Ghicitoare

Oare ce pretindem atât de mult de la alţii încât ne zgârcim să le împărtăşim atunci când ne aflăm în posesia ei?

Ce face un copil să râdă, un tânăr să viseze şi un adult să se bucure?

Ce anume învigorează trupul plăpând al unui bătrân atunci când se adapă din fântâna amintirilor?

Nuntă a vieţii şi a morţii, a patimii şi iertării, muţenie admirativă şi extaz al rostirii!

Însă atât de uşor ea poate fi şi contrafăcută. Surogatele ei maladive transformă exerciţiul admiraţiei în cel al negăsirii şi al disperării.

Ea este eliberarea din conştiinţa singurătăţii, este provocarea de a privi adâncul inimii altei fiinţe, de a ne bucura de miracolul vieţii celuilalt. Şi ne lăsăm prinşi de funia ei chiar dacă ştim că legăturile ei ne vor aduce şi dureri.

Dar din darul lui Dumnezeu, ea ne dă forţa de a dărui fără a primi nimic în schimb. Şi tot ea ne deschide orizontul simţirii şi al trăirii umane.

O respectăm atât de mult când e în straiele bogate ale artei, dar de multe ori o ignorăm când e aproape de noi.

Ea este singurul lucru care te face mai bogat în timp ce o împarţi…