Pe lângă multitudinea de documentare “paranoice” şi “conspirative” pe care le-am văzut pe piaţă, am găsit unul care ţine de simplul şi banalul bun simţ.
In Debt we trust cuprinde, în cheie ironică, chintesenţa “libertăţii” maselor, atât de “bine educate” încât fac confuzia grosolană între libertate şi puterea de cumpărare. Explicând grosso modo cauzalităţile economice care ne pot determina până şi finalităţile sentimentale şi cele filosofico-religioase (doar scriitorii şi regizorii de succes ştiu câte drame s-au născut din amoruri “nesustenabile”…), supuneam dezbaterii elevilor mei ipoteza îndatorării şi a întregului efort “trudnic”, obsesivo-repetitiv al oamenilor dintr-o societate doar pentru a oferi soţiilor de bancheri cele mai pretenţioase şi eficiente metode de reducere a straturilor de celulită, depuse din cauza îmbuibării şi a sentimentului de “prea bine”. Trecând peste ironiile stângiste pe care le comportă fauna financiaro-politico-managerială, cred că ideea de bază enunţată se susţine.
Ceea ce găsesc grav este gratuitatea şi succesul seducţiei dulceţei care se transformă în pelin, adică tembelizarea/”prelucrarea” pe bandă rulantă a celor care sunt ameţiţi de oferta unei vieţi cheltuitoare fără a depune prea multă muncă. Cohortele de îngeri finanţişti şoptesc atât de suav ca să-ţi promită paradisul în schimbul unei semnături care te condamnă iadului dobânzilor. Nu ne spun mai nimic despre vremea plăţii care te găseşte şi doboară chiar şi din cel de al noulea cer consumist.
Schimbul de statut între prinţ şi cerşetor este, de cele mai multe ori, unidirecţional şi îl putem declanşa fiecare, dragi domni/doamne/domnişoare “shopaholice”! Necenzurarea dorinţelor are drept finalitate inaniţia unui orgoliu obez, prilej de jubilări ale creditorilor. Tocmai de aceea, pentru o mai bună chibzuinţă, vă recomand şi lectura capitolului 22 din Proverbele lui Solomon.
Alonewithothers's Blog 