Category: Books

Three great humiliations of God

Dorothy Sayers has said that God underwent three great humiliations in his efforts to rescue the human race. The first was the Incarnation, when he took on the confines of a physical body. The second was the Cross, when he suffered the ignominy of public execution. The third humiliation, Sayers suggested, is the church. In an awesome act of self-denial, God entrusted his reputation to ordinary people.

(Philip Yancey, Dissappointment with God: three questions no one asks aloud, Zondervan, 1988, p. 162)

The loneliness of God

The central idea of the great part of the Old Testament may be called the idea of the loneliness of God.

(Gilbert Keith Chesterton, Poor Old Shakespeare. The Book of Job, in On Lying in Bed and other Essays, Bayeux Arts, Calgary, 2000, p. 172)

Loneliness is the first thing which God’s eye named not good.

(John Milton, Tetrachordon. Expositions upon the four chief Places in Scripture which treat of Marriage, or Nullities in Marriage in The Prose Works of John Milton: with a Biographical Introduction by Rufus Wilmot Griswold, Philadelphia, 1850, p. 292)

It is a frightful poetical creed that the cultivation of the brain eats out the heart. But it’s my prose opinion that in most cases, in those men who have fine brains and work them well, the heart extends down to the hams. And though you smoke them with the fire of tribulation, yet, like veritable hams, the head only gives the richer and the better flavor. I stand for the heart. To the dogs with the head! I had rather be a fool with a heart, than Jupiter Olympus with his head. The reason the mass of men fear God, and at buttom dislike Him, is because they rather distrust His heart, and fancy Him all brain like a watch.

(Herman Melville, Correspondence, Editor of this volume Lynn Horth, The Writings of Herman Melville, The Northwestern-Newberry Edition, 1993, p. 192)

The Rage against God – o carte şi un interviu cu Peter Hitchens

Să aibă dreptate Jean Francoise Revel când spunea că viaţa este un cimitir de lucidităţi retrospective? Oare nu cumva atunci când suntem tineri plecăm încrezători în drumul nostru inovator, sfidând trecutul şi hiperbolizând viitorul? Poate că unii ne dăm seama, în cele din urmă, că timpul care a trecut a fost o pierdere şi o rătăcire. Ce ironie: să ajungem chinuiţi tocmai la punctul de la care am plecat!

Ca şi profesor de ştiinţe umaniste îmi permit să analizez cu atenţie resorturile de imaginaţie şi de motivaţie care fac ca mulţi tineri să răspingă anumite valori şi să îmbrăţişeze pe altele. Nonconformismul are forţa sa dinamică, cu valenţe creative şi distructive deopotrivă. Însă ceea ce mă îngrijorează este epatarea, poleită artistic/retoric, cu care se comercializează dogmatismul noului cu orice preţ. A păstra dreapta măsură este o virtute, virtute pe care, din păcate, exhibiţionismul exceselor hipermoderne o desconsideră sistematic.

Totodată, în absenţa revelaţiei şi a relaţiei cu un Dumnezeu veşnic şi în căutare de soluţii la marile probleme ale umanităţii, structura profund soteriologică a gândirii umane poate naufragia în haosul moral şi utopianismul aparent nevinovat pe care noul ateism le aduce la pachet cu spuma de libertate pe care o promite.

Toate aceste lucruri sunt dezbătute în The rage against God, cartea autobiografică a lui Peter Hitchens,  autor de care am vorbit şi cu o altă ocazie (How I found God and peace with my atheist brother: Peter Hitchens). De altfel, observaţiile pertinente ale lui Callum G. Brown din The Death of Christian Britain: Understanding secularisation, 1800-2000 (Routledge, London and New York, 2001), pe care le-am menţionat în articolul Made in Britain – Westminster Abbey & Beatles, capătă culori şi forme cât se poate de vii prin evocările lui Peter Hitchens din decadenţa societăţii britanice a copilăriei şi tinereţii sale.

1. Cartea

Peter Hitchens: The rage against God, apărută în două ediţii, la două edituri diferite: Continuum International Publishing (3 mai 2010) şi Zondervan (14 mai 2010)

AICI pot fi citite Introducerea şi capitolul 1,  The Generation Who Were Too Clever to Believe al ediţiei Zondervan. Cei care au un cont pe Barnes & Noble, pot citi mai mult AICI.

