Neamțul, evreul și românul

Odată ca niciodată erau vremuri când neamțul era un om harnic, cinstit, un model de corectitudine și constant în principiile lui. La el s-a gândit I. Kant când vorbea despre negustorul care preferă să fie cinstit nu datorită câștigului pe care această calitate i-ar aduce-o afacerii lui prin cucerirea fidelității cumpărătorilor, ci datorită principiului în sine de a fi cinstit, a datoriei de a respecta această valoare morală indiferent de efectele sau profitul pe care le-ar putea produce.

Dar  vremurile trecură și neamțul îl întâlni pe român. Acesta părea umil, cu privirea aplecată, cu nu prea multe vise, și în orice caz nu prea mărețe. Vroia doar să se descurce prin noianul de greutăți cu care istoria pare că l-a neîndreptățit mai mult decât pe oricare alt om pe fața pământului. Căutându-i privirea umilă, neamțului i se făcu milă și își luă timpul și energia de a-l ajuta pe român să îndrepte gardul, să facă ordine în ogradă, să-l învețe cum să facă o casă mai trainică, cum să își instruiască copiii, etc.

Mai trecură ceva vremuri și iată că ajunserăm prin anii noștri. Un neamț coborâtor din spița de neam a celor care au făurit România modernă (au făcut ordine în ograda românului) se plecă umil românului ce afișa un zâmbet șmecher. Ce ironie a sorții: neamțul demn și cinstit a ajuns la mâna românului specializat în industria viselor de orice fel. Cât de mult s-a ”românizat” neamțul nostru!

Dovada? Iat-o, evocată de venerabilul Neagu Djuvara:

“Majestate, dati-mi  voie sa va spun ca n-ar trebui sa fiti mereu vazut in prezenta lui Ion Iliescu, pe care eu il consider vinovat de crime si care va trebui, o data si o data, sa fie judecat si nu se cuvine ca…” Regele mi-a tăiat cuvântul: „Da, dar uite ca domnul  Emil Constantinescu mi-a fagaduit o gramada de lucruri si nu s-a tinut de cuvant, pe cand Ion Iliescu imi restituie”. Carevasazica, Ion Iliescu a avut dibacia, prin intermediul lui Duda, „sa-l cumpere pe Rege”. I-a restituit Savarsinul, pe urmă a pregătit restituirea Palatului Peles. Asta e parerea mea, Regele Mihai ar fi trebuit sa ramana sarac si curat. Ion Iliescu i-a restituit lucruri care, intr-adevar, sunt ale lui, dar trebuia sa le accepte mai târziu si nu de la acest om”, spune Neagu Djuvara, rememorand o audienta la Regele Mihai. (”La masa Adevărului” cu istoricul Neagu Djuvara, Adevărul, 22 februarie 2012)

Ce pot deduce de aici?

Dacă Regele Mihai merge pe ideea ”ce îmi dai ca să îmi câștigi ”prietenia”/vizibilitatea alături de mine”, atunci de ce nu ar accepta mituirea alegătorul de rând, cel fără mofturi de moralitate și comportament princiare? Principii? Planuri de perspectivă? Reforme? Moralitatea actului de guvernare? Responsabilitate față de viitor? Mofturi! Important e ce îmi dai ACUM!

Ce urmează?

