iDermal sau despre noua transcendenţă

Astăzi existenţa marginală devine simulacrul perfect al modei iar a fi “underground” este modul în care îţi poţi celebra azi stima de sine şi acceptanţa socială (pentru că instinctul turmei e foarte colorat vopsit în pretenţiile unei originalităţi fabricată de specialiştii corporatişti, preoţii atotcunoscători ai hipermodernităţii noastre). Sensibilitatea subversivă devine abecedarul noii estetici, încapsulată automat de tinerii consumerişti şi adăugată în arsenalul de surogate care ţin loc de un scop al vieţii. Iar progresismul tehnologic se mulează perfect cu avatarurile unui păgânism retro, revitalizat…

În vechime oamenii priveau spre ceruri ca locul de unde le va fi venit salvarea. Priviţi filmele science-fiction de azi: dinspre ceruri vine doar groaza, moartea şi pericolele cele mai mari care pot bântui “eroica” umanitate.

În vechime oamenii credeau într-un transcendent, un dincolo de fiziologic, biologic. Astăzi, “tu eşti limita!”, transcendentul e dat de jocurile demiurgice pe care le putem face cu corpul nostru.  Iată, dar, un ultim exemplu de alchimie a omului cu tehnologia:

Despre corpul ca vitrină am mai scris cu altă ocazie (Carnavalul tribal al hipermodernilor.

Pentru un filosof sau antropolog al culturii, ceea ce a făcut americanul care şi-a implantat metale/magneţi pentru a susţine ipod-ul poate fi un semn al unei ere ce se cască tot mai larg în faţa noastră:

6. Denaturarea naturalului, abuzul corporalităţii şi civilizaţia tehnologică sau despre noua umanitate

Indiscutabil, tehnica reprezintă criza umanismului. În acest capitol fenomenologia noului se conjugă cu cea a alterităţii. Desprinderea de trecut ne lasă fără nici un suport în prezent iar ignoranţa clipei este cea care permite mutaţia normalului existenţei umane aproape de limită, în manifestările extreme care se nivelează tocmai prin dispariţia treptată a normalului liniar “decadent”, “conservator”.

Într-o fugă continuă după o identitate pierdută, experienţele cotidiene ne obligă la o dramaturgie a sinelui, generând impresii, camuflate chiar în aparenta lor neintenţionalitate. Jucăm un „game” cu un hard biologic şi cu un soft colectiv (A. Codoban). Jucăm o „dramaturgie socială”, înţeleasă ca artă a gestionării impresiilor (Ervin Goffman). În acest joc al impresiilor, licităm cu o deconstruire a umanului şi o construcţie mutantă, tehnologizată a propriei corporalităţi. Luăm în discuţie câteva dintre patologiile alterităţii: tatuajele, peircing-ul, roller-ul, operaţiile estetice, manipularea sexuală prin operaţii de schimbare a sexului, body-building, hibridizarea corpului uman cu tehnologicul, noile tehnici ale extazului: transa party-culture prin dans, muzică, substanţe halucinogene etc. (Către o filosofie a cotidianului)

Oricâte discuţii s-ar ivi pornind de la exemplul tatuării dispozitivului pentru iPod, un lucru devine din ce în ce mai clar: corpul nu mai este cel care are nevoie de mântuire, ci devine el însuşi un teren şi mijloc soteriologic prin care ne clamăm identitatea. Senzorii ochilor și ai mâinilor devin din cenzorii existenței lui Dumnezeu dovezile noii divinități, a omului ajuns la momentul singularității tehnologice. Mintea se carnalizează iar carnea se “purifică”, se “updatează” –  iată cum e răsturnată până şi hermenutica gnostică a răsturnării. Intoxicaţi de propriile boli şi adicţii, vom rescrie vocabularul morţii, în care au scris atâţi poeţi, cu algoritmele maşinilor, maşini ce vor invada carnea şi sângele.  Vom fi “more than humans”, ne vom cuceri “imortalitatea”, ne vom dezvolta “limitele biologice”…

Va urma timpul în care nu vom mai putea spune “va urma”. Iar cântul inventatorilor ne mărşăluişte cu bucurie către piscurile unei puteri demiurgice care se va dovedi în cele din urmă a fi faustică, nicidecum liberă. Dar cine mai stă să se gândească la ce pierdem când obţinem ceva?