Iată descrierea care ne-o oferă ediţia de la editura Zondervan:

Partly autobiographical, partly historical, The Rage Against God, written by Peter Hitchens, brother of prominent atheist Christopher Hitchens, assails several of the favorite arguments of the anti-God battalions and makes the case against fashionable atheism.

Description:
Here, for the first time, in his new book The Rage Against God, Peter Hitchens, brother of prominent atheist Christopher Hitchens, chronicles his personal journey through disbelief into a committed Christian faith. With unflinching openness and intellectual honesty, Hitchens describes the personal loss and philosophical curiosity that led him to burn his Bible at prep school and embrace atheism in its place. From there, he traces his experience as a journalist in Soviet Moscow, and the critical observations that left him with more questions than answers, and more despair than hope for how to live a meaningful life.

With first-hand insight into the blurring of the line between politics and the Church, Hitchens reveals the reasons why an honest assessment of Atheism cannot sustain disbelief in God. In the process, he provides hope for all believers who, in the words of T. S. Eliot, may discover “the end of all our exploring will be to arrive where we started and know the place for the first time.”

2. Interviul

Către un viitor postuman? (De la arta fotografică la animaţia medicală)

Încă din 1989 Francis Fukuyama prevedea sfârşitul istoriei prin sucombarea finală, irevocabilă, a comunismului şi instaurarea globală a democraţiei liberale. Într-adevăr, comunismul s-a dezmembrat sub povara eşecului propriei utopii, iar liberalismul democratic părea a fi acel sfârşit al istoriei prognozat de filosofi. Însă după câţiva ani, filosoful nord american îşi schimbă opinia cu privire la sfârşitul istoriei. În Our Posthuman Future. Consequences of the Biotechnology Future (2002)  lucrurile devin mult mai clare: istoria se va sfârşi prin moartea actorului ei, a naturii umane. De fapt, încă de prin 1978, M. Foucault ne avertiza cu privire la bioputerea statului, guvernarea vieţii prin controlul corpului fiecărui individ. Rădăcinile acestui nihilism glorios al transformării corpului  uman sunt mai adânci, pornind de la Nietzsche (şi chiar romantici, aş completa eu), aşa cum se poate citi în articolul The nihilistic affirmation of life – biopower and biopolitics in the will to knowledge.

Era de aşteptat ca tehnologiile sinelui să se translateze de la narcisismul pshihologic spre cel fiziologic prin recompunerea biologică, asistată de noile proceduri medicale, îmbunătăţite remarcabil în ultimul secol. Dar politica controlului biologic prin promisa îmbunătăţire a calităţii vieţii poate fi, în aceeaşi măsură, o thanato-politică, o politică a morţii.

Trecând însă de detaliile filosofice ale problemei, cred că este însă foarte interesantă alianţa dintre artă şi tehnologie în reconfigurarea prezentului în lumina viitorului.  Am putea spune că suntem deja martorii epocii în care imaginarul artistic are la îndemâna sa potenţa tehnologică. În campania sa de prozelitism utopic, transumanismul contemporan pare a prelua disponibilităţile artistice, aşa cum le vedem la remarcabilul fotograf Lennart Nilsson

şi să le proiecteze în registrul utopiei realizate, a ingineriei bio-medicale, aşa cum le putem intui în următoarele imagini

Rămâne de văzut dacă nu cumva programarea genetică şi bionică a naturii umane perfecţionate de mâine va avea în sine şi sămânţa dualităţii naturii proiectantului de astăzi. Avertizarea lui Fr. Fukuyama rămâne să fie validată sau infirmată de anii care vor veni. Atunci vom vedea şi ce preţ au realizarea viselor de imortalitate şi perfecţiune.

Love…, there is no safe investment – C. S. Lewis

“There is no safe investment.  To love at all is to be vulnerable.  Love anything, and your heart will certainly be wrung and possibly broken.  If you want to make sure of keeping it intact, you must give your heart to no one, not even an animal.  Wrap it carefully round with little hobbies and little luxuries; avoid all entanglements; lock it up safe in the casket or coffin of selfishness.  But in that casket- safe, dark, motionless, airless- it will change.  It will not be broken; it will become unbreakable, impenetrable, irredeemable.  The alternative to tragedy, or at least to the risk of tragedy, is damnation.  The only place outside Heaven where you can be perfectly safe from all the dangers and perturbations of love is Hell.”

(C. S. Lewis, The Four Loves, Harcourt Brace, 1991, p. 121)

%d bloggers like this: