Marx remixed sau despre fantasmele mântuirii

Without a revolutionary theory there can be no revolutionary movement! (Lenin)

Cel care trece cu băgare de seamă prin filele de istorie își semnează sentința pierderii inocenței în fața spectacolului eșecurilor atâtor vorbe și acțiuni care au transformat utopii luminoase în fantasme întunecate. Niciun sistem filosofic nu oferă o soluție completă nevoilor umane. Putem alege doar acel sistem care minimizează pagubele, erorile, nedreptățile. Sau, în termenii lui W. Churchill, care a pierdut alegerile după ce a câștigat războiul, ”Democracy is the worst form of government, except for all those other forms that have been tried from time to time” (from a House a Commons speech on Nov. 11, 1947).

Costul utopiei egalității

În economia naturii umane, multiplicată în regimul dinamicii sociale, avem următoarea regulă: cu cât vrei mai mult, cu atât obții mai puțin! Atunci când alegem o soluție care va eradica nedreptățile și va egaliza oamenii, va trebui să ne aștepăm la ce e mai rău! De ce?

Secolul trecut este bântuit de fantasmele mântuirii de nedreptate socială, colonianism, capitalism nemilos, naționalism retrograd. Ceea ce este cât se poate de interesant e că progresismul ca soteriologie a egalității, sub forma diferitelor forme de socialism (internaționalist comunist, naționalist fascist, ”nealiniat”.), e vinovat de majoritatea crimelor și nedreptăților, față de care crimele conservatorismului, sub forma imperialismului britanic sau a rasismului nord-american, sunt o inocentă joacă de copil. Întrebarea e cum se poate ca promisiuni atât de frumoase și nobile să fie tocmai cele care ucid cel mai mult, care fac nedreptăți teribile și amprentează iremediabil speranțele umanității într-un viitor mai bun?

Aici e marea problemă: toate aceste crime nu amprentează iremediabil speranțele umanității într-un viitor mai bun. Avem uimitoarea capacitate de a uita (a se vedea cum e reflectată în mentalul colectiv, în programa școlară și universitară, proporția dintre conștientizarea crimelor socialismului si cele ale rasismului sau imperialismului), de a ”deconstrui” și reconstrui după bunul plac ce iubim și ce urâm și, mai mult decât orice, avem nevoie disperată de soteriologii, dacă nu religioase atunci laice, progresiste. Iată doar cîteva exemple:

  • s-a început în Franța cu ”Libertate, Egalitate, Fraternitate”, transformate în ”Regimul Terorii”, pe care Robespierre o justifica ca fiind ”despotismul libertății față de tiranie”.
  • s-a continuat în Rusia, unde bolșevicii lui Lenin au luat puterea promițând poporului ”pământ, pace și pâine”, oferind însă câteva zeci de milioane de victime, teroarea poliției secrete, foamete, privare de libertăți și drepturi fundamentale.
  • ”Marele pas înainte” al lui Mao a costat 45 de milioane de vieți curmate în doar 4 ani (1958-1962).
  • în Cambodgia comuniștii au promis să ”restarteze” civilizația de la anul 0, paradisiaca societate a tăranilor fericiți că au devenit proprii lor stăpâni. Numărăm și acolo vreo două milioane de victime, preț insuficient pentru instaurarea unei utopii de neatins.

mummy-robot

Orice asemănare cu evenimente actuale…

Când ne uităm la cifrele victimelor soteriologiilor laice ale socialismului ”progresist” vom vedea că “Kill’em all!” nu e doar o piesă scrisă de Metallica ci e fața întunecoasă a marxismului crezut și aplicat în societate. Teroare, cenzură, spălare de creiere și opresiune a milioane de oameni tocmai în numele egalității și a eliberării de opresiune, iată un prilej pentru admirațiile entuziaste ale unui G. B. Shaw sau J. P. Sartre la micul lor dejun cu caviar capitalist.

