Nimic nu mai e ceea ce părea a fi! Împrumutul de atribute și substanțe pare a topi orice referință ”tare”, care dă sens limbajului. Iată un exemplu cules din fagurele de miere otrăvită al discursurilor despre suferința umană.
Un intelectual de rasă își justifică ”de-convertirea” de la creștinism prin apelul la cantitatea apăsătoare de suferință din lume, afirmând placid însă că:
I have such a fantastic life that I feel an overwhelming sense of gratitude for it. I am fortunate beyond words. (…) But I don’t have anyone to express my gratitude to. This is a void inside me, a void of wanting someone to thank, and I don’t see any plausible way of filling it. (Bart Ehrman, God’s Problem, Harper One, New York, 2008, pp. 1–3, 5, 16, 128.)
În schimb o grămadă de oameni din ”lumea a treia”, care nu au nicio clipă de confort și sațietatea celui ce se joacă cu prețiozități ipocrite, care sunt în suferință, lipsuri, și totuși aleg să creadă și să se încreadă în Dumnezeu (contradicție semnalată și de Dinesh D’Souza în ultima sa carte Godforsaken, p. 11).
Oare ce întrebări i s-ar pune astăzi lui Iov, dacă am avea posibilitatea să-i luăm un interviu?
Alonewithothers's Blog 