Umilința ipocrită a degetului întins spre alții 

True humility is being able to accept criticisms as graciously as we accept compliments. (Sabrina Newby)

Observ la nu puțini dintre românii rămași acasă (incusiv printre cei evanghelici) un trend de impresii (datorate mai ales unor prejudecăți culturale și teologice) că majoritatea creştinilor din Occident, America de Nord mai ales, sunt

1. doar consumeriști,

2. cu un ipocrit /exagerat complex de auto-victimizare atunci când pierd ceva putere și privilegii în societate,

3. egocentrici și

4. cu o evidentă lipsă de compasiune și spirit caritabil,  în pofida bunăstării materiale de invidiat.

Circul lui Oedip

Din start trebuie să mărturisesc că și eu aveam aceste prejudecăți înainte de a veni în Canada. Era un mix ciudat de subconștient mustind de supremație naționalist-religioasă ortodoxă, filtrată acum ca puritate evanghelică, acest continent al subconștientului fiind populat și de  strângeri de nas superioare datorate lecturilor mele din postmodernismul deconstructivist francez. Rezultatul: America este rea datorită capitalismului sălbatic și a politicii sale interventioniste și are un spirit putred, plin de narcisism, individualist, superior și fals neprihănit. Poate că antipatia anti-americană și umilința ipocrită a multor est-europeni are ca sursă un nerv furios moștenit încă din epoca comunistă,  cu al său ethos “dialectic”: deficitul propriilor virtuți se cere compensat imediat cu furioasa deconspirare a viciilor altora! 

Atât de plictisitoarele vești bune

Nu pot nega că multe dintre aceste vicii ale creștinismului occidental sunt doar ficțiuni, dar mă îndoiesc că ele sunt reale pentru  că mulți dintre creștinii occidentali sunt prea serioși cu Evanghelia lui Isus Hristos. Dimpotrivă! Acuzația că acest creștinism e prea lumesc nu prea merge împreună cu cea a prea-conservatorismului ei! Bisericile occidentale sunt în pragul consumerismului,  câteva dintre ele chiar sunt în pragul extincției (culmea, tocmai cele care s-au facut una cu spiritul lumii), multe sunt prea militante și politice (și nu vorbesc doar de dreapta fundamentalistă ci și de creștinii “socialiști/liberali” din protestantismul mainstream și cel emergent), etc.. Problema pe care o observ eu aici constă în aparatul critic disproporționat, în ochiul nostru obsesiv flămând să vadă răul la ceilalți laolaltă cu minimalizarea acelor lucruri bune, în oboseala de a avea happy stories și plictiseala virtuților, în super-simplificare, generalizare convenabilă, lipsă a empatiei, atitudinea arătării degetului judecător, deloc șovăielnic și degrabă vărsător de sânge și de decizii inchizitoriale. Toate acestea se întâmplă fără a vedea că dincolo de desfătările pe care le supralicităm și considerăm gratuite, facile, mulți creștini nord americani au și ei lupte reale în propria lor viață,  familie, context imediat și totuși mulți au umilința să se corecteze, practică ospitalitatea, au spirit deschis în acceptarea altora, a străinilor și celor defavorizați, celebrează diversitatea în Domnul care ne iubește pe toți. Noi, românii, avem încă avem de învățat unele dintre aceste caracteristici virtuoase, darămite să le practicăm și să învățăm pe alții. (Câteodată obsesia controverselor este ultimul refugiu al celor fără de niciun talent/virtute – “controversy is a last resort for the talentless” – Criss Jami.)

Cred că trăind o viață reală pentru o perioadă de timp (nu doar pentru conferințe sau tabere de vară), studiind și exersând credința aici, într-un context din ce în ce mai hyper-liberal/post creştin, va oferi o șansă mai bună criticilor de a-și testa judecățile.

1. Consumerismul este o adevărată plagă a vremurilor noastre și trebuie să realizăm că există inclusiv un consumerism spiritual (valabil și pentru liberalii marxiști, declarat anti-consumeriști). Întrebarea mea este câţi dintre creștinii români conștientizează această luptă reală, spiritul de avant garde nu al culturii elitiste sau de masă (asta pentru că azi cam fiecare produs de avant-garde tinde să devină parte a unei industrii și este ușor încorporat în cultura de masă), ci spiritul avangardist, nonsectar al creştinilor care se învață pe ei înșiși și pe copiii lor că nu suntem doar carne, oase și secreții ci și minte și spirit.