Alegătorul îndopat cu promisiuni electorale va trece peste efervescența bucuriei că l-a ”șutat” pe marinar și se va întoarce la vechile lui mărunțișuri existențiale. Creat după chipul alegătorului mituit, guvernul și Parlamentul  se vor măguli cu  puterea dată de popor. Dar delirul nu va dura prea mult. Apoi vor trebui să vadă de unde dau înapoi cele 10 miliarde, scandente în 2013, de unde vor acoperi deficitul bugetar, cel de la fondul de pensii, cum vor reuși să se împrumute de pe piața externă, cum vor atrage investiții, etc. Greutățile economice vor fi dublate de dezastrul demografic, de presiunea imensă pusă pe scheletul și așa șubrezit de servicii sociale, educație, sănătate, ținând cont de îmbătrânirea populației și de continuarea exodului a unei părți bune din populația aptă de muncă și creativă. Se vor trezi la o realitate tăioasă, pe care nu o pot fenta și amăgi așa cum au făcut cu alegătorul naiv și dispus la mituire.  Și uite așa că cercul se închide: alegătorul votează pentru că vrea să fie mituit iar puterea mituiește ca să fie votată, păstrată la butoanele unei mașinuțe tot mai gripate. Dependența alegătorului de figura salvatorului politic e semn de imaturitate și generează pe termen lung malnutriție cronică, ceea ce îl va predispune la o nouă mituire. Iar spirala asta nu poate să fie decât una degenerativă! Socialismul roz-bombon are etichete atractive și promisiuni ușoare, dar e total neputincios în reformarea unui sistem, oricare ar fi el, astfel încât acesta să genereze sustenabilitate, independență. (Aici e ușor de deconstruit mitul paternalismului și al autoritarismului lui Trăian Băsescu, dacă se ia în calcul insistența lui din ultimii ani de a ne învăța cu un comportament din ce în ce mai previzibil,, bazat pe respectarea legilor, a instituțiilor, a normelor, a principiilor. Așa cum am văzut mai sus, este mai ușor ca un neamț să devină român decât ca un român să devină un neamț! – îmi va fi scuzată generalizarea reducționistă)

Soluția?

Să ne întoarcem la vorba terapeutică a rabinilor, a mărturisirii problemelor și apoi a urmării unor reguli/principii foarte practice, dar care schimbă un întreg orizont valoric, emoțional, de stări de orice fel. Acest proces simplu are rădăcini din Vechiul Testament. În contextul unei poveri istorice imense, a unui blestem teribil (captivitatea și mutarea unui întreg popor într-un imperiu atotputernic), Dumnezeu încurajează inima deznădăjduită a evreilor captivi și aparent neputincioși în malaxorul forțelor istorice și indică câteva resurse extraordinar de puternice dar și foarte simple:

”Iată ce trebuie să faceţi: Fiecare să spună aproapelui său adevărul; judecaţi în porţile voastre după adevăr şi în vederea păcii; nici unul să nu gândească în inima lui rău împotriva aproapelui său, şi nici să nu iubiţi jurământul strâmb! Căci toate lucrurile acestea Eu le urăsc, zice Domnul.” (Zaharia 8:16-17)

1. A spune adevărul, chiar dacă el e inconfortabil, dureros! Dar adevărul trebuie rostit nu ca răzbunare, ci  în vederea păcii, a vindecării rănilor.

2. A nu mai gândi rău împotriva aproapelui, în pofida motivelor pe care le am (și pe care le produc la rândul meu și devin astfel arme în mâna semenului meu împotriva mea, perpetuând astfel cercul infinit al producerii și justificării răului)!

3. A respinge orice formă de minciună, înșelătorie, falsitate. Mai bine realizări mai mici dar reale, veridice, decât licitații fancy dar iluzorii!

Ce simplu: totul începe de la individ, de la relația lui cu un altul și apoi la crearea unui sistem de relații într-o comunitate care să fie statornicită ca normă socială.  Resursele invocate au fost efective în viața vechiului Israel, au revitalizat societăți în agonie, au acoperit răni produse de zeci de ani de conflict. În fața aparentei neputințe de a schimba de unul singur comportamente sociale statornicite și foarte puternic înrădăcinate în mentalul colectiv, îmi aduc aminte de caricatura unei mase imense de protestatari cu fețe plouate, dar care protestau cu toții ținând în mâini pancarte cu același mesaj: ”Ce poate face unul singur?” Well, să fim ca neamțul care e corect nu căutând fidelitatea clienților lui, ci pentru că așa este bine. Și apoi să lăsăm pe Dumnezeu să miște forțele imense ale istoriei.