Când un cumul de suferințe se adună dincolo de nivelul insuportabilului, o națiune poate renaște. Cel mai recent exemplu este cel al Ucrainei. O Ucraină care s-a zbătut să se nască din mocirla corupției și a mafiei (post)comuniste către o nouă viață, una bazată pe respectul individului și libertate. O gestație de aproape 100 de ani și o naștere de vreo 100 de zile. Cu multă zbatere, sânge și durere.
Asta în timp ce Europa își plânge propriile mofturi, se lăfăie în dependențe comfortabile, își învață magistral copiii să fie cât mai docili și să pună semnul echivalenței între voiajul consumist și libertate. În timp ce Europa își trăiește letargic postmodernismul lipsit de idealuri și credință, Ucraina își avânta aripile într-un zbor care avea să fie frânt de capriciile deloc altruiste ale marilor puteri.
Cu toată fundătura în care Europa deloc protectoare și-a răsplătit copilul dornic de îmbrățișare, nimeni nu poate fura experiența trăirii unor sentimente și stări pe care Europa le-a izolat de mult în vitrina muzeelor, a cărților și filmelor.
Da, în timp ce Europa geriatrică își plânge nu nocivitatea ci impotența mofturilor morbide (eutanasiere, avort, destructurarea familiei), un copil zglobiu gusta pentru prima dată libertatea și pofta de a trăi viața din belșug…
Leave a comment