oikonomii. Buna administrare a planului de mântuire a lui Dumnezeu are ca princial actor pe Isus Hristos, Mântuitorul, Cel care a realizat răscumpărarea. Only a Savior can save you!

Mi se pare foarte vizibilă devierea de la interesul pentru un Savior personal, religios, care reclama ieșirea către Celălalt și semen,  către un save procesual, impersonal,  laic, hiper-egoist, segmentat la empiricitate crudă. Dacă spațiul anglo-saxon a fost caracterizat în modernitate de rigoarea unei teologii a răscumpărării, s-ar părea că disoluția gândirii “tari” a modernității a făcut ca actul de răscumpărare să se lichefieze în semantica autoreferențială a actului performativ. Mântuirea nu mai vizează  eliberarea de un sine corupt, păcătos și reînnoirea minții și a voinței în puterea Duhului, ci acum e vorba de o stimulare a propriilor potențe naturale, native, adică de o pură evanghelie a prosperității tradusă în laicitate autonomă, “evoluată”.

Ceea ce găsesc grav este că drumul de la interesul pentru Savior către preopupările pentru  un save pur comercial a trecut prin “glorioasa decadență” a creștinilor. De exemplu,  teleevangheliștii de succes  (s-ar părea că și România are parte de tot felul de personagii gonflabile de acest gen) nu fac altceva decît să proclame moartea creștinismului într-un simulacru al luxurianței (a se citi fragmentul din Panic God de Arthur Kroeker).

Oare cine poate să Îl “mântuiască” pe Dumnezeu din mâna avară a propriilor noastre dorințe murdare, manipulatoare, comerciale?

Sursa imaginii: deadheir .