Lumina pe care nu o vedem

Musai de citit All the Light We Cannot See de Anthony Doerr (2014)!

 Iata cam cum se scrie o carte in 10 ani despre o fetita oarba ce este nevoita sa fuga din Parisul celui de al doilea razboi mondial si un baiat orfan german, ale caror vieti sunt desfasurate in paralel si chiar se intersecteaza nu doar in poezia pe care o simt dincolo de materialitatea stiintifica pe care o practica ci si in dimensiunea umana a metaforei luminii si intunericului pe care un razboi le demarca atat de clar.  Pentru ca, in cele din urma, in ziua a sasea Dumnezeu a creat omul ca luminatorul de pe pamant, chiar daca de prea multe ori ambitiile lui vor raspandi doar intuneric si moarte…

O carte buna este una in care autorul nu se ascunde timid, chinuit, pedant, voluptos sau arogant dupa cuvinte, ci se intalneste cu cititorul in sezatoarea comuna a celor soptite de personajul imaginar, ea este un leagan al visarii care trezeste simturi atrofiate de circularitatea banalitatii zilnice dar si re-structureaza emotional conexiuni si relatii pe care le sterilizam in industria zilelor repetitive. O carte buna este cea care pune un stop cursivitatii istoriei si se imbraca cu nervii, mirosurile, simturile si trairile celor care se zbat sa iasa din ea.  O carte buna este una de citit dincolo de pretentiile si instrumentarul critic, cu inima si cu mintea prinse in dramaturgia ideilor, culorilor, sunetelor si a intregului edificiu imaginar pe care cuvintele le pot crea, cenusa a trairilor imaginare care devine nutrient pentru alegeri mai bune in batatura realismului cotidian.

“Color—that’s another thing people don’t expect. In her imagination, in her dreams, everything has color. The museum buildings are beige, chestnut, hazel. Its scientists are lilac and lemon yellow and fox brown. Piano chords loll in the speaker of the wireless in the guard station, projecting rich blacks and complicated blues down the hall toward the key pound. Church bells send arcs of bronze careening off the windows. Bees are silver; pigeons are ginger and auburn and occasionally golden. The huge cypress trees she and her father pass on their morning walk are shimmering kaleidoscopes, each needle a polygon of light.” (p. 44)

What do we call visible light? We call it color. But the electromagnetic spectrum runs to zero in one direction and infinity in the other, so really, children, mathematically, all of light is invisible. (p.  53)