The Story of My Life

Selectat pentru Cannes 2010, la secţiunea Online Short Film Contest, filmuleţul The Story of My Life prezintă un dialog absurd de normal. Asistăm bezmetici la 5 minute agasante, în care sunt rememorate secvenţe din viaţa unei oarecare Alessandra. Intrigată de incursiunea incomodă de-a lungul vieţii sale de către Moartea shic, cu cravată şi privire dandy (minţind grosolan atunci când îşi declară numele Pierre), eroina noastră sfârşeşte fatalist sub roţile unei maşini. Iată dar câteva ingrediente ale condiţiei umane, ilustrate în naraţiunea  de faţă: portrete schiţate fulgerător, condiţionări satirice, viaţa cuprinsă în parametrii velocităţii, a fugii continue, inevitabila întâlnire cu cea faţă de care, vorba evreului, nici un şmecher nu scapă.

Printr-un happening tulburător, autorul ne aminteşte de fragilitatea vieţii în mâinile “destinului”. Interesantă perspectivă laicizată a versetului din Evrei 9:27: oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata. Ar fi de preferat însă ca înainte de surprinderea precipitată a morţii, să ne fi judecat mai întâi noi înşine! Pentru că dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi (1 Cor. 11:31)

Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.
Goneşte orice necaz din inima ta, şi depărtează răul din trupul tău; căci tinereţea şi zorile vieţii sunt trecătoare.

Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii, când vei zice: „Nu găsesc nici o plăcere în ei”;
până nu se întunecă soarele, şi lumina, luna şi stelele, şi până nu se întorc norii îndată după ploaie;
până nu încep să tremure paznicii casei (mâinile), şi să se încovoaie cele tari (picioarele); până nu se opresc cei ce macină (dinţii), căci s-au împuţinat; până nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii);
până nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele), când uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei pasări, glasul tuturor cântăreţelor se aude înăbuşit,
te temi de orice înălţime, şi te sperii pe drum; până nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abia se târăşte lăcusta, până nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea veşnică, şi bocitorii cutreieră uliţele;
până nu se rupe funia de argint, până nu se sfărâmă vasul de aur, până nu se sparge găleata la izvor, şi până nu se strică roata de la fântână;
până nu se întoarce ţărâna în pământ, cum a fost, şi până nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat. (Eclesiastul 11:9-12:7)