Inhabitatio Dei
-
Știm periculos de puține lucruri Mintea umană e o foarte ocupată uzină de idoli. Unii sunt zgomotoși, alții tăcuți dar cu toții sunt aroganți și posesivi. Vor cu obstinație supremația în panteon, eticheta cea mai strălucitoare, tronul cel mai înalt, păienjenișul de concepte și cauzalități cele mai sufocante pentru mintea umană. În labirintul umbrelor și penumbrelor
-
Unul dintre pasajele biblice care îmi plac cel mai mult este cel al apostolului Pavel din 1 Corinteni 1:25-31 în care se spune că nebunia lui Dumnezeu, este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu, este mai tare decât oamenii. (…) Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe
-
Eroii au un miros al morții care-i atrage spre hăuri nicicând pășite de omul comun, banal, cumințit de grija proprii securități. Eroii gândesc în termenii unei măreții ce se ceartă mereu cu limita, cu eroarea și slăbiciunea. Dar prin fatalismul sacrificial pe care îl intuiesc ca fiind inexorabil, eroii se dovedesc a fi deșeurile zeilor aruncate disprețuitor
-
Floricele pe câmpii… Lumea e iremediabil mai tristă atunci când la răul altruist (militant, misionar) i se răspunde cu inocențe vinovate (tot militante și misionare)! Hipiotismele la modă sunt dovada faptului că studiul logicii și dragostea care trece prin testul adevărului sunt cât se poate de rare și, tocmai de aceea, necesare! Să mă explic. Realitatea socială în care trăim
-
“Unde este Abel, fratele tău?” (Geneza, 4:9) Fântâna genetică a violenței umane Plânsul Evei, când și-a găsit mezinul omorât de fratele său, s-a transformat, odată cu rostogolirea istoriei, în fluvii de lacrimi nicicând consolate. Lacrimi stoarse laolaltă cu strigăte către un cer de plumb, cel din inima ucigașilor de AICI! Exilați departe de paradisul ferecat irevocabil, oamenii își trăiesc