January 2016
-
Tăcerea îşi are vremea ei şi vorbirea îşi are vremea ei (Eclesiastul 3:7b) Tăcerea este polifonia posibilităților. Cel care tace are la dispoziție toate atributele, reale și imaginare. Dar odată rostit cuvântul, ființa se îngrămădește într-un torent de vulnerabilități. Iată că acum e timpul cuvântului să creeze polifonia relațiilor, aducând astfel șansa mântuirii dar și
-
În toată învălmășeala de prometei care ne oferă luminițele sacre ale propriilor demiurgi, mă întreb dacă nu cumva suntem prinși într-un cânt sibilic de a ne înșela umbrele propriilor angoase cu vitalitatea ideilor, pe care le vrem originale. Oare nu cumva ne justificăm preferințele, ca roade ale tot felul de trăiri emoționale, de trădări ale
-
Ok, am rezolvat-o și pe asta: dacă vrei un strop de dreptate în lumea asta, trebuie mai întâi să rezolvi toate celelalte nedreptăți din lume! Cerința asta maximală nu e valabilă pentru “profesioniștii” justiției sociale (marxiștii pro-gay/feminism/aboriginali/ecologiști, etc.), adăpostiți bine în tranșeele sectare ale propriilor interese, ci doar pentru creștini, cu povara universalității propriului adevăr
-
Cică drumul spre iad e pavat cu intenții bune. Atunci oare cu ce e pavat cel spre paradis? Diavolul ne stă imediat la dispoziție cu răspunsul său șarmant. Nu trebuie să ni-l spună în față ci ni-l sugerează printr-o combinatorică cognitivă măsluită iar apoi ne împinge mai în față să vedem ipocriziile celor ce au altă părere
-
Ființarea întru ființare e posibilă acum ca ființare întru cuvânt, ne spun postmodernii. Interesant e însă că lucrurile nu-s nici noi și nici definitive. Avem destule analize de deconstrucție lingvistică chiar în imaginarul biblic (Profeții, Psalmii și Proverbele, ca să nu mai aducem în discuție realismul lui Isus și cel al lui Pavel). Limbuția care
Alonewithothers's Blog 