2. Experiența mea ca student la două universități publice din Canada mi-a arătat presiunea imensă pe care un creștin o suportă pentru a-și exersa aceeași libertate de gândire și expresie pe care o au cei care nu se identifică ca creștini. Și ăsta nu e complex de victimizare gratuit,  este vorba de revanșa istorică a generației hippie 1968 care are în mâini frâiele puterii în politică,  academie, media, instituții publice. Când ești jignit, ridiculizat și marginalizat de cei care “fight against bullying and let’s spread love!”, atunci când copilul îți este sistematic bombardat cu mesaje, atitudini, curriculum, presiune de grup, conținut media explicit anti-creștine,  când nu doar promovarea dar și siguranţa locului de muncă depinde de ascunderea sau negarea propriilor credințe și valori creștine, în timp ce exhibiționismul credințelor și valorilor altora este stimulat prin literă de lege, ei bine, toate acestea nu sunt doar chestiuni “incidentale”, opresiuni “marginale” ci este vorba de refuz, izolare, jignire, discriminare sistemică, legiferată, ca prim pas al persecuției. Creștinii trebuie să se aștepte la suferință și persecuție dar atâta timp cât ei trăiesc într-o societate care clamează a fi inclusivă, democratică și umanistă,  ei trebuie să aibă o voce! Desigur, toate acestea sunt o sursă bună de satiră și happening artistico-literar pentru unii est-europeni,  cunoscuți pentru viața lor boemă, dar câteodată realitatea este înaintea noastră, chiar dacă credem că ea e mult în urma noastră (originea tragediei umane derivă din conștientizarea dureroasă a faptului că simțul avansului pe care îl are ego-ul nostru nu poate compensa distanța reală  dintre noi și ceilalți/realitate).

3. În ciuda faptului că unii vor considera și asta o industrie, eu sunt impresionat să văd multi creștini canadieni și americani misionari (chiar și elevi în misiuni de slujire pentru o scurtă perioadă de timp), cheltuind banii proprii, comfort,  energie, punându-și în pericol chiar propria sănătate și viață în locuri în care mai nimeni nu s-ar duce, darămite să trăiască și să slujească pe alții.  Iar chestiunea asta e valabilă nu doar peste mări și țări, dar se aplică și creștinilor nord-americani care se implică în cartiere periculoase, au grijă de sărmani, merg în închisori să încurajeze oamenii fărăr de speranță, ajută mame singure, adoptă orfani, etc. Și da, chiar și aici, în America de Nord, sunt non-creștini care sunt uimiți și schimbați de acest spirit gentil de slujire, de dragoste și devoțiuine pentru Domnul. Sunt și aici oameni care văd că sunt creștini care au o cu totul altfel de savoare în această lume!

4. Vorbind de impresii generale, în pofida secularizării furibunde și a complexului oedipian atașat, Occidentul încă are obiceiuri bune moștenite din timpurile când valorile creștine erau asumate ca valori publice. Dacă ne uităm cu atenție la CAF WORLD GIVING INDEX 2015, SUA este pe locul 2 (CAF World Giving Index 5 year ranking). Analizând comportamentele caritabile , SUA

– este pe locul 3 la Ajutând un străin,

– pe locul 12 la Donând bani (notă : cea mai mare parte a banilor donați nu vine de la companiile care se dau în stambă cu imperialismul lor moral, ascunzând însă veniturile taxabile prin alte locuri, ci de la indivizi, de la americanii ăia înguști, consumeriști și aroganți – pentru 2015 $268.28 miliarde donații provin de la indivizi – 71% din totalul donațiilor; urmați de fundații ($57.19 miliarde/16%), mșteniri ($28.72 miliarde/9%) și corporații ($18.46 miliarde/5%).

– pe locul 6 la Timpul de voluntariat.

România este pe locul 93 la indexul global CAF:

– locul 56 la Ajutând un străin,

– locul 84 la Donând bani,

– locul 137 la Timp de voluntariat .

Să nu mai vorbim de mulți creștini occidentali care îți pierd viețile în lumea noastră, fiind în prima linie a persecuției și ajutând pe cei care sunt persecutați în tări de prin toată lumea …

Ego-ul nicicând sătul

Având prezentate toate cele de mai sus, în timp ce apreciez spiritul viu care are puterea, libertatea și datoria de a atrage atenția asupra inconsistențelor, ipocriziilor iar în varii locuri a nu atât de creștineștele apucături ale creștinismului nord american, o critică demnă de luat în considerare este una care arată cum se pot repara stricăciunile, este în stare să mărturisească propriile eforturi și bătălii în a fi consistent cu idealul oferit ca alternativă, are respect pentru cei care sunt sub standardul menționat, fără a-i caricaturiza subuman, etc. De fapt asta este una dintre marile probleme ale epocii noastre: inabilitatea de a găsi echilibrul și spiritul gentil al criticii. Fără discutarea negativității nu poate fi nicio schimbare, îmbunătățire, iar fără o atitudine pozitivă și open-minded nu există speranță, ideal spre care să te miști. Din acest punct de vedere, creștinismul occidental, cu tot criticismul și decandența vizibilă, încă mai are ce să ofere acestei lumi. Iar cei care nu i-au atins standardele experienței, ar putea învăța lucrurile bune în timp ce ar lăsa deoparte pe care care nu sunt conforme Evangheliei Domnului nostru Isus Hristos.