Îmbrățișarea excluderii

Oare de ce nu există un ghid pentru ”cum poți fi un bun bigot”? Dincolo de imensul succes de piaţă şi discuţiile referitoare la copyright-ul şi originalitatea auctorială a unui astfel de ghid, poate că asta ar fi cu adevărat singura privire în oglindă care ne-ar și ajuta cu ceva!

Purismul dualist si bigotismul

Istoria intelectuală, mai ales cea a ultimelor secole ”luminate”, ne-a învățat că instrumentarul utopic invită la totalitarism. Lupta pentru puritate (ideologică, morală, religioasă) este un prilej justificat pentru răfuielile cu alteritatea. Însă ceea ce până acum  era deconspirat ca fiind apanajul unui purism conservator, religios/creștin/puritan, acum patologia purității îmbracă haina unei laicități ce concurează în regimul idealurilor morale. În numele lui Dumnezeu poți face abuzuri de putere dar totuși exista o limita și un risc de răsturnare a justeții acestor abuzuri. Dar când omul e singurul Dumnezeu, atunci nicio limită și nicio stavilă a rațiunii și conștiinței nu mai stă în calea nihilismului “purificator”. Poate că tocmai de aceea modernitatea “luminată” a patentat și instaurat cu brio societăți genoicidare pe scara largă! ”Este interzis a interzice!” era latura revoluționară a unei minorități care, odată ajunsă la butoanele puterii, dictează canonul interzicerii celor ce o contestă. Faptele sunt exfoliate de orice relevanță și umbră de auto-acuzare iar statisticile, noul instrumentar al adevărului, manipulate conform comandamentelor sociale. Izolarea fariseică de impur, fobia infecției, necesitatea de a clarifica ambigu-ul nu prin suspendarea concluziilor și punerea lor în mâna lui Dumnezeu ci prin suspendarea judecații care nu converge cu fluxul modei, povara sanitară a escatologiei realizate aici și acum, toate acestea sunt premise ale bigotismului bine justificat, aparent altruist și progresist. Şi, asemenea îmbrățișării pitonului, ea exclude și chiar sufocă alteritatea în numele noii purități. Dar de ce să nu ne încredem în cei care ne oferă atât de benevol Free Hugs?

“În loc să ne servim de impuritatea actuală ca de un termen de contrast, în loc să descifrăm în ea prin lectură directă versiunea negativă a purei pozitivităţi, ce-ar fi dacă am recunoaşte în ea efectul unei decadenţe sau semnul premergător al unei purităţi ce va să vină? (Vladimir Jankelevitch, Pur si impur, Editura Nemira, 2000, p. 15)

Îmbrăţişarea cu mâinile lui Dumnezeu

O cercetare onestă a bigotismului la intelectuali ar fi prilejul perfect pentru o trezire spirituală de proporții!

De ce? Pentru că doza cea mai pură de bigotism poate fi găsită doar la intelectuali – noi avem (mă includ tocmai ca să nu exclud pe nimeni ;-)) bigotismul justificat, argumentat cu etichetele prin care-i vedem pe alții lipite pe toate manifestările realității care se potrivesc schemei de interpretare. E forma de ignoranță “deșteaptă”, e unghiul mort din care ne trăim dramele vieții iar câteodată ieșim de acolo dar, de cele mai multe ori, ne afundăm într-o și mai mare înghesuială conceptuală.

Și, peste toate aceste briz-briz-uri cognitive, ne concurăm vivace cu intenții morale onorabile în expunere dar firave în trăire. A-ți da cu părerea în toate, a face (propria) ordine în dezordinea morală (a altora), a exlude în numele îmbrățișării și a uniformiza – chiar în numele diversității, iată semnele nu doar ale Inchiziției de demult ci și ale celei prezente. Lipsa modestiei, crăcănarea limitelor doar pentru a le duce în propria ogradă, activismul persiflant și superior, rescrierea convenabilă a trecutului, prescrierea facilă a medicamentelor prezentului, conștiința mesianica a propriei superiorități ca garanție a supraviețuirii viitorului, acestea sunt doar câteva dintre semnele bigotismului savant, cool, demn de pus în rama nu doar a doctoratelor de umanioare ci și în cea a selfie-urilor ipocrite de la catedră, Facebook, conferințe, etc.

Cu cât ai gurița tot mai mare în facerea lumii proprii pentru alții, cu atât mai mult desfaci lumea lui Dumnezeu trecută (prin interpretare), prezentă (prin contagiune socială și (i)morală) și viitoare (prin distrugerea oportunităților lui Dumnezeu de a multiplica puținul onest uman în bogăția Împărăției).

În înțelepciunea lui Dumnezeu, Cel care lasă neghina laolaltă cu grâul și dă ploaie și celor buni și celor răi, avem toate șansele de vindecare de bigotism și să găsim pasiunea proorocului care se include în cerința pocăinței în același timp în care rostește adevărul nepartizan, dureros dar tămăduitor, lăsând însă timp și putere seminței să crească spre roadă. Doar îmbrățișarea cu mâinile lui Dumnezeu, alea străpunse de cuie, ne tămăduiește de bigotismul dreptății schilodite, de dragostea preferențială, de intelectul unghiului mort. Altfel o să predicam narcisist mai departe despre îmbrățișare în timp ce-i excludem pe cei care nu-s de acord cu noi pentru că, nu-i așa, ei sunt bigoții. Și cercul neputințelor umane și al bigotismului justificat își va rula mai departe milenara veselie a degetului întins oriunde cu excepția cauzei problemei.