Ce mai înseamnă azi să fii rebel?

Paradisul fraierilor

Înfofoliți în confortul călduț al societății consumiste, ne tachinăm narcisismul cu rebeliuni bine lucrate în photoshopul publicitarilor. Oare ce ne-am face fără icoanele vorbitoare care ne îndeamnă la rebeliune față de unii și atașament față de alții? După vreo 60 de ani în care se tot cântă, citește și vizionează rebeliunea obiectivată, idolatrizată, consumată și distribuită ca valoare terapeutică (cu tot cu prețul de rigoare), iată că avem acum o cumințenie tâmpă a rebeliunii, o erupție continuă de angoase pubertine domesticite de o narcisistă reproducere a sfinților rebeliunii, celebrați cu adorație și în masă de noile generații. Coada la idolii/moaștele unora e în concurență cu coada la idolii/moaștele altora! Și, în ultimă instanță, cum poți să te înfășori în complimentul rebeliunii când dai buzna pe poarta cea largă și ești pe calea celor mulți?

Ceea ce face rebelul chic să fie cât mai cool este investiția sa exhibiționistă în … plăceri. Este modul în care acesta evadează de sub coroziva opresiune a responsabilității și supunerii față de sistem. Dar tirania plăcută a plăcerii este forma de rebeliune perfect obedientă … sistemului.  (Rebelul chic)

Paradisul fraierilor e plin de rebeli ce se tot răscoală împotriva confortului și ipocriziei altora, nu al lor, înlocuind cușca în care s-au trezit a fi cu o alta, descoperită de binevoitorii mentori ai anotimpurilor vieții. Rebelul postmodern e unul care, chiar dacă iubește diferitul, negația, flexibilitatea, schimbarea, mișcarea și deschiderea, se împiedică de propria natură, rămânând prizonierul propriului paradis, al propriei identități, al propriilor certitudini, anchilozări și ziduri conceptuale/emoționale, etc. (e uimitoare gândirea sincronă, de monolit, a ”rebelilor” la modă azi – au aceeași epistemologie, același schelet ontologic, aceleași (ne)principii etice, aceleași preferințe politice, ce mai, e un imens pustiu cum numai la Salvador Dali sau Giorgio De Chirico mai poți vedea). Rebeliunea serială nu mai e rebeliune, e pur și simplu industrie!

Go Freedom Go! by Farhad Foroutanian

Falsitatea nu stă neapărat în diformitatea unui gând ci tocmai în solitudinea lui sterilă, în incapacitatea lui de a produce măcar o undă de mișcare/schimbare în teluricile straturi ale realității. Tocmai de aceea multe dintre sloganurile parazit care se agață de mentalul colectiv sunt false, chiar dacă la prima vedere ele sunt admirabile. Ori lumea nu se face mai bună cu o infuzie de sloganuri/tag-uri/etichete! Să luăm de exemplu următoarele cuvinte ale celor de la ”X Ambassadors”:

Long live the pioneers
Rebels and mutineers
Go forth and have no fear
Come close and lend an ear

Ce mai înseamnă azi să fii un pionier, rebel și dezertor, să mergi mai departe și să nu ai nicio frică dacă ești tot dator vândut filosofiei stimei de sine, a egoului flămând de afirmare, a fricii de a recunoaște eșecul, neliniștea, durerea cărnii, neputința de a te avânta într-un zbor dincolo de stolul celor asemenea (inclusiv în rebeliune), etc.? Rebelul azi ar trebui să fie nu o copie la pozitivismul fad și egocentrismul obez a la Oprah, ci o persoană care vibrează de căutări, de întrebări (știind că deschiderea minții nu e unidirecțională, având doar un singur capăt, ci ea implică, cel puțin virtual, două direcții), unul care e capabil de smerenie atunci când e înconjurat numai de titani minusculi…

În imperiul rebeliunii facile/ populare împotriva a orice, cu excepția propriei tiranii, oare cum ar trebui să arate acum contra-cultura? Dacă schimbarea este o constantă a istoriei, oare nu e cumva momentul pentru o schimare a manifestului fără obiect, a expresiei fără conținut, a suprafeței translucide ce ucide orice transcendent, a relativului absolutizat, a diferenței serializate, etc.? (Contracultura de-a lungul secolelor: de la Avraam la Acid House)

Într-o cultură unde “rebeliunea” a devenit ortodoxia cool, trebuie să venim cu altceva ca să fim originali! Un veteran al rebeliunii șablon, Alice Cooper, spunea de curând: “Drinking beer is easy. Trashing your hotel room is easy. But being a Christian, that’s a tough call. That’s rebellion”. E timpul pentru luarea în considerare a unui altfel de rebel, unul care e pionier, pribeag, iubitor și totuși drept, deschizător de drumuri deloc bătătorite și vizionar. Un rebel care nu se luptă cu un Dumnezeu care are toate resursele creative de a te face diferit, ci cu presiunea teribilă a societății în a-și impune propriile mecanisme mimetice și de control, inclusiv cele ale rebeliunii comfortabile, cool și vandabile.

Enoh – un altfel de rebel

Cică de la Kant cetire (I. Kant, Anthropology from a Pragmatic Point of View, Southern Illinous University Press, 1996, p. 245) antropologii au constatat că omul este singura fiinţă care la naştere plânge. Iată dar prima îmbrăţişare a vieţii şi deja primul plâns! Suferim apoi când creştem, suferim din iubiri trădate, când ne căţărăm în ierarhia socială, când simţim apoi la bătrâneţe slăbiciunea trupului, cum lumina ochilor se stinge, sfârşind apoi între patru scânduri, câteva cuie şi mâncaţi de viermi!

Trăim întru moarte, gândul morţii ne este ghid prin viaţă şi îi decretează. Tocmai de aceea fugim de evidenţa implacabilei morţi prin fărâmiţarea în diferite patimi, prin porniri instinctuale sau prin realizări sociale, intelectual-academice, expediind problematica morţii la marginea preocupărilor, rezervând-o doar bătrâneţii. Dar dacă un vârstnic are moartea în faţa lui, pregătindu-se pentru ea, pentru un tânăr moartea este în “spatele“ lui şi oricând îl poate junghia.

Oare ce mai putem spera de la această viaţă care implacabil se frânge în moarte?

Enoh a fost un om în carne şi oase care a crezut că viaţa nu e mâncare şi băutură, ci ea este o extraordinară provocare de a-L găsi pe Dătătorul vieţii şi de a te bucura de El. Enoh a căpătat o bună mărturie fiindcă a crezut într-un Dumnezeu pe care nu-L putem vedea.

În Epistola către Evrei găsim mărturia lui Enoh care a fost mutat prin credinţă ca să nu vadă moartea, o mărturie încadrată de jertfa lui Abel prin care vorbeşte, măcar că este mort şi viaţa lui Noe în aşteptarea judecăţii şi a morţii tuturor care vor cădea sub această judecată. Iată-l dar pe Enoh care, prin credinţă, este mutat la ceruri ca să nu vadă moartea:

5. Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ ca să nu vadă moartea.

Şi n-a fost găsit pentru că Dumnezeu îl mutase.

Căci înainte de mutarea lui primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.

6. Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!

Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. (s.n)

Ce înseamnă a fi plăcut în faţa unui Dumnezeu pe care nu-L vezi? Înseamnă a te apropia de Dumnezeu, crezând că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. Să ne aducem aminte că:

– în aparenta lipsă a lui Dumnezeu, Adam şi Eva au luat dintr-un rod cu gândul că Dumnezeu le-a interzis accesul la el dintr-un capriciu de stăpânitor mofturos şi nedrept. Acest păcat i-a depărtat de la Faţa lui Dumnezeu, alungându-i la răsărit de Eden.

– Cain apoi nesocoteşte dreapta judecată a lui Dumnezeu că “dacă faci bine, vei fi bine primit“ şi la câmp, în aceeaşi aparentă lipsă a lui Dumnezeu, Cain comite primul fratricid, păcatul său alungându-l de la Faţa lui Dumnezeu la răsărit de Eden.

Cel ce nu-L caută pe Dumnezeu nici nu va crede că El este, că El răsplăteşte pe cel ce-L caută şi că este drept în răsplătirea Lui. Dacă nu-L cauţi pe Dumnezeu, profitând de aparenta lipsă a Lui din grădină, înfruptându-te cu nesaţ din neascultare, cu siguranţă că te vei îndepărta de la Faţa Lui, mulţumindu-te cu blestemul trudei pământului şi sfârşind în ţărâna din care ai fost luat.

În Genesa cap. 5 acest curs descendent al omenirii este fracturat de imaginea unui om care, împotriva tuturor evidenţelor şi convenţiilor sociale, alege să se alipească de Dumnezeu:

22. După naşterea lui Metusala,

Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani, şi

a născut fii şi fiice.

23. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şase zeci şi cinci de ani.

24. Enoh a umblat cu Dumnezeu;

apoi nu s-a mai văzut, pentru că L-a luat Dumnezeu (s. n.).

În această istorie a omenirii în miniatură, într-o societate în care păcatul i-a condamnat pe oameni la o despărţire de Faţa lui Dumnezeu şi la o trudă chinuitoare a pământului, se găseşte cineva care, pe lângă mandatul cultural de a umple pământul şi de a-l stăpâni, se apropie de Dumnezeu şi chiar umblă cu El. Într-un curs devenit firesc al vieţii către moarte, Enoh este luat la ceruri ca să nu vadă moartea ci să-L vadă pe Însuşi Dumnezeu, ca semn că El răsplăteşte pe cei ce-L caută. Este luat ca să-L vadă pe Dumnezeu dar nemaifiind văzut de cei asupra cărora urma să vină judecata potopului, poate ca ultim semn al lui Dumnezeu spre pocăinţa acestora!

Apostolul Iuda îl menţionează pe Enoh ca fiind al şaptelea patriarh de la Adam, lucru confirmat de linia genealogică din Genesa cap. 5. Să ne uităm puţin asupra urmaşilor din a 7-a generaţie de după Adam :

–    pe de o parte linia lui Cain, a celui ce fiind despărţit de Faţa lui Dumnezeu, caută împlinirea prin construirea unei cetăţi şi alipirea de un nume – cel al fiului său – ca asigurându-i semnificaţie în istorie (câţi oameni trăiesc pe pământ crezând că singura împlinire a vieţii lor este doar faptul că lasă copii care să le poarte pomenirea numelui şi a realizărilor lor!);

–    pe de cealaltă parte, linia lui Set care, despărţit de Faţa Domnului, caută să se apropie de El şi să cheme Numele Său, atârnându-şi semnificaţia propriei vieţi de acest Nume.

Al şaptelea pe linia lui Cain este Lameh, tatăl lui Iabal, Iubal şi Tubal-Cain, făuritorii civilizaţiei. Al şaptelea pe linia lui Set nu-şi leagă numele de realizările culturale ci, în ciuda priveliştii fostei grădini a Edenului transformată într-o grădină a deşertăciunii, alege să creadă că Dumnezeu este, umblând pe căile Lui.

Al şaptelea pe linia lui Cain, continuându-i tradiţia, devine ucigaş şi chiar mai mult, insensibil la orice valoare de justiţie, promulgă legea răzbunării, legiferând propria nedreptate şi stâlcind porunca lui Dumnezeu. Iată-l pe  Lameh ucigaşul, răzbunătorul care însă tremură în faţa propriei morţi. Iată un om care, depărtându-se de Dumnezeu, îşi ornamentează din răsputeri propriul mormânt.

Al şaptelea pe linia lui Set este Enoh: rostitorul uman a sfinţeniei şi dreptăţii lui Dumnezeu, aşa cum ni-l relatează apostolul Iuda în epistola sa:

Şi pentru ei a proorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: “Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor, şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi, de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară, pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi“ (Iuda 14-15).

Ca răsplată pentru umblarea în căile Domnului, în pofida tuturor batjocurilor contemporanilor săi, Enoh a fost mutat din strâmtoarea acestui mormânt al omenirii, de pe pământ la ceruri. Nu a mai fost văzut tocmai de cei ce-l ocăreau fiindcă a fost transformat ca să-L vadă pe Dumnezeu, lăsând ca Dumnezeu să se răzbune şi să facă dreptate, răsplătind fiecăruia după faptele şi vorbele lui.

Chiar dacă de atunci au trecut mii de ani, trăim într-o societate a lui Lameh, a celor ce-şi leagă întreaga viaţă de realizări socio-culturale efemere, a unei justiţii schizofrenice, a unei societăţi post-industriale a consumului în care suntem “instruiţi“ mediatic să fim nişte consumatori docili. Într-o civilizaţie a imaginii trebuie să fii nebun pentru a crede într-un Dumnezeu care este duh, să crezi că El este, că priveşte în fiecare moment vieţile noastre şi că  răsplăteşte pe cei ce-L caută. Apostolul Iacov ne îndeamnă să ne apropiem de Dumnezeu şi El Însuşi se va apropia de noi (Iacov  4:8) – iată dialectica credinței.

Rebel înseamnă ca trăind într-o societate strâmbă, să croiești cărări drepte, răspunzând la ură cu iubire! Rebel e cel care, într-o cultură a răzbunării, binecuvântă şi să se roagă nu numai pentru prieteni, ci şi pentru vrăjmaşi! Rebel azi înseamnă să împlinești cerinţele propriilor rostiri, să ai o viaţă sfântă într-o lume coruptă, să rostești prin viaţa proprie dragostea și judecata lui Dumnezeu ce stă să vină asupra întregului pământ şi asupra tuturor oamenilor.

Câți dintre cei ce își arogă azi statutul de rebel poti fi pionieri, rebeli și dezertori din armata serială a captivilor propriului paradis, confortabil dar iluzoriu?