Să ne întrebăm ce și cum procedeaza ideologia “egalității” acum și ce similitudini sunt cu “progresismul” egalitarismului din trecutul nu prea îndepărtat? Iată doar câteva linii directoare pentru orice discuție viitoare:

– oferă-le oamenilor vise revoluționare pentru a acționa revoluționar în numele lor (cu condiția implicită că ”revoluția” se face întotdeauna pe costul/durerea/privarea altora!);

– visul revoluționar poartă o etichetă: progresul;

– progresul e țelul suprem pentru că astfel e conștientizată diferențierea dintre trecutul frustrant al vechiului regim și viitorul luminos al noului regim;

– orice poate și trebuie să fie justificat în numele progresului;

– progresul e stabilit prin ideologia unică;

– pentru a fi siguri de conștientizarea nevoii de progres semantica devine importantă, având un elaborios proces de cenzură și rescriere a limbajului;

– educația nu mai suportă polimorfisme, nuanțe, erezii ci ea e tot mai regularizată, disciplinată, subordonată ideologiei statului;

– socialul știe mai bine decât individualul ce e cel mai bine nu doar pentru social ci și pentru fiecare individual;

– statul e văzut nu doar ca legislator minimal ci ca părinte (figura paternală/maternală a vechilor divinități e înlocuită acum de mecanismul birocratic dar paternal al statului);

– progresul e posibil doar prin tehnologic (”industrial/postindustrial nirvana”);

– birocrații și tehnocrații sunt utili și dezirabili pentru că exprimă fidel mecanica socială, modelul de cetățeni loiali care pun în aplicare și nu contestă ideologia statului;

– umanul e modelat din afară, prin inginerie biologică, socială, sub directa supraveghere a statului;

– ingineria ideilor, a emoțiilor, a fiziologicului și a socialului sunt determinate științific și supuse comandamentelor ideologiei oficiale, care nu suportă alternativa ci o ridiculizează și o elimină.

Pentru cei care vor să meargă mai departe cu paralela dintre vechiile ideologii ale egalității și noua ideologie a egalității, iată un prilej de reflecție:

The term politically correct first came to my attention through the writings of Anton S. Makarenko, Lenin’s expert on education. Adolf Hitler preferred the version socially correct. (America’s 30 Years War, Regnery Publishing, Inc. Washington D. C., 1998, p. 13, a book wrote by Balint Vazsonyi, a Hungarian survivor of the Nazi invasion, followed by Bolshevism)

Împotriva utopiei

Ceea ce este foarte interesant este caracterul non-utopic al așteptării creștine. Dumnezeu pleacă într-o călătorie într-o țară îndepărtată și își lasă slujitorii să aiba grijă de averea Sa. După un timp El se întoarce și face o evaluare a ceea ce au făcut oamenii în absența Sa. Nu toate lucrurile par perfecte: sunt unii care au avut grijă de oameni, le-au dat mâncare, s-au purtat frumos cu ei dar sunt și oameni care și-au bătut joc de oameni, i-au bătut și ținut flămânzi (Matei 24-25). De abia cu momentul judecății se restaurează ordinea în creația lui Dumnezeu: cei ce au făcut răul își vor lua răsplata, trăind propriul răul intensificat, cei ce au făcut binele își vor primi răsplata, multiplicată și ea. Abia atunci are loc transformarea totală a naturii umane, posibilă doar prin intervenția Celui ce a creat natura umană. De abia cu transformarea naturii umane se poate începe noua societate umană în care nu va mai fi nici durere, nici lacrimă, nici moarte.

Avem deci utopii care promit beatitudini gratuite și comfortabile dar care nu oferă decât lacrimi și lanțuri iar pe de altă parte avem o speranță într-un viitor mai bun asumat însă printr-o inconfortabilă conștientizare a propriilor limite și greșeli și lucrare credincioasă în lucrurile date spre administrare. Ghici care alegere e mai convenabilă și comfortabilă?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: