Schimbarea climatului (cultural)

Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. (Ioan 17:15)

Oricat ne-ar place inchisoarea formala a conceptelor si judecatiilor epuizate de orice indoiala, foamea de transcendent este vizibila chiar si la devoratorii de explicatii pur naturaliste si contingente. Cultura contemporana explica lumea stiintific si o experimenteaza religios, instrumentalizand misterul si cauzalitatea ca pedagogii complementare: fiorul filmelor horror sunt vecine experientelor metafizice si religioase numite de R. Otto mysterium tremendum et fascinans; concepte precum trans/hyper sau orice prelungire a unei maini dincolo de ecranul pixelat si populat de algoritmi sunt de fapt rescrieri contemporane ale unei epifanii ce facea obiectul de studiu al unui saman sau profet in lumea de demult, etc. Credinta lucrurilor nevazute dar gandite si, sporadic, traite prin mijloacele de simtire mundana, este “condamnata” a fi intr-un dialog continuu cu paienjenisul de optiuni cotidiene ce par a face sens doar aici si acum. In seculum nu poate scapa de timiditatea ingustimii orizontului contingentei sale atunci cand se intalneste cu ad eternum. Prezenta si absenta, ratiune si superstitie, eroare si chemare genuina, dogma si erezie, gandire si simtire, toate acestea se contamineaza si injecteaza in varii proportii oricarei personalitati si experiente umane.

O intreaga istorie intelectuala sta martora acestor tensiuni ale intalnirii intre cautatorii de sacru si profanii (literal “cei ce stau in alta parte/separat de aratarea sacrului”). Asistam insa acum la o paradoxala amalgamare a secularizarii institutional-culturale cu desecularizarea neastamparata, dornica de revanse istorice. Un val de corectitudine politica isi indoapa foamea de inamici convenabili din trupul convulsionat al religiilor supuse unor rapide mutatii si permutari spatial-culturale, la fel cum pretinsi cautatori de mister si putere extra-mundana se impotmolesc in plasa conspiratiilor si explicatiilor limitate la fenomenalitate unor figuri si forte lumesti. Toata lumea este invitata si interzisa deodata, alesii progresului se uita cu manie proletara si fratricida la alesii divinitatilor, babilonia idolilor si siguranta propriului mesianism/militantism fac ca delimitarile clare sa fie sterse tocmai de tusele tot mai ingrosate cu care fiecere isi reclama o identitate de vandut.

In acest context mi s-a parut foarte echilibrata si interesanta prelegerea lui Jonathan Sacks cu privire la cauzele filosofico-civilizationale ale decaderii civilizatiei occidentale/liberale.

Narativul imprumutat de la iluministi era destul de simplu si clar:

1. Lumea progreseaza in sensul unei secularizari tot mai pronuntate.
2. Lumea se occidentalizeaza (Sfarsitul istoriei de care vorbea Fukuyama)
3. Pentru a supravietui in aceasta lume, orice religie trebuie sa se adapteze unei astfel de societati angrenata in progresul secularizarii.

Realitatea lumii de azi contrazice in buna parte acest optimism trimfator al progresului/iluminarii gandite acum cateva secole. (1.) Identitatea occidentala este supusa unei schingiutoare tentatii suicidare cu care se joaca tocmai elementele cele mai secularizate, declarat “progresiste”, (2.) vedem presiunea tot mai insistenta (cultural-propagandistica, demografica, etc.)  a revenirii Orientului si revitalizarea religiilor lui si, (3.) ca o ironie trantita  fix in moalele iluministilor triumfalisti de odinioara, iata ca s-a ajuns la hibridizarea (monstruoasa dar naturala) a progresismului ateu/militant/revendicativ/stangist/progresist cu nervul fanatic islamic (a se vedea imbratisarea de catre stanga americana a Lindei Sarsour, o feminista/marxista/jihadista/ultraconservatoare islamica ce lupta impotriva conservatorismului american cu ajutorul neomarxistilor democrati si in numele ultra-conservatorilor islamici). Ce ironii muscatoare ar scrie azi un Voltaire daca l-ar vedea pe militantul ateu R. Dawkins interzis la un eveniment  al marxistilor atei din Berkeley, California, doar pentru ca a avut ceva cuvinte de ocara la adresa islamului, nu doar a crestinismului!

Desecularizarea functioneaza in toate directiile: absolutizeaza isteric cei ce se declara pleziristi indiferenti, agnostici si relativisti, si ii pune in fronturi comune cu fanatici ce idolatrizeaza propriile indoieli vandabile/convenabile, restauratoare ale propriului absolut. (Pe langa Ch. Taylor, J. Habermas este o referinta obligatorie in intelegerea resorturilor filosofice ale binomului secularizare-desecularizare).

Conform lui J. Sacks doi oameni au prevazut acest “shift” cultural foarte clar: Alasdair MacIntyre in “Dupa virtute”, 1981 (autonomia moral iluminista e condamnata epuizarii ca ideal si practica sociala, se poate supravietui doar retragandu-ne in comunitati ale virtutii – a se pune in contrast optimismul iluminist al lui Kant si pesimismul unui supravietuitor al Holoscaustului ca V. Frankl) si Rabbi Joseph Soloveitchik in cartea sa din 1965, “The Lonely Man of Faith”, unde pune in tensiune Adamul din Gen 1 , cel ce vrea sa domine si sa controleze natura impotriva/rupt de Adamul din Gen 2, cel care are grija religioasa de a contempla si ocroti natura. (M. Volf are o pertinenta pozitie visavis de cum ar trebui crestinii sa se pozitioneze in arena publica, viziune obturata din pacate de ipocriziile partizane si deloc sezoniere pe care tocmai autorul “Imbratisarii” le dovedeste in anumite pozitii publice pe care si le-a asumat).

Concluzia/solutia?

Religion can do one of three things:

1. It can attempt to conquer society. This is the radical Islamist option. If we do this, it’s straight to the Dark Ages

2. It can withdraw from society. This is “the Benedict Option, the Ultra-Orthodox Option, the Soloveitchik Option. If we do this, we can survive the Dark Ages, but they will be very dark indeed.

3. It can attempt to re-inspire society. If we can keep reaching out to the broader society while being true to ourselves, we have just a chance of avoiding the Dark Ages, and countering cultural climate change.