Și totuși, care sunt izvoarele bucuriei omului îndopat cu fericirea plasticoasă, pixelată, fadă? Strigătele isterice ale publicului extaziat pe care îl vezi pe la orice emisiune TV din America îmi provoacă, vorba unui coleg de facultate, ”repulsii ontologice”. Excesul senzorial are ca efect pervers tocmai atrofierea simțurilor. Iar atunci nu faci altceva decât să îți adaugi o proteză de simțire, să te îndopi cu hormonii așa zisei bucurii a clipei.
Lumea noastră are ciudata lege a compensației și echilibrului: ceva ți se ia atunci când ți se oferă! Aici, în parametrii vieții umane, nimic nu e gratis! Când e încălcată această legitate atunci poți fi sigur că ești pe cale să devii o ficțiune, una nu prea reușită (când toată lumea e ”happy” cu siguranță că trăiești deja un coșmar!)
Bucuria nu e un continent vesel şi nicidecum o imensitate plată. Ea este mai degrabă un arhipelag, o suită de insule despărţite de diverse torente. În ciuda capriciilor vieţii şi a fiordurilor ei, ne este dat să trecem de la o bucurie la alta. (De multe ori suntem tentaţi să preluăm convenţionalul Omnia romae venalia sunt – în Roma totul e de vânzare – şi, prin pseudo-realitatea veselă a spectacolelor de tot felul, ne lăsăm sterilizată conştiinţa de realitatea durerii, a morţii şi a hăurilor ce se deschid între insulele de bucurie.) (Arhipelagul bucuriei)
Doamne, culeg din mâinile Tale orice izvor de bucurie care îl văd într-un răsărit de soare, un zâmbet de copil, o slovă transformată într-un cuvânt de viață, o adiere a Duhului Tău… Dincolo de neguri și umbre ești Tu, bucuria sufletului meu! Dincolo de orice gălăgie inutilă aud glasul Tău, dincolo de trăirile mele înguste, pipernicite, văd viața ce izvorește din Tine!
O, de te-ar cuprinde ochiul, de te-ar auzi urechea, ce am striga de bucurie!
Dar, până la tragerea cortinei cerurilor, ferice de cei care se bucură de cerurile din inima lor!
Nu ne vei înviora iarăşi, pentru ca să se bucure poporul Tău în Tine? (Ps. 85:6)
Alonewithothers's Blog 