Turma … indignaţilor

Noua modă e vechea modă: revoluţionarii dandy! Rasta, piercinguri, culorile curcubeului, poşetuţe şi ţigăruşe  handmade,  papucei Converse (să tot fii împotriva globalizării cu atâtea importuri!), puţină cinstire a lui Bachus şi gata, suntem pregătiţi trup şi suflet să schimbăm lumea! Mai punem de o beţie, de o marihuana, de “un sex liber” şi mai ieşim din puburile întunecate şi urât mirositoare prin piaţa publică ca e distracţie mare şi ne putem vărsa surplusul de patologii.

Pe de altă parte, mă gândesc cât de nebuni am ajuns ca o lume întreagă să se  împrumute şi să muncească pe rupte zi şi noapte doar ca să asigure luxul desfătărilor aristocrate ale amantelor şi soţiilor de bancheri care se luptă cu surplusul de calorii şi grăsimi.

Să fim serioşi: lumea asta e nejustă cu mult înainte de a ne naşte noi şi o să rămână aşa, chiar dacă ne lăsăm şi noi ademeniţi de ispitele totalitarismului utopic socialist. Mi se pare total aiurea să protestezi visceral pentru nişte absoluturi pe care profesorii relativismului arogant ţi le deconstruiesc în argumentări pedante şi superioare! Dar fecioraşii şi domniţele aranjate trendy care protestează astăzi pe străzi se află într-o ipocrizie soră cu lăcomia bancherilor şi politicienilor pe care îi detestă: manifestă împotriva unui tip de violenţă printr-o altă formă de violenţă (halal compasiune pot avea nişte profesionişti în ale pogo-ului!), demască relele capitalismului şi a consumerismului, uitând cât de mult sunt ei înşişi copiii care îi devorează roadele, etc.

Este atât de graţioasă încercarea umană de a corecta greşelile prezentului încât reproducem artistic aceleaşi eşecuri ale trecutului. Eu, cel puţin, refuz să mă îmbăt cu această otravă, chiar dacă pare dulce şi la modă.